Impresionati de drama baietelului de 13 ani care a devenit tata saptamana trecuta, mai multi britanici, care au fost candva in aceeasi situatie, au povestit pentru BBC modul in care a evoluat apoi viata lor. Mama la 13 ani: “Eram mica si naiva”
Leonie Bolton (21 de ani) a ramas insarcinata la 13 ani, iar iubitul ei avea doar 15 ani. “Am stiut imediat ca sunt gravida, dar mi-am bagat capul in nisip si m-am convins ca nu sunt, chiar si atunci cand imi crestea burta de la o zi la alta”, povesteste Leonie. Nu foloseau contraceptive pentru ca, spune ea, a fost “mica si naiva” si nici macar nu s-a gandit ca poate ramane gravida.
Adolescenta nu le-a spus nimic parintilor pana cand sarcina a ajuns la 7 luni. “Isi imaginau ca m-am ingrasat din cauza pubertatii. Nu au fost incantati cand le-am spus, va dati seama, dar m-au sustinut din toate punctele de vedere. Au fost fantastici”, apreciaza ea.
Mama ei a renuntat la slujba si s-a sacrificat pentru ca Leonie sa aiba o viata cat de cat normala. “A ramas acasa cu bebelusul pentru ca eu sa-mi pot termina scoala. Nu as fi putut face nimic fara mama”, marturiseste tanara de 21 de ani.
“Mi-a fost foarte greu, si fizic, si psihic. Nu ai unde sa ceri ajutor in alta parte. Daca ai sub 16 ani, nici macar nu poti cere ajutor financiar de la stat. Tot mama a trebuit sa se ocupe si de asta. Nu cred ca autoritatile ar trebui sa ne ajute in mod special, doar sa inteleaga ca astfel lucruri se intampla tot mai des si sa faca ceva in privinta asta”, spune Leoni.
Ea are acum o fetita frumoasa de 8 ani, iar tatal copilului a disparut de multi ani din viata lor.
Tata la 14 ani: “Nu am vrut ca parintii ei s-o forteze sa faca avort”
Dave (41 de ani), din Manchester, a devenit tata la 14 ani, in 1983, si a avut urmatorul copil doar doi ani mai tarziu. “Am tinut totul secret timp de sapte luni”, povesteste el.
“A fost groaznic. Ne-am dat seama ce s-a intamplat din momentul in care i s-a oprit menstruatia, dar nu am vrut ca parintii ei s-o forteze sa faca avort”, motiveaza Dave.
“La 15 ani, in timp ce alti baieti se jucau, eu schimbam scutece si pictam pentru a ne putea intretine. Nu am avut niciun ajutor la vremea aceea. A trebuit sa renunt la scoala, asa ca nu mi-am mai putut face niciodata niste studii, asa cum imi doream”, povesteste acum, cu tristete, barbatul de 41 de ani.
In cele din urma, Dave si-a dat seama ca nu poate face fata situatiei si a ales sa plateasca doar pensie alimentara. In ultimii 19 ani nu si-a mai vazut niciodata copiii.
Faptul ca a devenit tata la o varsta atat de frageda i-a schimbat complet viata, spune el, dar adauga ca nu regreta nimic. Doar faptul ca nu a fost in stare sa-i creasca.
Comentarii (9)
Si eu la 16 ani am ramas insarcinata dar din pacate nu am fost instare sa il pastrez asa ca am facut avort desi eram casatorita si aveam posipilitatea de a o creste.Acum regret foarte mult cea ce am facut pentru ca de 6 luni vreau sa raman insarcinata si nu mai reusesc.
am doar 20 de ani si din fericire nu am nici o expeienta de genul asta insa nu pot ramane nemiscata emotional citind aceste relatari.Nu pot sa critic pe nimeni pt ca asa este firea umana .....este normal sa iubim, sa gresim dar cred ca trebuie sa ne asumam responsabilitatea pt actiunile noastre -bune sau rele- sa incercam sa acceptam fiecare lucru ca atare, sa indreptam si sa invatam din testele la care suntem supusi in fiecare zi ........la fiecare pas .........de frumoasa si in acelasi timp "crunta" viata.Ma bucur din toata inima pt cazurile in care parintii si-au sprijinit copiii deveniti la randul lor parinti......un act de iubire si devotament demn de a fi apreciat si laudat de toata lumea........BRAVO.........Toti copiii au dreptul la viata! Cine suntem noi ca sa le refuzam acest drept? suntem cumva Dumnezeu sau mai degraba "calai"?Cu ce drept judecam pe ceilalti? Oare nu vedem mai intai greselile noastre si le vedem doar pe ale celorlalti?am ajuns niste judecatori crunti, lipsiti de inima..............ma doare sufletul cand vad societatea de azi,sincer ma dezgusta.Prea multa publicitate ce promoveaza desfraul!!!!!!Ar trebui sa reflectam un moment cu totii la aceste lucruri! Ganditi-va pt un moment "daca mama m-ar fi avortat - eu nu as fi existat ; daca mama ar fi renuntat la mine - nu as fi persoana care sunt astazi si ex pot continua.................trist dar adevarat......astia suntem noi! Ar trebui sa privim viata cu respect si sa actionam in conformitate cu principiile noastre ca sa putem ridica fruntea cu demnitate cand mergem pe strada,sa incercam sa iertam si sa iubim fara frica........nimeni nu ar tb sa fie pus in situatia de a lua niste decizii asa de importante la o varsta asa de frageda dar oricum ar tb ajutati de ceilalti si nu judecati! Dreptul la viata nu poate fi refuzat nimanui.Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce pt ca doar El stie mai bine ce inseamna iubirea adevarata si iertarea........daca L-a trimis pe unicul sa Fiu sa se jertfeasca din iubire pt noi si pt mantuirea sufletelor noastre nu suntem oare noi datori sa acceptam orice ne este dat? un copilas este cel mai pretios dar de la El indiferent in ce imprejurari sau circumstante este conceput!
