Primele lucruri pe care le luam in considerare atunci cand ne gandim la camera copiilor sunt materialele si culorile. Primul impuls este sa cream o camera "draguta", in culori pastelate si tesaturi delicate.
"Problema" este ca "beneficiarii" cresc. Dintr-o data, nuantele pastelate de roz, bleu si galben nu mai sunt atat de potrivite...
Rezolvarea este sa avem in vedere si viitorul apropiat. Parte din acest mic plan ar fi alegerea de materiale usor de intretinut si durabile, care pot fi cu usurinta inlocuite pe masura ce gusturile copilului se schimba.
Spatiile de depozitare sunt un al doilea factor de luat in seama. Copiii cresc, iar hainele si accesoriile se tot acumuleaza. Cat spatiu de depozitare este necesar? Mobilierul modular ar fi una dintre solutii, acesta putand fi rearanjat intr-un numar nesfarsit de configuratii.
Pardoseala poate fi din orice material (de la parchet pana la vinil), atata timp cat se poate intretine usor. Mai putem adauga unul sau doua mici covoare ce se pot spala usor. Mochetarea intregii incaperi este de evitat. Cu timpul, va fi din ce in ce mai dificil sa o facem sa arate ca noua. Mai ales ca detergentii folositi pot produce alergii.
In ceea ce priveste ferestrele, draperiile constituie probabil cea mai buna alegere. Din nou, materiale usor de intretinut!
Jaluzelele venetiene sunt de evitat, mai ales in cazul unor copii de varste mici. Acestea au in componenta acele sfori care atarna si care pot prezenta un real pericol!
In privinta culorii mobilierului, ar fi ideal sa o putem schimba. De aceea, mobilierul vopsit este de preferat. De asemenea, mobila din esente de artar sau paltin este suficient de neutra pentru a se incadra in cerintele unei camere de "bebe", dar va fi acceptata, foarte probabil, si de un adolescent.
Culoarea peretilor - va trebui sa ne obisnuim cu gandul ca o vom schimba ori de cate ori gusturile copilului se schimba si ele... Iar daca nazdravanul incepe sa "picteze" peretii, sfatul meu este sa il lasati sa o faca. Este un mod de exprimare!
Posteaza comentariu