De câțiva ani, expansiunea fără precedent a rețelelor sociale online a mutat acest fenomen traumatizant pentru copii și adolescenti în mediul virtual, acesta fiind numit de specialiști drept cyberbullying.
Psihologul Iuliana Fűlaș este de părere că efectele bullying-ului asupra sănătății psihice a copiilor pot varia de la forme mai puțin grave la forme extrem de grave, cum ar fi: crize de identitate, anxietate, depresie, tulburări de comportament sau gânduri suicidale.
În opinia specialistului, în spatele acestui comportament de tip bullying există o stimă de sine scăzută a hărțuitorului, compensată prin agresivitate, prin dorința de a atrage atenția, chiar dacă într-un mod negativ. De regulă, părinții acestor copii sunt autoritari sau agresivi, iar ei adoptă comportamentul învățat acasă.
Psihologul Iuliana Fűlaș a conturat și un profil al victimelor fenomenului de bullying, iar aceștia sunt, de cele mai multe ori, elevi supraponderali sau subponderali, elevi care poartă ochelari, cei care au o stimă de sine scăzută, cei care sunt vulnerabili si nu se pot apăra singuri sau cei care fac parte din familii cu situații financiare precare. De cealaltă parte, hărțuitorii sunt cei care doresc să devină populari cu orice preț, au temperament inflexibil, nu sunt empatici, ba chiar se bucura cand fac rău celorlalți, aceștia nu au o relație bună cu părinții, și de regulă sunt cei care au părinți cu un statut social superior.