"Eu am doi copii: o fetita si un baietel.
Mereu mi-am dorit sa am cel putin doi copii. Am fost singura la parinti si stiu ca nu mi-a fost foarte bine. Nu eram deloc deschisa si comunicativa. Pana la urma, depinde foarte mult si de personalitatea fiecaruia, de modul de a gandi sau de a privi lucrurile, dar sunt sigura ca doi copii se pot dezvolta mult mai armonios decat un copil singur la parinti", imi spune Isabela, mama fericita la 30 de ani.Potrivit kidsource.com, in urma cercetarilor facute s-a constatat faptul ca la copiii singuri la parinti, asemeni celor nascuti primii intr-o familie, nivelul de inteligenta este mai mare decat al fratilor mai mici. In acest caz se poate pune accentul si pe faptul ca parintii acorda o foarte mare atentie asigurarii unui mediu cultivat, din punct de vedere intelectual.
In ceea ce priveste atasamentul copiilor singuri la parinti, si acesta are de suferit. Potrivit unor cercetari, acesti copii duc o viata sociala putin intensa, au putini prieteni si isi fac mai greu prieteni in comparatie cu cei care mai au frati sau surori.
"Eu am un singur copil si ma bucura acest lucru. Nu ma simt impartita in mii de parti. Ma concentrez numai asupra lui, nu trebuie sa mediez conflicte intre frati, nu trebuie sa imi impart timpul la doi sau trei copii si nu mai vorbesc de partea financiara... Un singur copil inseamna si mai putine cheltuieli", spune, cu mandrie, Ana.
"Si eu am un singur copil, o fetita de 5 ani. Am observat ca este foarte autoritara cu cei din jur si prefera, de cele mai multe ori, sa se joace singura, cel putin asa mi-au spus cei de la gradinita. Niciodata nu am rasfatat-o foarte mult, desi lasa impresia asta. Este dependenta de noi si am observat ca a deprins foarte rapid limbajul si comportamentul unui adult. De multe ori, pare sa se descurce foarte bine in situatii dificile", mi se destainuie Maria.
Pana la urma, singuratatea nu pare sa fie un lucru chiar atat de rau... Dar, parca unde sunt doi (sau mai multi), puterea creste, iar copilaria este si mai placuta!
Un articol de Nicoleta Tarantus
Comentarii (26)
Si eu sunt singura la parinti, este foarteeee bine asa!! Am prieteni minunati, veri, neamuri. Ce imi trebuie frati/surori? La ce ajuta? Mai bine sunt eu singura ca sa nu impart nimic cu nimeni :)) asa ca mai lasati-ma in pana mea
Si ce?si eu sunt singura la parinti,nu mi-a lipsit nimic,recunosc ca imi este bine si nu ar fi stricat un frate sau o sora mai mare,insa eu cresc si nu imi doresc pe cineva mai mic decat mine.Daca imi doresc ceva in viata,acel lucru e sa am sanatate si tarie sa imi pot cladi un drum in viata,chiar si fara frati sau surori.Nu este adevarat ca cei singuri la parinti sunt egoisti sau mai stiu eu cum,importanta e educatia si firea fiecaruia,suntem persoane diferite.
un mare psiholog Granville Stanley Hall ii considera pe copii singuri la parinti drept persoane in permanenta inadaptare chiar daca acesti copii nu vor sa recunoasca,,,a fi singuri la parinti este o boala in sine,,decenii la rand ,oamenii de stiinta si editorialistii iau sustinut ideea,nu ne putem astepta ca un copil singur la parinti sa treaca prin viata avand aceeasi capacitate de adaptare pe care o au cei cu frati. si astazi copii singuri la parinti sant considerati, de o parte din noi ca fiind privilegiati,asociali ,egoisti sau foarte inteligenti dupa caz,in timp ce fratii au de partea lor solidaritatea si altruismul,siguranta si sociabilitatea,capacitatea de a trece impreuna peste bune si rele,multi dintre copii singuri la parinti sant sant asemanati cu niste hamsteri care se invart intro scarita rotunda in lumea lor...depinde iarasi de la caz la caz....
este destul de trist sa fii singur la parinti,sa nu ai cu cine te juca in casa ,cand ploua afara....sa cauti mereu pe cate cineva cu care sa te potti juca....sa imparti problemele,eu ma simteam minunat, cand ceilalti copii de la bloc mai mari, stiau ca nu ma pot atinge pentru ca am un frate mai mare care imi sare in ajutor,eram mereu lider ,respectat pt ca aveam spate...asta era atunci ,acum ne ajutam , nespunem tot ceea ce nu putem spune la oricine ...cine nu stie ce inseamna sa ai un frate sau sora ....mai bine sa nu incerce ca nu va intelege niciodata.un prieten il ai acum maine se poate rupe aceeasta relatie, dar un frate chiar daca te mai certi cu el, este sangele tau si vei fi toata viata impreuna...
sieu sunt singura la parinti.avantaje:o copilarie minunata in care ai tot ceea ce iti doresti si dezavantaje:acum la varsta de 28 ani plecata de acasa in lume printre straini nu poti avea incredere in nimeni.parintii sunt singurii de pe lumea asta in care pot avea cu adevarat incredere.
