Ziua de 30 noiembrie, cea a Sfantului Andrei, reprezinta pentru unii inceputul Sarbatorilor de iarna, pentru altii ele incep pe 6 decembrie, in ziua Sfantului Nicolae. Precursor al lui Mos Craciun, acesta este foarte indragit si asteptat de cei mici, ei pregatindu-si cu grija ghetutele in seara din ajun.
Desi Sfantul Nicolae nu este cunoscut de copii, el ne fiind reprezentat in traditie prin nicio imagine, micutii sunt interesati de sosirea lui si il asteapta asa cum se cuvine, adica cu ghetutele curate si aliniate langa usa.
Ei stiu ca efortul lor va fi rasplatit de Mosul si a doua zi ii va astepta o surpriza. In general, parintii s-au obisnuit sa pregateasca pentru seara de 5 decembrie dulciuri.
Daca vrei sa respecti si tu acest obicei, ai grija sa le alegi pe cele mai putin periculoase pentru dintii si sanatatea lui.
O alternativa buna pentru dulciuri sunt fructele. Cele mai populare in acest sezon sunt bananele si portocalele, dar poti sa faci un pachet cu mai multe fructe diferite: kiwi, ananas, mandarine, stafide, curmale. Astfel poti reduce cantitatea de dulciuri, inlocuindu-le pe acestea cu fructe.
Un cadou potrivit pentru cei mici sunt si hainutele: o pereche de manusi, un fes sau niste sosete haioase. Poti chiar sa ii confectionezi tu celui mic ceva.
Fie ca este vorba despre o caciula sau o pereche de manusi tricotate, coase pe ele initiala numelui sau, globulete, stelute si un om de zapada. O alternativa ar putea fi si o gentuta personalizata, un servetel, o fata de perna sau un suport pentru pixurile si creioanele lui colorate.
Cele mai populare cadouri sunt insa jucariile. Gama este foarte larga si an de an gasesti noi daruri la care nici nu te-ai fi putut gandi.
Fie ca alegi o papusa mica sau o masinuta, ambaleaz-o frumos, intr-o cutie de carton pe care o imbraci in hartie colorata cu desene specifice Sarbatorilor de iarna.
In cazul in care te-ai orientat spre un cadou mai voluminos, nu iti face probleme deoarece el poate fi lasat si langa ghetute.
Poti folosi noaptea de 5 decembrie ca o ocazie de a afla ce isi doreste micutul tau sa primeasca de Craciun. De exemplu, ii poti pregati un dar alcatuit dintr-un trenulet, o masinuta, un robotel sau un tanc, toate in miniatura.
Tot ce trebuie sa faci este sa observi care dintre jucarii il bucura cel mai mult. Copiii sunt foarte naturali si nu iti va fi greu sa descoperi ce anume ii face placere sa primeasca si ce il intereseaza mai putin.
Desi traditia spune ca cei care nu au fost cuminti in timpul anului primesc o nuielusa, nu este bine sa procedezi in acest fel.