Pe de alta parte, cu toate ca niciodata nu putem fi pregatiti pentru asa-ceva, se intampla. Pur si simplu. Si-atunci, daca avem copii, la ei ne gandim in primul rand. Ce le putem spune, ce simt ei, ce se petrece in mintea lor, cum ii putem ajuta? Exista, oare, vreo modalitate prin care sa le usuram povara din inima lor micuta si pura?
Copiii nu sunt niciodata prea mici pentru a percepe o pierdere sau pentru a tine doliu sufletesc. Mentalitatea gen "E prea mic pentru a-si da seama, macar el nu sufera!" este gresita. Da, un copil de varsta foarte mica nu percepe dimensiunea reala a dramei respective; dar ar fi o mare greseala sa presupunem, automat, ca-i este mai usor. Oricat de greu ti-ar fi tie, ca persoana adulta, trebuie sa te aduni si sa-i explici prichindelului. Sa-i explici, fara a-l traumatiza mai mult decat o face intamplarea in sine, ca bunica nu mai este acasa sau ca pisicuta lui a plecat...
Disparitia animalului de companie
Pentru multi copii, acesta poate fi primul "contact" cu ceea ce inseamna un deces, o pierdere ireparabila. De aceea, este important sa-i fii aproape si sa nu eziti sa-i arati ca si tu esti trista. Sub nici o forma sa nu incerci sa-i minimalizezi durerea, iar consolarea "Iti iau alta pisicuta!" ar trebui sa mai astepte macar cateva zile pana la a fi adusa in discutie si, in functie de modul in care reactioneaza copilul, cateva saptamani bune pana la a fi transpusa in practica.
In acest moment, copilul nu se poate mangaia decat stiind ca animalutul sau a fost fericit atat timp cat a trait si ca acum este intr-un loc unde se simte foarte bine si se joaca mereu cu prietenii sai. Daca a avut loc un accident, este bine sa eviti detaliile, dar nu incerca sa-l minti pe cel mic. A-i spune ca pisicuta s-a pierdut sau ca a plecat, "dar se va intoarce", este profund gresit. Nu numai ca-i dai false sperante si astfel nu va depasi momentul, dar fiecare zi va fi un chin pentru el.
Te-ai putea gandi ca este bine sa dispara din locuinta tot ceea ce aminteste de pisicuta respectiva; castronelul, cosul unde dormea, jucariile etc. Si aceasta este o greseala; senzatia de gol va fi mult mai intens si mai dureros constientizata de catre copil. Sigur, nici sa le lasi pe toate la locul lor, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, nu este indicat. De aceea, strange-le si depoziteaza-le undeva unde sa nu fie in raza vizuala a copilului si explica-i faptul ca pisicuta are nevoie de lucrusoarele ei personale acolo unde s-a dus. Sunt toate sansele ca situatia sa fie mai usor de suportat de catre prichindel. Iar atunci cand va fi trecut peste nefericita intamplare, ii va face bine sa revada obiectele care-au apartinut pisicutei.
Decesul unui membru al familiei
Daca un copil este destul de mare ca sa indrageasca pe cineva, atunci este destul de mare si ca sa realizeze ca persoana respectiva nu mai exista si sa sufere din aceasta cauza. Ca si in situatia descrisa anterior, poate ca nu concepe inca permanenta mortii; cu certitudine insa, intelege ca s-a schimbat ceva definitiv.
Rutina este foarte importanta pentru un copil, iar ceea ce s-a intamplat il face sa se simta nesigur. Este o situatie complet noua pentru el, nu pricepe de ce toti in jurul lui sunt tristi si, cu atat mai mult, nu intelege de ce, atunci cand intreaba de bunica, privirile celorlalti se impaienjenesc si incearca sa schimbe vorba. Si pana la urma, unde e bunica, de fapt?
Ar trebui sa procedezi asa cum iti spuneam adineauri: nu-l minti. Vorbeste-i cu blandete, foloseste cuvinte simple si pregateste-te sa raspunzi la intrebari asa cum numai copiii pot adresa, adica nevinovate si foarte incomode. Spune-i ca bunica a trebuit sa plece, dar asta nu inseamna ca nu-l mai iubeste (neintelegand moartea, copiii pot ajunge la concluzia ca au fost abandonati).
In cazul in care copilul are cat de cat idee despre ce inseamna o astfel de "plecare" (daca s-a mai intamplat o drama similara in familie sau printre cunoscuti), ii poti spune ca bunica a plecat la intalnire cu ceilalti. De asemenea, pentru ca tot vorbeam despre senzatia de abandon, micutul trebuie sa stie ca tu il iubesti in continuare la fel de mult, chiar daca esti trista si ai lacrimi in ochi.
Dincolo de sugestia de a nu-l lua la inmormantare (este evident ca nu e pregatit pentru un astfel de ritual cumplit), iti sugerez sa te straduiesti sa mentii rutina zilnica. Este un lucru esential pentru starea de spirit a copilului si va va ajuta si pe voi, adultii, sa depasiti mai lin momentul.