Eu suntsingur la parinti si va spun din propria mea experienta ca e atat de greu, chiar daca atunci cand am fost mic nu mi-am dat seama, acum ma gandesc ca va veni o zi in care parintii mei vor trebui sa plece din lumea asta iara eu voi ramane singur neavand pe umarul cui plange. Deci PARINTI LUATI SEAMA CA ACOLO UNDE MAMANCAUN COPIL POATE MANCA SI DOI. Va multumesc!
In ziua de azi cand tinerii efectiv nu au unde sa stea, care are norocul sa fie singur la parinti de obicei isi fac parintii o casa la tara si se muta in ea sa le ramana casa. Cand ai si frati parintii locuiesc in aceeasi casa si se duce fiecare pe unde poate... Lasati prostiile de genul "lipsa de socializare". Pot socializa cu alti copii, parinti, rude, etc. In realitatea dura de azi as fi preferat sa fiu singur la parinti sa nu mai fiu dispus sa platesc 1 salariu pe luna timp de 30 de ani la banca, si in acelasi timp nici macar sa nu o pot face pt ca nu-mi da banca credit...
buna eu am mai mult o intrebare decat un comentariu.poate sa mi raspunda cineva ,oare de ce copilulu meu singurul de fapt desii are 6 ani si 3 luni nu vrea sa stea singur nici macar 2 minute.?putem fii acasa sau la bunicii sau oriunde .multumesc.
bravo nusi ... sunt de aceasi parere fiecare om trebuie sa-si traiasca viata asa cum ii face placere cu un doi sau 10 copii... e viata lui, alegerea lui ...
sunt singura la parinti si asa o sa fiu mereu...sunt mai egoista din fire,dar nu-mi pare rau,ai mai multe avantaje asa.cand o sa fiu mare as vrea sa am un singur copil ca sa il pot rasfata,sa nu existe certuri,divergente intre frati sau gelozie:Dcam asa se intampla in familiile cu copii mai multi
Timp de 19 ani am fost un copil singur la parinti si imi placea foarte mult asa,nu sunt vreo rasfatata,nu mi-au placut niciodata copiii care tipau si dadeau din picioare cand voiau ceva,mereu ceream voie sau rugam frumos cand voiam ceva.Daca nu puteau ai mei sa-mi ofere acel lucru,nu ma suparam,aveam rabdare,pentru ca stiam ca mai devreme sau mai tarziu mi-l vor da.Recunosc ca imi placea aceasta singuratate pentru ca aveam liniste,faceam ce voiam (mereu am fost cuminte,nici macar la adolescenta nu eram ca alte fete,nu frecventam cluburi,nu ieseam cu baieti,desi nu sunt o persoana urata fizic),asa sunt eu!La 19 ani insa,viata mi s-a dat peste cap.Desi mi-am dorit candva o sora sau un frate,desi m-am bucurat ca voi avea o sora si care o am si acum,nu credeam ca voi ajunge sa am responsabilitati mai mari pe capul meu (vreau si eu viata mea de familie,iubitul meu e minunat,e alesul vietii mele,imi merge bine la facultate),dar nu vreau sa am grija de un copil mic! Nu vreau sa stau cu ea mereu in fiecare seara,nu vreau sa mai stau vreo zi pe saptamana cu ea de parca sunt bona,din cauza ei nici nu imi mai doresc proprii copii,desi imi plac copii,am asa niste resentimente pentru surioara pe care nu le pot controla,nu e vina mea ca simt asa.Ma joc cu ea,vorbesc cu ea,nu sunt rea,dar nu vreau sa am si grija…
Ei bine eu am un singur copil dar tin sa va cotrazic nu ascultati toate prostiile.Cum il cresti asa il ai, depinde de tine ca si parinte ce educatie ii dai.
Cred ca foarte multa lume isi face o parere gresita si interpreteaza gresit, adesea, ceea ce inseamna a fi singur la parinti. De asemenea, mai cred ca un copil singur la parinti va fi asa cum parinti l-au "educat" sa fie. Nu cred ca un copil poate fi egoist decat daca asa a fost invatat sa fie..."daca o sa ai un fratior vei imparti jucariile cu el"....Totul depinde de parinti, de modul in care educa acel copil, de modul in care comunica cu el ....un copil se poate simti la fel de bine singur, marginalizat si intr-o familie numeroasa...nu numai atunci cand este "unicat" in familie. Uneori gasesti mai multa alinare/ intelegere la un strain decat in propria ta familie. Asa ca "totul" se rezuma la educatie, comunicare, socializare.
