Copilul tău: Cum să-ţi faci timp ca părinte deşi eşti ocupat până peste cap

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem dărui copiilor noştri este timpul nostru. Indiferent de vârstă, copiii au nevoie de timpul şi de atenţia părinţilor, pentru a creşte sănătos şi a se dezvolta complet şi armonios. A petrece timp cu copilul înseamnă mai mult decât a fi prezent fizic, a supraveghea copilul sau a-i oferi hrană, îmbrăcămăminte şi adăpost.

Uneori se întâmplă ca adulţii să fie în preajma copiilor lor ore, zile sau săptămâni, dar să nu petreacă nici cinci minute de timp de calitate cu copiii lor. Cheia pentru a avea o bună relaţie cu copiii noştri este să petrecem perioade de timp scurte dar frecvente cu aceştia, făcând activităţi alese de copii sau pe placul acestora.

Sunt frecvente situaţiile în care un copil doreşte să îi arate părintelui ce a desenat, jocul pe care l-a finalizat sau să îi povestească o experienţă de la grădiniţă, din parc sau sau de la locul de joacă. Aceste momente reprezintă de fapt ocaziile perfecte pentru părinţi să îi acorde atenţie de calitate copilului, care este pregătit, dornic şi nerăbdător să interacţioneze.

Este foarte important ca părinţii să fie disponibili în aceste situaţii, să întrerupă ceea ce fac, astfel încât copilul, fie şi doar pentru două minute, să primească întreaga atenţie a părintelui său.

Studiile arată că perioadele scurte (câteva minute) dar frecvente în care acordăm atenţie deplină copilului (ne întoarcem către copil, îl privim în ochi, îi zâmbim, ne coborâm la nivelul lui, mai ales dacă vorbim despre un prichindel preşcolar sau şcolar mic) au un foarte mare potenţial de întărire a relaţiei de afecţiune cu copilul. În astfel de situaţii copilul învaţă că părintele este accesibil, abordabil, afectuos şi interesat de copil.

A fi părinte implicat şi “prezent”, nu doar fizic, consumă timp. A asculta cu răbdare povestea inventată de fetiţa de 5 ani, a afla în detaliu cum s-au stricat jucăriile la grădiniţă, a răspunde la zeci de întrebări care încep cu “de ce?”, a ajuta şcolarul de 11 ani să rezolve problema de matematică şi a consola adolescenta de 15 ani după prima ei suferinţă în iubire, consumă timp şi energie, poate fi obositor, dar prin toate aceste experienţe de zi cu zi copilul învaţă că este important,  protejat şi iubit.

Tot studiile pun în evidenţă şi faptul că aceste “întâlniri” scurte, dar dese, sunt mult mai utile decât perioadele lungi (ore, zile), dar rare, în care petrecem timp cu copiii.

Ca adulţi aflaţi într-o permanentă goană în care încercăm să performăm profesional, să ne asigurăm financiar familia, să avem o viaţă socială şi de cuplu, ne spunem uneori că un cadou scump sau o vacanţă anuală atent planificată îi vor lăsa intactă copilului nostru convingerea că el este cel mai important din viaţa nostră şi că în numele bunăstării lui alegem voluntar să  intrăm în acest vârtej.

În realitate însă, copiii nu înţeleg justificările raţionale ale lipsei părinţilor şi nici nu pot fi consolaţi cu cadouri care să suplinească  această absenţă. În timp însă, se pot obişnui cu ele şi ajungem să avem în casele noastre adolescenţi care doar cer obiecte branduite şi se arată dezamăgiţi sau nemulţumiţi de perspectiva petrecerii unei după-amieze cu mama sau cu tata. Dar oare nu noi, adulţii i-am învăţat astfel – cu lipsa noastră şi cu cadouri scumpe ca surogat de timp şi atenţie?

Copilul are nevoie zilnic de timp şi de atenţie din partea noastră: o jumătate de oră din timpul şi atenţia noastră nedivizată îi vor arăta copilului că ne pasă. Dacă îi vom spune în permanenţă: “Mami nu are timp acum, dar îţi promit că mă revanşez mai târziu” sau “Aşteaptă cinci minute până termin de spălat vasele” sau “Tati se joacă cu tine după ce se termină ştirile” sau “Du-te la mama să te ajute cu puzzle-ul, ea are mai multă răbdare”, copilul va învăţa fie că nu mai are rost să solicite atenţia părintelui, fie o va solicita în manieră negativă – crize de furie, plâns, retragere în sine şi stări depresive etc.

Pe măsură ce cresc, copiii au mai puţină nevoie de atenţia părinţilor, comparativ cu primii ani din viaţă, însă vor fi învăţat deja că atunci când este nevoie, mama şi tata sunt disponibili şi lasă orice altceva pentru câteva minute cu copilul lor.

Cu toate acestea, nu neglijaţi să dedicaţi adolescentului din viaţa dumneavoastră cinci minute în fiecare zi, timp în care:

• să-l ascultaţi până termină ce are de spus fără să interveniţi, chiar dacă pare greu de făcut
• să vă păstraţi mintea flexibilă şi simţul umorului viu
• să vă doriţi cu adevărat să-i înţelegeţi universul, oricât de straniu vi s-ar părea
• să nu uitaţi nicio secundă că, în faţa dumneavoastră, dincolo de hainele ciudate, oja stridentă şi părul plin de gel, se află fiinţa  pe care o iubiţi atât de mult.

 

 Articolul a fost realizat de Diana Stănculeanu, psihoterapeut în cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii şi face parte din campania “Ascultă-i sufletul!”, campanie de educare şi de sensibilizare pentru a combate violenţa la adresa copiilor.  Semnează şi tu petiţia împotriva violenţei asupra copiilor la adresa: http://www.petitieonline.com/manifest_impotriva_violentei_la_adresa_copiilor