Si, de vreme ce tot vorbim despre modul in care poti pregati un copil pentru asemenea momente tragice, nu te feri sa-i citesti povesti care au deznodamant asemanator. Exemple sunt destule: Bambi care si-a pierdut mama, Cenusareasa ori Alba-ca-Zapada, ale caror mame, de asemenea, au murit etc. Atunci cand ii citesti povestile respective, spune-i ca si in viata reala se intampla astfel de lucruri. Iar cand e cazul, poti face o paralela cu situatiile din basmele cu pricina. Nu-i va usura durerea, dar poate il va ajuta sa depaseasca mai usor pierderea.
Comentarii (7)
e foarte dureros sa iti pierzi mama si sa sti ca a fost omorata , iar tu sa intalegi ceea ce se intampla la 12 ani knd inca esti copil. Dar mai rau e cand tata'l tau o inlocuieste dupa un an cu alta "mama vitrega" cum se spune. Si tie sa iti spuna ca nu aduce pe nimeni in casa mamai tale cu doi copii dupa ia. Dar asta e viata trebuie sa mergem inainte chiar daca suntem mintit stim ca cineva de sus ne iubeste si ne este alaturi....O zi buna la toti.
Si eu am de relatat un caz dureros si destul de recent.In urma cu 4 luni a decedat surioara mea draga si scumpa.De ani de zile am tot umblat cu ea prin spitale si intr-un final...a ajuns inger la doar 33, de ani lasand in urma ei o fetita de 11 ani.am vorbit cu fetita asa cum a-si fi vorbit cu un adult,i-am tot spus ca mama e bolnava si daca nu se alimenteaza nu se mai face bine.fetita se tot gandea si urmarea cu atentie tot ce se intampla.ne-au dat-o acasa de la spital si atunci a fost cumplit in 2 saptamani se stingea treptat sub ochii nostrii,ajungand si inconstienta.fetita a vazut tot si a inteles fara sa-i spunem ce se petrece,a plansin hohote cand mama ei a murit dar de atunci nu a mai plans,rar povesteste despre mama ei,si a devenit un copil sensibil cand este criticata .acum stiu sigur ca copii simt toate acestea,si sufera lafel de mult.probabil se intreaba de ce mama ei,de ce tocmai ea! erau ca 2 prietene,sosoteau mereu secretele lor parca si acum le vad.ne rugam la Dumnezeu sa ne tina sanatosi sa o putem creste iar sora mea sa fie mandra de noi cum ingrijim fetita.sa se odihneasca in pace!
Si baietelul meu avea 2,6 ani cand a murit sotul...si i-am explicat exact asa ca tati e la Doamne Doamne la ingerasi si ne iubeste de acolo si are grija de noi.Este un an de zile de atunci dar copilul meu nu a incetat sa ma intrebe de tati si cand se va intoarce...si a creat periodic scenarii de "salvare" pt tati...Isi aminteste perfect gesturi, intamplari si locuri pe unde s-a plimbat cu tati...inclusiv melodii de la cd din masina lui...cred ca sufera enorm si explicatia pe care i-am dat-o nu-i este suficienta si nu inlocuieste nimic...se uita incurcat la copilasii cu tatic si parca ma intreaba...doar din priviri numai...de ce el....nu mai are tatic...si cat se iubeau....
un copil isi da seama cand cineva moare si sufera foarte mult. eu am avut 5 ani cand a murit mama mea si imi amintesc perfect ziua aceea groaznica..imi amintesc totul..imi era foarte frica si nu intelegeam de ce a trebuit sa se intample asa ceva tocmai mamicii mele ..mama a fost bolnava multa vreme si mi s-a explicat ca va pleca intr-o zi..am fost si la inmormantare si cred ca atunci am inteles cel mai bine ca nu se va mai intoarce niciodata
Pe 1 feb. a decedat mama sotului meu,fiice-i noastre de 5 ani ne-a fost greu sa-i explicam ca momo nu mai e,dar dupa un timp i-am spus ca era f bolnava si Doamne Doamne a facut-o ingeras si a dus-o sus la el si acolo nu o mai doare nimic,sunt zile cand plange dupa ea si vb cu ea din geam cu poza ei in mana,a trecut relativ usor peste moment dar inca o asteapta pe bunica sa vina sa o duca la e ,e greu sa-i explic ca nu o vom mai vedea niciodata decat in poze.
este inevitabil,am 40 ani si am 2copiii majori,le-am atras atentia ca moartea face parte din viata noastra in fiecare secunda,le-am aratat toate actele casei,si tot ce tine de familie,ca sa fie ei pregatiti in continuare in urma mea.ei nici nu vor sa ma asculte,nu concep asa ceva,m-au facut chiar nebuna.ei ne iubesc si nu vor asta,dar inevitabilul se poate produce in orice clipa.trebuie sa fim pregatiti....
este f greu.am trecut prin situatie.a decedat sotul cind baietelul avea 5ani si6luni si e f greu,sa-i explici de ce tati nu se mai intoarce.am aplelat la serviciu de specialitate dar vreau sa va spun ca si acum la aproape 2 ani de la deces,tot mai spera sa se intoarca tati al lui.degeaba e sus la ingerasi si ne iubeste si ne ocrotesti el il vrea pe tati
Posteaza comentariu