Cum sa-ti ajuti copilul sa depaseasca starile de anxietate

Orice persoana, indiferent de varsta, se confrunta la un moment dat in viata cu diverse fobii, spaime sau stari de anxietate. Desigur, nu este nimic placut in a experimenta asemenea stari... Dar, in cazul copiilor, aceste trairi sunt nu numai normale, ci si necesare.

Confruntandu-se cu stari de frica si neliniste, copiii se pregatesc, inconstient, pentru diferite situatii dramatice inerente care vor surveni in cursul vietii. Insa asta nu inseamna ca micutul nu are nevoie de ajutorul tau pentru a le depasi...



Anxietatea este definita ca fiind o stare de neliniste, de asteptare incordata, fara o cauza aparenta. Persoana respectiva se simte amenintata de ceva si, chiar daca temerea sa este absolut nejustificata, se instaleaza starea de panica si respectivul vrea sa scape imediat de presiune si implicit de sursa temerilor sale.

Anxietatea se caracterizeaza, intre altele, prin accelerarea pulsului, transpiratii si senzatii de "fluturasi" in stomac. Psihologii americani considera insa ca, intr-un anumit grad, anxietatea poate avea efecte benefice, pentru ca individul se mentine in starea de alerta, este vigilent si precaut, concentrandu-se in exclusivitate asupra a ceea ce trebuie sa faca in momentul respectiv.

De asemenea, in functie de sursa anxietatii, unele astfel de stari ii ajuta pe cei mici sa invete sa se protejeze de pericole: un copil care se teme in mod deosebit de foc nu se va juca niciodata cu chibriturile, spre exemplu.

Sursele starilor de anxietate se schimba pe masura ce copilul inainteaza in varsta:

bebelusii manifesta o teama pronuntata fata de straini, "agatandu-se" de parinti si cuibarindu-se in bratele acestora atunci cand se afla in prezenta unui om pe care nu il cunosc, chiar daca acesta este animat de cele mai bune intentii;

copiii cu varsta situata intre 10-18 luni se confrunta cu teama generata de despartire, devenind agitati atunci cand unul dintre parinti (mai ales mama) paraseste incaperea sau lipseste de acasa;

micutii cu varsta intre 2 si 6 ani se tem de diverse elemente fantastice, inexistente in realitate (dar pe care ei le considera a fi perfect reale), cum ar fi fantomele si diferiti monstri despre care li s-a povestit sau pe care i-au vazut la televizor ori in cartile de povesti;

copiii mai mari, cu varsta intre 7 si 12 ani, manifesta teama fata de situatii reale, pe care le-au intalnit la altii sau ai caror "protagonisti" au fost ei insisi: accidente, catastrofe naturale si asa mai departe.

Pe masura ce copilul creste, starile de anxietate fie dispar, fie sunt inlocuite cu alte trairi; un copil care la varsta de 5 ani nu putea dormi cu lumina stinsa poate ajunge sa-i placa povestirile despre fantome.

Pe de alta parte, in unele cazuri, starile de anxietate si panica persista, fiind "extinse" insa catre un stimul altminteri inofensiv, asa cum este exemplul copilului care vrea sa adopte puiul de leu pe care l-a vazut la gradina zoologica, dar care nu se poate apropia, pana una alta, de catelul vecinului sau.



Majoritatea copiilor se tem de straini, inaltime, intuneric, animale, sange, insecte, ca si de situatia de a ramane singuri acasa. Adesea, micutii invata sa se descurce intr-o situatie dificila si sa-si invinga teama tocmai ca urmare a confruntarii cu aceasta, ca de exemplu dupa ce au fost muscati de caine.

Teama de o eventuala despartire este specifica primilor ani de viata, cand cei mici incep sa mearga la gradinita, in vreme ce adolescentilor le sunt specifice temerile legate de integrarea sociala si alegerea profesiei.

Daca starile de anxietate persista, acestea ar putea avea efecte profunde asupra dezvoltarii psihologice si afective a viitorului adult.