Cum le este afectat viitorul copiilor care trăiesc cu părinți alcoolici?
Deși violența întâlnită în cadrul relațiilor adolescenților este privită de obicei ca o problemă legată în special de dezvoltarea adolescenților, noile descoperiri indică faptul că riscul apariției comportamentului agresiv și implicarea în relații violente este corelat cu factori de stres care apar mult mai devreme în viață, după cum a afirmat autorul principal al studiului, doctorul Jennifer A. Livingston. Pentru a ajunge la aceste concluzii, au fost studiați 144 de adolescenți, de la vârsta de 12 luni, fiecare având un tată cu o tulburare de consum de alcool.
De-a lungul anilor, au fost colectate și analizate datele în mod regulat, oamenii de știință reușind astfel să determine factorii care au dus la relațiile abuzive sau violente ale adolescenților.
Se pare că dinamica familială care are loc în anii preșcolari este esențială când vine vorba de dezvoltarea agresiunii și violenței din anii adolescenței. Cu toate acestea, nu a fost doar vina relațiilor adolescenților cu tații.Livingston a descoperit că mamele ai căror parteneri aveau probleme cu alcoolul au tendința de a fi mai deprimate, ceea ce duce la un nivel mai scăzut al afecțiunii îndreptate către copii. De asemenea, acestea erau mai puțin sensibile și apropiate atunci când interacționau cu copiii.
Acest lucru are o importanță semnificativă, deoarece copiii care cresc în preajma mamelor sensibile își pot regla mai ușor emoțiile și comportamentul.
În plus, există mai multe conflicte maritale atunci când dependența de alcool își face simțită prezența.Studiul a concluzionat ca o creștere în astfel de condiții poate afecta capacitatea unui copil de a-și stăpâni propriul comportament, ceea ce poate duce apoi la un comportament agresiv în timpul adolescenței. Mai mult, cei care sunt agresivi în copilărie, în special cu frații lor, sunt mai susceptibili să fie agresivi cu partenerii în adolescență.
Descoperirile acestea subliniază nevoia critică de intervenție timpurie și de prevenție în cazul famiilor care sunt supuse riscului consumului exagerat de alcool.
Mamele cu parteneri alcoolici au nevoie de ajutor. Riscul apariției violenței poate fi redus atunci când părinții sunt mai sensibili în interacțiunile cu copiii lor. Mai departe de atât, poate fi redus conflictul marital și sporit autocontrolul copiilor, reducând în cele din urmă implicarea în comportamente agresive.
Posteaza comentariu