O vorba de demult spune ca bunele maniere sunt la fel de apreciate pe cat de contestata este absenta acestora. Stii foarte bine acest lucru si esti constienta de importanta deprinderii normelor de comportament de catre micutul tau.
Cu toate acestea insa, uneori pare dificil... Ceea ce pentru tine este elementar, pentru el pare de-a dreptul imposibil sau, in cel mai bun caz, de neinteles. Cum ar trebui sa procedezi, totusi?
Este adevarat ca, in societatea actuala, oamenii comunica din ce in ce mai liberi, iar asa numitul "protocol" al relatiilor interpersonale este aproape inexistent.
Dar nu inseamna ca este bine... iar datoria parintilor este sa-i ajute pe cei mici sa deprinda codul bunelor maniere si sa nu le perceapa ca fiind o obligatie sau - si mai rau - ca o corvoada...
Nu este usor, cu siguranta...
Si nu ar fi prea indicat sa te bazezi pe contributia educatoarei sau a invatatoarei; nu se pune problema ca acestea nu ar avea bunavointa, dar, in cazul de fata, rolul principal le revine parintilor. Acestia sunt, bineinteles, adevarati mentori si formatori de caractere.
Suna inspaimantator? N-ar trebui, desi responsabilitatea care va revine, tie si partenerului tau, este intr-adevar mare. Pentru inceput, nu uita sa oferi tu insati ceea ce astepti de la el: respect si comunicare. Cu alte cuvinte, comporta-te cu micutul exact asa cum iti doresti sa se comporte si el cu tine.
Asemeni oricaror altor obiceiuri, bunele maniere se deprind treptat, de la cele mai simple elemente. Evident ca un copilas in varsta de doi-trei ani nu va putea sta linistit pe parcursul unei cine in familie, de exemplu; tocmai de aceea, este bine sa ai la indemana cateva jucarii, pe care sa i le oferi cand il vezi ca se plictiseste sau devine agitat.
In aceeasi nota insa, copilul poate fi educat sa nu faca zgomot, sa nu arunce mancarea sau tacamurile pe jos, sa nu faca firimituri de paine si asa mai departe. In timp ce se joaca linistit, asteptand ca lumea sa-si termine cina, el va invata ca trebuie sa aiba rabdare pana cand toata lumea se ridica de la masa.
Cel mai important lucru pe care trebuie sa-l retii este sa profiti de orice ocazie pentru a-i da copilului exemple despre ceea ce inseamna bunele maniere: fie ca se uita la desene animate, ca va plimbati in parc, se joaca sau ii citesti o poveste... Exemplele sunt nenumarate si pretutindeni, nu trebuie decat sa-i atragi atentia asupra lor.
Daca se intampla ca prichindelul sa faca o boacana in public, nu-i atrage atentia pe loc. Nimic n-ar fi mai umilitor pentru el. Priveste-l semnificativ, astfel incat sa se poata corija, daca este posibil si deschide discutia dupa ce ramaneti singuri, in familie. A-i atrage atentia in public nu va solutiona problema, decat daca ceea ce face el este distructiv (sparge o vaza jucandu-se cu mingea, de exemplu).
Incurajeaza-l in permanenta si stimuleaza-l (nu material, insa), aratandu-i ca esti mandra de el. Orice copil isi doreste sa-si multumeasca parintii si sa fie laudat. Nu este exclus sistemul recompenselor, insa nu trebuie abuzat de aceasta metoda.
Spre exemplu, daca stii ca ii este dificil sa se controleze sa nu tina coatele pe masa in timpul pranzului, ofera-i un fruct in plus la desert in cazul in care reuseste sa faca acest lucru. Si, nu in ultimul rand, tine-ti intotdeauna promisiunile...