Mai bine sa aiba copii cei care ne-au saracit TARA......iar restul.... sa si traisca viata asa cum este astazi....."linistita si frumoasa"!!! :(:(:(.
draga eliza,de ce trebuie sa fim rai si sa ne gandim la rele trebuie sa ne rugam la d-zeu si stie el ce sa faca!!!
Eu sunt singura la parinti ,si pot sa zic ca sunt bine in postura asta,dar uneori ma simt singura,si nu sunt nici egoista,doar uneori......:)Am citit undeva ca .copii singuri ;a parinti se inteleg mai cine cau alti adulti decat cu alti copii,O fi adevarat ,acest lucru nu stiu!? Poate imi spunti voi.....pwp
o fi el bine cu un singrue copil, dar nu de lunga durata, caci viata are surprizele sale. Nu se stie pe cine-l si cand il i-a dumnezeu la el si atunci fie ca parintii raman indurerari si singuratici, fie ca copilul ramane indurerat si singur. O veche zicala spune ca "unde ata este subtire acolo se rupe", am intalnit in viata mea multe cazuri cand mama plangea ca a ramas fara singurul copil....
SI EU AM FOST SINGURA LA PARINTI PT CA EI M_AU FACUT DESTUL DE TARZIU,MAMA AVEA 38 ANI IAR TATA 41 ANI.EU AM INSA DOI COPII DE CARE SANT MANDRA,A FOST CAM GREU PT CA DIFERENTA DINTRE ELE ESTE DE UN AN SI JUMATATE, FIICA CEA MARE E SI EA INSARCINATA, DUPA PAREREA MEA E FOARTYE BINE SA FIE IN FAMILIE MACAR DOI COPII,SE AJUTA SI SE JOACA LA VARSTA COPILARIEI IAR CAND SANT OAMENI MARI SE AJUTA CU UN SFAT SAU CHIAR FINANCIAR DACA E CAZUL,ASTA DEPINDE SI CUM AU FOST CRESCUTI ,
sunt la ,,venerabila varsta de aproape..40.am fost mai multi frati la parinti ,de mici ne-am inteles bine,ca fratii,mai cu batai de copii dar binenteles ca am si suferit dak unul din noi a patit cv rau...acum traim la aproape 1000 km distanta,ne vedem mai rar,deci,sincer tot ,,prin straini,,imi duc traiul si de aceea nu cred ca e un avantaj sa ai frati,cunosc frati care sunt aproape dar nu se inteleg...deci cum a postat si cineva mai sus,depinde de firea fiecarui om.eu am un singur copil si nu cred ca asta va fi o problema,sincer andreutza,daca nu te superi...cati ani ai?asa numai...sa pot sa-mi fac niste pareri
Si eu sunt singura la parinti. Pot sa spun sa sunt si avantaje si dezavantaje cand esti singur la parinti. Mi-a placut cand eram mica ca nu mai aveam frati sau surori pentru ca aveam toate jucariile pe care altii nu le aveau, hainute care mai de care mai frumoase si tot felul de bunatati. Insa am fost un copil retras, timid si uneori egoist. Nu imparteam totdeauna ce aveam cu prietenii mei de joaca. Insa cel mai rau mi-a parut ca nu am avut cu cine sa vorbesc, sa ma cert si chiar sa ma mai si bat uneori. Iar acum imi pare rau ca nu am un frate sau o sora care sa imi fie alaturi in momentele cele mai importante din viata mea. Anul acesta voi fi mireasa si imi pare rau ca nu va fi langa mine cineva care sa ma ajute si cu care sa ma sfatuiesc, asa cum a fost viitorul meu sot cu sora lui care a avut nunta in 2008. Datorita faptului ca am fost retrasa si timida de mica, asa sunt si acum, cu greu intru in vorba cu oamenii si cu greu imi fac prieteni, si nu din egoism, ci din cauza faptului ca nu stiu ce as putea sa le spun, cum as putea sa ma imprietenesc cu ei. Imi doresc sa fiu sanatoasa si sa am doi copii, de preferat baiat si fata. Sau ce imi va da D-zeu, important sa fie sanatosi si noi sa putem sa le oferim o viata buna.
Cand eram copil am citit o carte care mi-a placut foarte tare. Se numea "Singur pe lume". Eu am o sora mai mica, dar au fost perioade in viata cand ma simteam marginalizata si asta din cauza ca intotdeauna ea "nu stie e mica". Au trecut ani pana sa inteleg ca in viata e important sa ai cui sa te destainui si cu cine sa plangi sau sa razi. Acum ma bucur din suflet ca exista, iar acum eu am un singur bebe. Din pacate starea de sanatate nu mi-l permite pe cel de-al doi-lea dar sunt linistita gandindu-ma ca si sora mea va avea copii iar fetita mea nu va creste singura. Va pup.
