Cum să organizezi dulapul copilului: 7 metode inteligente

Îi este greu să-și găsească hăinuțele când trebuie să plece la școală? Află cum să organizezi dulapul copilului în mod inteligent.
Micul dejun și pregătirea pentru școală sau grădiniță devin haotice dimineața? Dacă vei clasifica eficient hăinuțele copilului ai putea rezolva totul mult mai repede. Învață cum să organizezi dulapul copilului după criterii clare și nu va trebui să o iei de fiecare dată de la capăt când ai spălat rufele sau nu găsești o jachetă sau niște jeanși pe care vrea neapărat să-i poarte în ziua respectivă. Și șosetele pot deveni problematice, atunci când nu seamănă nicodată una cu cealaltă. 

 
Iată cum poți să organizezi dulapul copilului pentru a preveni confuzia de dimineață:

 
1. Economisește timp

Cu siguranță ai multe problema dimineața dacă nu reușești să găsești ce vrea să poarte copilul tău. Pentru a economisi timp și a evita supărările celui mic cel mai bine este să lucrați împreună pentru a avea parte de o dimineață mai relaxantă. 
Specialiștii îți recomandă să alegi alături de copilul tău, sâmbăta sau duminica, ținutele pentru fiecare zi din săptămâna care va începe.
În acest fel nu te vei agita dimineața pentru că deodată s-a gândit să poarte niște jeanși de care ai uitat sau pentru că șosetele nu apar sub nicio formă. Poți pune mici etichete pe fiecare ținută cu numele zilei alese, astfel încât copilul să se poată îmbrăca foarte ușor singur, fără să mai dezbateți ținutele când sunteți în întârziere.

 
2. Nu uita de lucrurile esențiale

Dulapul copilului trebuie să aibă umerașe mai mici pentru ca hainele să nu cadă și să se șifoneze. De asemenea, folosește coșuri speciale pentru echipamentul sport și împarte sertarele în porțiuni destinate diferitelor tipuri sau culori de șosete pentru a putea găsi ce ai nevoie în orice moment. 

 
3. Ai grijă ca dulapul să fie ușor de folosit și pentru copilul tău

Ajustează înălțimea la care sunt plasate umerașele pentru ca și copilul să poată lua hainele cu ușurință. Trasează o linie în plan vizual corelată cu înălțimea copilului și plasează lucrurile de care are nevoie cel mic sub ea, până jos.
Este bine să alegi dulapuri mai adânci astfel încât să nu irosești spațiul dacă deocamdată copilul nu poate ajunge la rafturile de sus. Pe măsură ce va crește vei putea adăuga lucruri în tot mai multe rafturi, până când vei putea completa dulapul. 

 
4. Acționează din timp pentru a preveni certurile între frați

În cazul în care copiii trebuie să împartă același dulap trebuie să-ți iei măsuri pentru a preveni certurile. Împarte spațiul în mod egal, astfel încât să aibă acces la același tip de sertare și la un număr identic de umerașe. În acest fel fiecare își va putea păstra hăinuțele curate și neșifonate până în momentul în care sunt gata să plece la școală sau la grădiniță. Conflictele dintre frați sau surori dimineața îți pot da peste cap întregul program, așa că asigură-te cu minimum o seară înainte că fiecare este mulțumit de ținuta pe care o va purta a doua zi.

 
5. Lasă loc și pentru jucării

Adulții au tendința de a trece cu vederea jucăriile, dar trebuie să ții cont că sunt foarte importante pentru cel mic. Este indicat să lași spațiu pentru jucării pentru a preveni situațiile în care copilul le înghesuie în dulap peste haine. 

 
6. Fii creativ și cu un dulap mic

Chiar dacă dulapul copilului este de mici dimensiuni, poate fi la fel de util precum unul mult mai mare. Folosește rafturile în mod inteligent și încearcă rafturile detașabile pentru a economisi spațiu.

 
7. Adaugă personalitate dulapului

Lasă-l pe cel mic să contribuie la decorarea dulapului. Poate alege culoarea exterioară, precum și pe cea din interiorul dulapului și poate contribui la alegerea mânerelor cu accente florale sau de alt gen.
În acest fel îi va face mai mare plăcere să fie ordonat pentru că a fost implicat în cadrul procesului de organizare a dulapului, iar camera va fi liberă și aerisită și se va putea juca atunci când nu are teme de făcut. 
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod