Cum sa-i spui "Nu" micutului tau

Orice parinte stie ca pronuntarea cuvantului "Nu" constituie doar inceputul unei lungi discutii (si nici pe departe sfarsitul ei), marcata de rugaminti, plansete si, cateodata, amenintari.

Orice parinte stie ca pronuntarea cuvantului "Nu" constituie doar inceputul unei lungi discutii (si nici pe departe sfarsitul ei), marcata de rugaminti, plansete si, cateodata, amenintari.

Este insa o problema de perceptie a situatiei. Din punct de vedere al micutului, el nu vrea decat sa cunoasca mai bine lumea inconjuratoare. Dar in ceea ce te priveste pe tine, nu vrea altceva decat sa-ti provoace o criza de nervi.

"Nu, nu ai voie sa bagi telefonul mobil in gura!". "Nu manca stiloul!". "Nu-mi pasa ce a spus bunica, nu am de gand sa te duc in brate tot timpul! Ar fi cazul sa mergi si pe jos!". "Pisica nu vrea sa se lupte corp la corp!". Sau... dar exemplele sunt, oricum, nenumarate, iar imaginatia celor mici - inepuizabila, spre disperarea ta.

Cel mai important aspect este siguranta copilului

Cand este vorba despre normele de disciplina impuse micutului, trebuie sa te asiguri ca sanatatea (si chiar viata, in ultima instanta) nu ii sunt puse in pericol.

Este primul lucru de care vei tine cont cand ii spui "Nu" - si nu care cumva sa te razgandesti.

Cel mai bine ar fi sa intocmesti o lista simpla, pe intelesul micutului, unde sa notezi care sunt acele lucruri pe care nu are voie sa le faca, in ordinea descrescatoare a gravitatii si importantei acestora.

Fii creativa!

Exista numeroase modalitati prin care ii poti spune "Nu", si unele dintre acestea sunt mai putin agresive. De fapt, ar trebui sa te feresti sa pronunti prea des acest cuvant - si asta din doua motive:

  • Cu cat ii spui mai des "Nu", cu atat cuvantul isi va pierde mai repede din greutate si consistenta, iar micutul va incepe, treptat, sa ignore aceasta interdictie;
  • Probabil stii si tu zicala aceea: "Spune-i copilui sa nu se joace la aragaz si acolo va fi primul loc unde se duce". Si nu face asta ca sa te enerveze, ci pur si simplu pentru ca i-ai trezit curiozitatea.


Asadar, in loc de implacabilul "Nu ai voie!", ce-ar fi sa-i oferi posibilitatea de a alege? De exemplu, daca nu-i place sa-si faca ordine in camera sau sa-si sorteze sosetele, preferand in schimb sa se uite la desene animate, nu te grabi sa-i spui, pe un ton categoric: "Nu te uiti la desene animate pana nu-ti sortezi sosetele!".

In loc de asta, spune-i ca este o persoana deosebit de constiincioasa si proclama-l "Seful camerei si responsabilul sosetelor".

In felul acesta, se va simti flatat si se va stradui sa se achite de sarcini. Lauda-l cand isi face treaba bine.

Strategia aceasta si-a dovedit, in timp, eficacitatea, fiind aplicata de multe companii de relatii publice, iar celebrul Tom Sawyer (personajul lui Mark Twain), a folosit-o cu succes cand si-a convins prietenii sa varuiasca tot gardul matusii sale, convingandu-i ca o astfel de treaba reprezinta un adevarat privilegiu.

Mai mult decat atat, unii dintre ei i-au oferit si diverse cadouri pentru a fi lasati sa transpire muncind in locul lui, in timp ce el statea la umbra si se uita la ei, rontaind un mar. Cu exceptia cazului in care micutul tau este mai smecher decat Tom Sawyer, metoda ar trebui sa functioneze.

De asemenea, ai putea inlocui eternul "Nu" cu "Stop" sau "Opreste-te!". Adapteaza-ti timbrul vocii si tonul, astfel incat micutul sa inteleaga faptul ca nu este loc de negocieri. Rezultatul este acelasi - va realiza ca nu are voie sa faca un anumit lucru, singura diferenta fiind ca il vei evita pe "Nu", despre care ti-am spus ce riscuri prezinta daca este folosit prea des.



Indiferent de metoda pentru care optezi, nu scapa din vedere un aspect esential: obiectivul tau este sa-i impui anumite norme de comportament, nu sa transformi acest lucru intr-o bariera in calea curiozitatii lui firesti. Dezaproba actiunea, nu copilul. Este extrem de important sa-l educi fara a-i rani sentimentele sau respectul de sine.

Iata cateva sfaturi care iti pot fi de folos pentru a avea un copil disciplinat - dar nu timorat.

Vorbeste-i la fel cum ai dori sa ti se vorbeasca si tie insati daca ti s-ar interzice ceva;
Expresia "Fa ce-ti spun, nu ce fac eu insami" chiar e utila;
Exprima-ti foarte clar si ferm asteptarile;
Daca este cazul sa-l pedepsesti, nu ezita - trebuie sa stie ca a gresit si ca acum va suporta consecintele. Dar aici nu sunt incluse masuri punitive de ordin fizic;
Pedeapsa trebuie sa fie intotdeauna direct proportionala cu gravitatea greselii. A stricat telecomanda, desi i-ai spus ca nu are voie sa umble cu ea?
Nu are voie doua zile la desene animate.
L-ai suprins umbland la priza sau la aragaz? Va fi privat de televizor si nu i se va permite sa iasa la joaca timp de o saptamana, pentru ca si-a pus in pericol viata.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod