Teme in vacanta

Au copiii nevoie de teme în vacanță?

Avantajele și dezavantajele de a se da teme în vacanță au fost îndelung dezbătute de părinți și profesori. Află dacă temele pe care le face copilul în timpul liber creează stres sau dacă există șansa de a-i stimula creativitatea și încrederea în propriile forțe.
Copilul tău primește mereu teme în vacanță dar nu ești sigur dacă au o conotație negativă sau, din contră, îl vor ajuta să fie disciplinat, organizat și să-și canalizeze eforturile în direcția potrivită? Deși ideea de teme cauzează de obicei o reacție negativă, să știi că nu vor apărea numai dezavantaje. Prin intermediul analizei realizate de teach-nology.com poți distinge între plusurile și minusurile  acestei activități și vei realiza dacă este utilă pentru copilul tău.

 
Iată ce avantaje va avea cel mic dacă face teme în vacanță:

 
1. Colaborarea mai eficientă cu profesorul

Dacă își face temele în vacanță copilul poate avea discuții detaliate cu profesorul când începe din nou școala pentru a obține explicații suplimentare sau a i se clarifica îndoielile.

 
2.
Apropierea de părinți și restul familiei

Temele pot fi și un prilej de a cere sprijinul părinților, al fraților, surorilor sau al altor membri ai familiei. Nu numai că va înțelege mai bine lucrurile care i se par dificile, dar contează foarte mult că se implică într-o activitate alături de restul familiei, iar rezultatele vor fi pozitive.

 
3. Pregătirea pentru testele și examenele importante care vor urma

Dacă nu reușește să rezolve tot ceea ce conțin temele copilul va realiza ce trebuie să repete sau ce cunoștințe îi lipsesc și va fi ghidat pentru a-și ameliora performanțele. În acest mod va avea șanse mult mai bune să obțină rezultate excelente la testele care vor urma. Dacă temele sunt făcute în vacanță va înțelege utilitatea pregătirii continue și nu va fi anxios sau foarte emoționat când va trebui să dea un test care contează pentru traseul lui educațional și profesional.

 
4.
Responsabilizarea copilului

Dacă face teme inclusiv în vacanță copilul va realiza că sunt o activitate căreia merită să-i dedice timp, va fi mai punctual și va conștientiza că nu poate amâna totul până în ultimele zile înainte de începerea școlii.

 
5. Orientarea eforturior depuse de părinți spre abilitățile și pasiunile copilului

Dacă își ajută copilul să facă teme în timpul vacanțelor, fără interferențele cauzate de programul de la școală, părinții vor înțelege mai bine ce materii îi plac copilului, care sunt abilitățile lui reale și ce perspective are pentru următoarele cicluri educaționale. În acest mod se evită impunerea unui traseu care nu este compatibil cu abilitățile celui mic sau dezamăgirea resimțită de unii părinți când observă rezultatele slabe la materiile care nu reflectă pasiunile copilului.

 
Există, însă, și minusuri atașate realizării temelor în vacanță:

 
1.
Reducerea șanselor de relaxare

Faptul că știe că are de făcut teme poate crea o stare de presiune asupra copilului, diminuând ocaziile în care se poate deconecta pentru a se relaxa și a uita de stres.

 
2. Compromiterea timpului petrecut în familie

Rezolvarea constantă a temelor reduce foarte mult timpul disponibil pentru realizarea altor activități sociale cu restul familiei. Lipsa timpului petrecut împreună pentru alte scopuri decât școala poate alimenta conflicte și certuri în familie.

 
3. Riscul de conflicte între părinți și copii

Deși este util să ceară ajutorul părinților pentru a rezolva temele pot apărea conflicte atunci când părintele consideră că exercițiile trebuie rezolvate într-un anumit mod, iar copilul este convins că o soluție alternativă este mult mai utilă.
Se poate întâmpla și ca părintele să fie nevoit să-l certe pe cel mic pentru că refuză să înceapă să realizeze o sarcină trasată de profesor care i se pare mult prea dificilă.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod