Anxietatea părinților o poate cauza pe cea a copiilor? Pe scurt, da, însă, înainte să începi să te simți vinovat și să vezi un cerc vicios în jurul copilului tău, trebuie să știi că sunt metode pe care le poți folosi pentru a îmbunătăți situația. Nu trebuie să te învinovățești, ci contează mai mult să conștientizezi impactul pe care îl au acțiunile tale asupra comportamentului copilului tău. Potrivit Asociației Americane pentru Tratarea Depresiei și a Anxietății, unul din 8 copii are stări de anxietate. În rândul adulților, această afecțiune este foarte des întâlnită, peste 40 de milioane de persoane de vârstă adultă fiind diagnosticate cu anxietate.
Ce efecte are anxietatea părinților asupra copilului?
Copiii care au părinți care suferă de anxietate prezintă un risc mai ridicat de a suferi de această afecțiune. Acest lucru se întâmplă datorită predispoziției genetice. Mediul în care se dezvoltă îi poate afecta dacă există permanent o stare de tensiune sau părinții sunt extreme de vigilenți și supraveghează și cel mai mic gest. Cu toate acestea, nu înseamnă că în mod sigur copiii vor deveni anxioși. Dacă părinții fac tot posibilul pentru a crea un mediu calm, cu multă liniște și relaxare se vor diminua efectele negative, iar copilul va reuși să depășească mai ușor momentele neplăcute.
Cum trebuie să procedezi când copilul tău este anxios?
Părinții sunt modele pentru copiii lor. Astfel, dacă tu reușești să ții anxietatea sub control, și copilul tău va realiza că se poate adapta. Cel mai simplu mod de a-ți ajuta copiii este să realizați împreună o ierarhizare a temerilor. Gândește-te și la un sistem de recompense pentru momentele în care copilul tău reușește să înfrunte un obstacol. Trebuie să remarci fiecare progres pentru a-i întări încrederea în sine și a-i demonstra că se poate descurca. Pentru a face totul mai distractiv, acordă puncte pentru fiecare reușită, iar la un anumit numeric alege un premiu special care îl va stimula și mai mult.
Dacă observi că situațiile se complică și viața de zi cu zi a copilului este afectată, cel mai bine ar fi să apelezi la terapie. Discuțiile cu un specialist, precum și exercițiile prescrise de acesta îl vor ajuta pe copil să-și depășească temerile și să se bucure din nou de activitățile preferate.
Ce trebuie să faci pentru ca starea ta să nu-ți afecteze copilul?
Pentru început, specialiștii îți recomandă să încerci să eviți reacțiile bruște sau acțiunile foarte rapide care pot face copilul să intre într-o stare de alertă. Chiar dacă îți faci griji, vorbește despre ele cu mult calm și pune accentul pe siguranța copilului, în loc să-i descrii în detaliu ce se poate întâmpla. Nu te referi la fiecare eveniment ca la o sursă constantă de griji, ci mai degrabă prezintă-i măsurile care îl vor ajuta să fie în siguranță și să se bucure de activități variate alături de tine sau de prietenii lui. Dacă mersul în parcul de distracții te îngrijorează, informează-te din timp ce mecanisme de siguranță sunt disponibile și fii precaut, însă nu-i detalia copilului toate posibilitățile la care te gândești. Adoptă o abordare tip cauză-efect. Pentru fiecare gând negativ identifică soluția. Notează lucrurile pe care nu ai reușit să le rezolvi și cere sfatul familiei pentru a te lămuri ce este de făcut.
Cum trebuie să discuți când copilul tău este anxios?
În primul rând trebuie să separi propria ta experiență cu anxietatea de cea a copilului. Doar pentru că spune că are emoții înainte să meargă la ziua de naștere a unui coleg, nu trebuie să tragi automat concluzia că va trece exact prin aceleași momente neplăcute de care ai avut parte în adolescență. Cu siguranță că ai prefera ca totul să meargă bine și copilul să nu aibă nicio problemă, însă trebuie să înveți să faci o distincție între temerile și experiențele tale din trecut și momentul prezent. Dacă te lași copleșit nu te vei putea bucura de momentele importante din viața copilului, fiind mai preocupat de prevenirea unor riscuri potențiale care este foarte probabil să nu se concretizeze, ci doar să-ți irosească energia. Dă-i o lecție de bază copilului tău, și anume că, deși este normal să-i fie teamă uneori, nu trebuie să lase emoțiile sau grijile să îl împiedice să se implice în toate activitățile care îi fac plăcere.