Inainte de a ne casatori si poate si in primii ani de casnicie, orice femeie isi doreste cel putin doi copii. Este firesc sa simtim astfel - daca noi nu avem frati, probabil ne-am dorit intotdeauna, iar daca avem, stim cat de bine este sa avem pe cineva apropiat, alaturi de care sa punem la cale tot felul de sotii sau sa "conspiram" impotriva interdictiilor impuse de parinti.
Cu toate acestea, se intampla sa avem un singur copil si ne intrebam ce am putea face pentru ca el sa nu devina exagerat de rasfatat sau sa nu se simta singur...
Se poate intampla sa optam pentru a avea un singur copil tocmai pentru ca nu este deloc usor sa ai un bebelus.
Ipoteza rasfatului excesiv este destul de ingrijoratoare, pentru ca atentia parintilor este concentrata exclusiv in jurul micului "bot de aur" - ca sa nu mai spunem de bunici, mai ales daca este vorba de primul nepot.
In aceasta situatie, trebuie ca atat tu, cat si partenerul tau, sa construiti in jurul micutului un climat de asa natura incat el sa fie constient ca "soarele nu se invarte dupa el", dar in acelasi timp, sa simta clipa de clipa ca este iubit si protejat.
Un copil care este singur la parinti are cu atat mai multa nevoie de compania celor de varsta sa, asa incat este bine sa-l incurajezi sa fie cat mai sociabil, sa aiba cat mai multi prieteni, pentru a nu se simti singur.
Exista posibilitatea ca el sa aiba tendinta de a se izola in camera lui, inconjurandu-se de jucarii si creandu-si propriul univers. Lasa-l sa faca din cand in cand acest lucru, dar nu-l incuraja in directia aceasta. Pe cat posibil, iesiti cat mai des in parc si in locuri de joaca special amenajate, unde are ocazia de a interactiona cu alti copii.
Pentru a nu deveni un mic egoist, este bine sa-l obisnuiesti sa imparta ceea ce are: mai intai cu voi, parintii lui, apoi cu celelalte rude si in final, cu prichindeii de la gradinita.
In aceeasi nota, nu este bine sa-i faci toate mofturile, chiar daca ai o slabiciune (fireasca, de altfel!) pentru el. Trebuie sa stie ca nu poate obtine intotdeauna tot ce-si doreste. In caz contrar, cu timpul va deveni un mic "tiran" si va apela la tot felul de subterfugii pentru a te determina sa-i cumperi jucaria respectiva - desi mai are atat de multe!