si eu mam casatorit la 16 si la 17 am nascut primul copil si 3 ani mai tirziu lam facut pe al doilea,nu mia parut rau nicio clipa si imi iubesc copii f mult.
parintii uita ca rolul lor este foarte complex in familie si in cresterea copiilor in general.uita ca defapt ei au o sarcina ingrata- indrumare si educatie-.ramin restanti si la-comunicare-in fuga dupa bani.aceste chestii duc ireversibil la greselile copiilorin relatiile oamenilor comunicarea este vitala. trebuie inteles ca indiferent de subiecte aceasta comunicare trebuie sa existe.spre exemplu copiii mei imi spun si notele proaste luate la scoala si daca au vazut o fata sau un baiat frumos,si nu tip ,nu ii cert doar ii incurajez spunindu-le ca ei pot oricum sa-si indrepte notele si sa-si corecteze greselile.discutind toate tipurile de subiecte ei capata incredere si pot sa gindeasca lucid .totodata invata si sa-si conduca viata astfel invit sa nu greseasca.mi-as dori ca parintii toti sa fie intelegatori si realisti pentru ca si noi parintii sintem maturi dar avem si noi greselile noastre,greseli ce se pot rasfringe asupra copiilor nostri pe care ii iubim dar uneori uitam sa le demonstram aceasta
cred ca aceasta lipsa de educatie sexuala este adînc inradacinata.Nici parintii parintilor nostrii nu au abordat aceasta tema, creand astfel o bariera intre parinti si copii. In concluzie: daca nici bunicii nostrii nu au vorbit cu copii lor(parintii nostrii) nici acestia nu au fost in stare sa discute cu noi,copii lor, ajungandu-se astfel la adevarate drame.De ce?Cine stie, din prostie, ignoranta sau pur si simplu din respect pt. propriile vieti, contand doar ............aparentele.
Sunt intru totul de acord cu rody..in proportie de 80% parintii sunt de vina, si nu vorbesc despre aceia pe care nu-i intereseaza de copiii lor ci de aceia care sunt foarte severi. Am auzit de numeroase cazuri cand odata lasat in lume copilul calca stramb din cauza naivitatii si apoi de frica nu zic nimic, trebuie sa fim un pic mai ingaduitori cu copilul nostru si sa-i vorbim deschis,...aa inca ceva...mi-ati putea raspunde de ce Romania este cunoscuta in lume pt orfelinatele pline de copii???
Este parerea mea proprie ca acesti parinti care nu se ocupa de educatia copiilor,nu stiu sa-i apropie cu duiosie si intelegere au aceste surprize.Vina o poarta parintii care nu le explica ce inseamna venirea unui copil in familie,un copil asteptat,dorit,ingrijit, crescut de ambii parinti si drama celeilalte situatii.Ma intilnesc des cu asemenea situatii datorita profesiei si sunt dezamagita de atitudinea si explicatiile puierile ale parintilor in situatie.Ma revolta acesti oameni maturi care nu-s asuma vina si responsabilitatea.
Si eu am devenit mama la 17 ani, parintii nostrii au aflat pe cand eram insarcinata in 5 luni, m-au convins sa avortez insa era prea tarziu. Dupa ce am nascut nu am putut sa il abandonez, cu toate ca relatia dintre mine si tatal copilului sa sfarsit in momentul in care toti au hotarat sa abandonez copilul la spital.Mama ma incurajat , am terminat liceul la seral, m-am angajat, am inceput si facultatea la ID pe care am si terminat-o,iar intre timp am cunoscut un om exceptional ca mi-a devenit sot.Nu regret nici o clipa ca nu am abandonat copilul la nastere.
Aceste drame se petrec sub ochii nostrii. Acesti copii traiesc povesti transformate in cosmar. Putem evita asta prin comunicare si sprijin, atat in familie cat si in mediul scolar.
Posteaza comentariu