Copiii sunt expuşi la şcoală unor forme diverse de violenţă, pe primul loc fiind cea între elevi, denumită bullying. Aceasta include bătaie fizică, îmbrânceli, farse, umiliri publice, porecle, înjurături, împrăştiere de zvonuri în scopul discreditării, ignorare, excludere socială, postare de mesaje inadecvate pe site-uri de socializare (ex. facebook), furt de date personale din telefoanele mobile etc.
Comportamentele agresive se intensifică la vârsta şcolară medie şi mare, 10 – 14 ani, adică exact într-o perioadă extrem de complicată, cu efecte grave pe fondul transformărilor şi nevoilor specifice adolescenţei. Bullying-ul răneşte dur copilul, îi afectează încrederea în sine, facilitează apariţia aşa numitelor “complexe de inferioritate”, îl privează de şansa unei socializări sănătoase la o vârstă în care “gaşca” devine la fel de sau chiar mai importantă decât familia. În cazul copiilor mai mici, vor fi afectate performanţa şcolară, cheful copilului de a face lucruri care înainte îi făceau placere, interesul pentru joc – acestea fiind chiar semne precoce la care părinţii şi cadrele didactice pot fi atenţi pentru a-şi da seama dacă copilul este în sănătos şi fericit.
Gravitatea este sporită de frecvenţa zilnică cu care copiii-victimă se întâlnesc cu acest tip de comportament, precum şi de faptul că un copil cu comportamentul agresiv este aproape întotdeauna susţinut de o gaşcă, care face ca, pentru victimă, totul să pară fără scăpare.
Ca rezultat, copiii-victime pot refuza să mai meargă la şcoală, care este percepută ca un spaţiu al intimidării, pericolelor, ameninţărilor, în care nu primesc nici sprijinul cadrelor didactice, nici al colegilor. Expunerea îndelungată şi repetată a unui copil la comportamente de bullying are consecinţe grave pentru dezvoltarea socială şi emoţională a acestuia: deteriorarea stimei de sine, izolarea socială, depresia, diferite tulburări de anxietate mergând până la refuz şcolar, tulburări ale comportamentului alimentar (în special în cazul fetelor la vârsta adolescenţei), tulburări de somn, probleme de comportament, iar în cazuri extreme tulburare de stress post traumatic.
Sunt şi cazuri de copii victime ale bullying-ului care dezvoltă şi perpetuează la rândul lor comportamentele agresive în alte contexte, în care îi percep pe ceilalţi mai vulnerabili (ex. în grupuri de copii mai mici ca vârstă).
La risc sunt atât copiii victimă a violenţei, cât şi copiii care perpetuează comportamentele agresive: studiile arată ca majoritatea copiilor agresivi au fost ei înşişi victime ale abuzului şi traumei, care nu fac decât să reproducă ceea ce li s-a întâmplat şi lor. De aceea, orice proces de prevenţie a violenţei în mediul şcolar, precum şi intervenţia specifică pe cazuri, trebuie să îi aibă în vedere în egală măsură pe copiii victimă şi pe copiii cu comportament agresiv.
Ce să faceţi pentru a vă proteja copilul de violenţă
1. Supravegheaţi accesul copilului la televizor, internet şi jocurile PC.
Chiar dacă pe termen scurt instalarea necenzurată a copilului în faţa televizorului sau a calculatorului poate fi o sursă de linişte pentru părinţi, pe termen lung costurile sunt uriaşe: preluarea comportamentelor agresive în viaţa de zi cu zi.
2. Oferiţi un model consecvent de comportament!
Adulţii semnificativi din viaţa oricărui copil, părinţii şi educatorii, rămân primele modele ale căror comportamente vor fi imitate şi preluate de către copil. Acesta va învăţa să lovească după ce va primi prima palmă de la părintele său, va învăţa să umilească după ce va fi ruşinat în faţa clasei şi a colegilor săi, va învăţa să injure în trafic, în dreapta tatălui, va învăţa să mintă şi să evite văzând-o pe mama cum coboară pe la o altă uşă din autobuz pentru a ocoli o vecină guralivă etc.
3. Daţi-i copilului repere de comportament, încă de mic, construindu-i încrederea în sine şi învăţându-l respectul şi empatia pentru ceilalţi.
Un copil care a auzit frecvent, constant de la părinţii săi cât este de special, cum se va bucura de dragostea şi acceptarea lor necondiţionată indiferent de situaţie, care îi sunt calităţile dar şi limitele obiective, care sunt acele lucruri de suflet pe care le poate oferi în orice relaţie de amiciţie, va fi mult mai puţin vulnerabil la confruntarea cu respingerea şi batjocura celorlalţi. Este important ca un copil să înveţe de mic de la părinţii săi că nu va fi plăcut şi acceptat de toată lumea, că el nu poate fi redus la greşelile sale, reprezentând mult mai mult decât atât, că valoarea sa personală nu stă în eticheta de pe haine, în telefonul mobil sau un număr de kilograme.
4. Aveţi grijă la anturajul copilului: gaşca poate fi şi bună şi rea!
În adolescenţă, gaşca poate avea un rol hotărâtor în stabilizarea comportamentelor negative ca regulă de conduită, caz în care unii copii riscă să dezvolte adevărate tulburări de comportament sau chiar tulburare de conduită socializată - probleme de sănătate mintală cu intervenţie dificilă, prognostic nu foarte bun şi risc major de delincvenţă în adolescenţa târzie. Tot gaşca poate fi şi un factor de protecţie pentru eliminarea violenţei, dacă rutina de socializare este legată de sport, cinema, plimbări cu bicicleta, role şi patinaj, consum de cultură pop în limită, frecventarea şcolii şi foarte important, concomitent cu atenţia discretă, dar constantă a părintelui.
5. Daţi-i copilului instrumentele să se apere singur!
Copilul victimă a comportamentelor agresive are nevoie să-şi dezvolte o serie de abilităţi emoţionale care să-i permită un management sănătos al emoţiilor de frică, frustrare, neajutorare, precum şi abilităţi sociale de reflectare a comportamentului agresiv (ex. ceea ce faci/ spui, mă deranjează/ îmi face rău), care să înlocuiască fuga sau reacţia de plâns; abilităţi de solicitare a ajutorului, de negociere sau de management al conflictelor. Aceste abilităţi sociale şi emoţionale nu sunt uşor de dezvoltat, mai ales în cazul unor copiii care au fost victimizaţi în repetate rânduri, care nu au încredere în ei că pot face faţă situaţiei şi care au mai şi învăţat că prezenţa adultului nu însemnă în mod necesar un sprijin (ex. sunt părinţi care afirmă: “dacă vii bătut acasă, te mai bat şi eu o dată, eu nu cresc fraieri la uşă”).