Buna! Ma numesc Anca si am 24 de ani. Am fost singurul copil la parinti si mi-a fost bine. Poate ca ar fi fost bine si un frate sau o sora, insa daca nu a fost asa, m-am descurcat bine si fara. Mereu am fost inconjurata de multa lume, de parinti, copii, bunici si multi prieteni, care au compensat lipsa unui frate (sora). Cand voiam sa ma joc...partenerii mei de joaca erau fie parintii, bunica (care intra si mai mult in "mintea copiilor" cum se zice...) si toti copii de la gradinita / scoala si imparteam totul cu ei. Eu de foarte mica am fost data la cresa, gradinita si nu am simtit lipsa unui frate / sora fiindca toata ziua eram inconjurata de copii. Va spun sincer ca nu am fost rasfata intrucat nu imi placeau copiii carora parintii le faceau toata mofturile, si in cazul in care nu li se indeplinea un moft zbierau, urlau...ceea ce nu mi se pare un comportament bun. Intr-adevar, ai mei mi-au asigurat tot ce aveam nevoie in masura in care dispuneau de bani si considerau ca ceea ce vreau este imperios necesar. Daca mi se spunea ca in momentul respectiv nu dispuneau de banuti, nu insistam...dar pana la urma dorintele mi se indeplineau, chiar daca asta se intampla putin mai tarziu. Am invatat inca de mica sa am rabdare si o am si acum (cand imi doresc ceva) si pana la urma tot obtin ce doresc, chiar daca cu ceva intarziere. Vorba aceea "mai bine mai tarziu decat niciodata". Problema cu "singur la parinti" depinde foarte mult de parinti si cum trateaza ei lipsa unui frate / sora. Ei sunt primii care gestioneaza aceasta problema si trebuie sa fie constienti de ea. Personalitatea unui "copil singur la parinti" este intr-adevar un pic diferita de a celorlalti copii care au frati / surori, insa asta depinde si de genele pe care le dobandeste de la parinti. Eu am simtit nevoia sa impart totul cu cei din jur, sa ii ajut, ca si cum toti ar fi fost fratii mei. Am foarte multi prieteni si tot ar spune ca personalitatea mea nu e specifica "unui copil singur la parinti", adica rasfatat, difcil, razgaiat si egoist. Nu sunt egoista deloc. In schimb sunt foarte pretentioasa, imi plac lucrurile bine facute si de calitate. Ma opresc aici cu parerea mea, ca daca nu as scrie un roman intreg despre viata unui "copil singur la parinti". Nu pot da sfaturi, ca nu sunt inca parinte, insa e decizia fiecaruia cati copii face si cati poate, insa sa fie pregatiti sa gestioneze situatia si sa poate acoperi anumite lipsuri. Va pup :) si aveti grija de voi si familiile voastre.
Copilul singur la parinti are avantaje materiale, e iubit mai mult dar are dezavantajul ca nu socializeaza asa de bine ca si cei care au frati. Nu cunosc invidia, competitia, nu stiu sa imparta ce au. Pleaca de multe ori in viata cu gandul ca totul e roz si frumos si asta poate fi un dezavantaj...O parere. doar....Un sfat..faceti cel putin doi copii. Pe langa primul poate trai si celalalt.
eu am un frate mai mic si ne certam, din absolut orice lucru rareori ne intelegem + k el este rasfatatul familiei pe mine m-au neglijat inca de la varsta de 3 ani cand s-a nascut el a trebuit sa am grija de mine singura, si sa invatz k nimeni nu e de partea mea in familia asta, cu exceptia bunicii cand voi fi mare voi vrea sa am numai un singur copil, de preferinta o fata, dar si baiat e bine imi voi concentra atentia mai mult asupra lui, fara a neglija pe altcineva
Sunt singura la parinti ,am o singura fata si o asingura nepotica. Cred ca la mine e genetic ca sa avem un copil .Nu am fost nici rasfatata nici egoista, nu am mostenit nici avere, nu mi-am dorit nici sa am frati. Pur si simplu asa ma simt bine.cunosc oameni care aveau 4 frati si tot singur se jucau departe de ceilalti copii iar devenind maturi tot singur isi duc zileel. Deci depinde de starea de suflet a fiecaruia. Sunt plante care cres in grupuri ,altele singuri. de ce omul trebuie sa aiba roi in jurul lui ca sa nu fie EGOIST?
Copiii singuri la parinti sunt mult mai egoisti decat ceilalti,fiind obisnuiti sa nu imparta nimic cu cei din jurul sau.in cele mai multe cazuri, ei sunt convinsi ca li se cuvine totul
Posteaza comentariu