Astfel, un copil care a evitat sa se apropie de cei de varsta lui de teama de a nu fi respins de acestia risca sa nu-si poata insusi regulile nescrise ale convietuirii in societate, izolandu-se.
Multi adulti se confrunta cu temeri pe care le poarta cu sine din copilarie. Teama si retinerile unui individ de a vorbi in public ar putea fi rezultatul unor stari de stanjeneala pe care le-a resimtit in compania prietenilor sai din copilarie.
Un parinte care a fost muscat candva de un caine poate sa transfere, involuntar, teama sa de animale catre copilul sau, reactionand negativ ori de cate ori micutul se apropie de un catel sau de o pisica.
Iata de ce este foarte important ca parintii sa identifice cate mai repede starile de anxietate ale copiilor, pentru ca acestea sa nu persiste, existand riscul sa degenereze.
Atunci cand un copil este nelinistit sau se confrunta cu stari de anxietate, poate sa devina impulsiv sau distrat.
Nu trebuie sa neglijezi aceste stari de frica ale celui mic, prin calificarea lor drept "copilarii trecatoare". Pe masura ce micutul creste, anxietatea se poate dezvolta in fobie (stare de frica extrem de intensa, severa si persistenta).
Fobia este foarte greu de suportat, atat de individ in sine, cat si de cei din anturajul sau - cu atat mai mult daca stimululul care a generat-o este greu de evitat.
Cu toate bunele intentii insa, se intampla adesea ca parintii sa nu sesizeze manifestarile propriu zise de anxietate ale copilului. In consecinta, nu vor lua masuri simple precum lasarea unei veioze aprinse in timpul noptii, daca celui mic ii este frica de intuneric.
In exemplul mentionat, urmareste-i manifestarile cand stie ca se apropie ora de culcare. Incepe sa se agite, chiar sa planga? Isi ia in pat ursuletul, pe care-l tine imbratisat? Iti cere sa stai cu el pana adoarme?
Se trezeste in timpul noptii plangand? Toate acestea ar putea fi normale, dar la fel de bine ar putea sta la baza temerii copilului de intuneric si de "monstrii" pe care-i banuieste ascunsi in bezna.
Cum sa-l ajuti
Parintii au capacitatea de a-i ajuta pe cei mici sa depaseasca starile de teama si anxietate, astfel incat acestea sa nu se transforme in fobii. Iata cateva sfaturi cu ajutorul carora iti poti trasa un "plan de actiune".
Recunoaste ca teama celui mic este reala, nu un simplu moft sau rasfat.
Deci nu incerca sa-l minimalizezi, ci incurajazeaza-l sa-ti povesteasca despre teama lui. Asemenea oricarei alte trairi negative, anxietatea poate fi asumata si depasita prin a discuta despre ea;
Niciodata nu incerca sa te impui crezand ca astfel il vei ajuta. A-i spune copilului o fraza de genul "Nu fi ridicol! Nu e nici un monstru ascuns in patul tau!" poate ca-l va determina sa se culce, insa nu-i va alunga teama;
Ai grija sa nu cazi in extrema cealalta: din dorinta de a-l ajuta, poti ajunge sa-i cultivi de fapt frica. Daca ii este teama de caini, nu traversa imediat strada numai pentru ca se apropie un catel inofensiv de voi. Asta ii va "improspata" frica;
Invata-l sa-si "contabilizeze" frica.
De asemenea, deprinde-l sa se incurajeze singur, cu ajutorul unor fraze cheie de tipul "Pot sa fac asta", "Sunt destul de puternic" si asa mai departe. Tehnicile de relaxare consacrate ar putea fi si ele de un real folos. Cu toate acestea, daca problema persista, cere sfatul unui psiholog.
Comentarii (6)
am aceeasi problema cu baiatul meu. cum ati reusit sa rezolvati?
Am o fetita de 6 ani si 10 luni si acum un an s-a pierdut de mine .Am gasit-o f repede inchiar daca parea f imposibil de gasit ,dar de atunci a devenit f fricoasa .Este extrem de sensibila si nu stiu ce sa mai fac .Nici pana la scara blocului nu iese singura ,nici in casa nu ramane singura cu fratele de 1 an ,daca as merge undeva aproape sa duc gunoiul sau sa iau o paine ,etc .A avut o problema de sanatate de 5 zile si nu a mers la scoala dar acum nu mai vrea deloc sa mearga la scoala ,zice ca ai este f rau.La scoala a mutat-o singura in banca si mai in fata ca nu vede bine la tabla si nu se simte bine .Va rog daca puteti sa imi dati un sfat ce sa fac!
buna ziua ! am o fetita de 3 ani si nu reusesc sa o conving sa faca baie! am incercat toate modalitatile posibile si cu jucari si prin joaca etc. si nu reusesc! ii fac baie fortat si plange ,tipa foarte tare! va rog daca puteti dati-mi un sfat sau ce ar trebui sa fac ! multumesc!
buna, Baiatul meu are 11 ani si jumatate si in fiecare seara incepe se planga inainte de culcare pe motiv ca ii este frica sa doarma singur. motiveaza mereu ca ii este frica pentru ca isi aminteste diverse secvente de la televizor sau diverse povestioare auzite la scoala de la colegi.in serile cu probleme de obicei acceptam sa se culce cu unul dintre parinti si nu stiu daca neaparat este o solutie buna sau nu. ce ar trebui sa fac sa depasim aceste momente. multumesc.
am o fetita de 9 ani si se comporta parca este dominata cand intra in transa tipa urla vorbeste prostii si nu stiu ce sa fac am fost la spital si mi-a spus ca are tulburari de comportament si mi-a dat tratament dar refuza tratamentul nu mai i-a pastile
pentru un copilas de 3 ani si jumatate, care a fost muscat de caine, cum poate fi ajutat sa depaseasca teama de animale si sa uite frica de tot ce s-a intamplat? multumesc
Posteaza comentariu