Pentru majoritatea copiilor, animalele de companie constituie adevarati membri ai familie si totodata, le sunt cei mai buni prieteni.
De multe ori este didicil de descris in cuvinte cat de mult ajunge sa insemne pentru copilul tau aceasta mica faptura; iar cand... inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, micul sau prieten necuvantator moare, suferinta copilului poate fi devastatoare, atingand proportii nebanuite. Cu siguranta nu poate trece singur prin aceasta incercare si are nevoie de ajutorul tau.
Oricat de mult ti-ai dori, nu-l poti feri de aceasta suferinta. Micul animal va disparea la un moment dat, si indiferent din ce cauza se va petrece acest lucru (accident, boala, sau - in cazul cel mai fericit - batranetea), copilul va suferi mult.
Este un risc asumat de la bun inceput, si chiar daca prichidelul nu-l percepe ca atare, tu trebuie sa fii constienta de acest lucru si sa faci tot ceea ce tine de tine pentru a-l ajuta sa depaseasca acest moment.
Bineinteles ca iti este groaza de momentul in care va trebui sa-i aduci la cunostinta ceea ce s-a intamplat, pentru ca nu stii cum sa-i spui si nu poti sa anticipezi ce reactie va avea.
Daca animalul a murit ca urmare a unei afectiuni, ii poti spune copilului ca medicii au facut tot ceea ce le-a stat in putinta, deznodamantul ar fi fost oricum acelasi, iar mica faptura nu a suferit.
Desigur, modul in care alegi sa-i comunici aceasta veste si volumul de informatie pe care i-l oferi depind de varsta copilului; unui copilas care abia a implinit patru ani este mai bine sa-i spui ca pisicuta sau catelusul sau "a plecat sa se joace in Rai..." sau ca "va dormi o perioada indelungata".
Daca decesul a survenit in urma unui accident, comunica-i acest lucru in cuvinte cat mai simple si, sub nici o forma, nu il minti. A-i spune ca "Max a fugit" spre exemplu, nu ar face decat sa prelungeasca de fapt agonia copilului, care nu poate intelege de ce catelusul sau a ales sa fuga si continua sa-l astepte, in loc sa se resemneze cu pierderea lui, asa cum ar fi firesc.
Poate ca cel mai important lucru este modul in care copilul tau va intelege ceea ce s-a intamplat de fapt - mai pe scurt, realitatea mortii - si cum va depasi acest moment. Nu uita nici un moment ca pentru copil, suferinta pierderii animalului de companie este similara cu a pierderii unui membru al familiei (sau poate chiar mai mult decat atat). Nu cumva sa minimalizezi pierderea suferita sau sa nu-i iei in serios suferinta.
Incearca sa te adaptezi situatiei: daca micutul simte nevoia sa vorbeasca despre animalul disparut, implica-te in conversatie si rememorati impreuna intamplarile nostime din trecut; daca, dimpotriva, prefera sa nu mai aminteasca de ceea ce s-a intamplat, ar fi indicat sa procedezi in consecinta.
Dupa cateva luni de "doliu", ai putea aduce in discutie eventualitatea adoptarii unui alt animal. Nu este indicat sa faci imediat acest lucru, pentru ca micutul tau trebuie ca mai intai sa "gestioneze" pierderea suferita si sa inteleaga faptul ca prietenul sau a disparut. Dar, dupa o vreme, se poate considera ca este pregatit pentru o schimbare.