Auzim din presă sau de la profesionişti că nu este corect şi sănătos să ne educăm copiii cu violenţă – fizică, verbală, emoţională. Dar ce putem face pentru a deveni părinţi eficienţi, responsabili, relaxaţi, care reuşesc să îşi educe copiii construind în acelaşi timp o relaţie pozitivă cu aceştia?
În primul rând este important să abordăm dezvoltarea copilului şi comportamentele acestuia într-o manieră constructivă, fără a-l răni. La baza educaţiei şi îngrijirii copiilor stau comunicarea şi atenţia îndreptată asupra nevoilor lor. Astfel aceştia vor fi încurajaţi să îşi dezvolte abilităţile personale şi să se simtă bine cu ei înşişi, să aibă stimă de sine.
Paşi esenţiali pentru o strategie pozitivă de parenting:
1. Crearea unui mediu familial sigur şi relaxant
Un mediu familial sigur şi relaxant este cel în care: riscul de accidente domestice este minim, copilul poate explora, experimenta şi dezvolta noi abilităţi, părintele are posibilitatea de monitorizare a comportamentului copilului (ştie unde este şi ce face), iar relaţia de cuplu a părinţilor este armonioasă.
2. Construirea unor contexte pozitive de învăţare
Este important ca părintele să fie disponibil pentru copil. Aceasta nu înseamnă că trebuie să fie cu copilul tot timpul.
3. Folosirea tehnicilor pozitive de educaţie
A educa copilul pozitiv înseamnă a-l învăţa cum este bine să se poarte şi ce nu este bine să facă, prin metode care exclud pedeapsa, ce ar putea răni copilul, fizic şi/sau emoţional. Tehnicile de disciplinare sunt orientate spre învăţarea asumării responsabilităţii şi a rezolvării problemelor cu care se confruntă copilul.
4. Aşteptări realiste ale părinţilor legat de evoluţia copilului
Aşteptările părinţilor legate de copii depind de convingerile acestora despre ce este normal. Evoluţia fiecărui copil este însă unică şi se realizează în ritmuri diferite. Ei învaţă abilităţi noi doar după ce sunt pregătiţi la nivelul de dezvoltare adecvat etapei în care se află. Problemele apar când părinţii aşteaptă prea mult, prea repede sau perfecţiunea. Un părinte care aşteaptă de la copilul său să fie în permanenţă politicos, preocupat de şcoală, dornic să ajute la treburile casnice şi ordonat, are şanse mari să fie dezamăgit sau într-un permanent conflict cu copilul.
5. Grija pentru tine, ca părinte
A fi părinte este mai uşor atunci când nevoile de intimitate şi relaxare ale cuplului sunt împlinite. A fi părinte bun nu înseamnă să ai o viaţă dominată de copilul tău. Dacă nevoile tale ca adult sunt satisfăcute, cresc şansele de a fi un părinte răbdător, calm, consecvent şi disponibil pentru copil.
Articolul a fost realizat de Diana Stănculeanu, psihoterapeut în cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii şi face parte din campania “Ascultă-i sufletul!”, campanie de educare şi de sensibilizare pentru a combate violenţa la adresa copiilor.
Comentarii (8)
buna ma numesc larisa si eu am un baietel de un an si 3 luni sunt o mama rabdatoare dar cateodata imi vine sa ma bat cu capu de pereti k nu mai rezist dar o sa treaca sunt intana am 19 ani si toata lumea imi zice k trebuie sa am rabdare k sunt tanara pot fii cand nu mai pot nu mai pot si puct .
totusi copiii sant oglinda parintilor...pentru a creste un copil este nevoie de mari sacrificii,dar nu se rezuma totul la bani,mai e nevoie de pasiune si rabdare.daca unii dintre noi nu am avut parte de un tratament asemanator va fi greu sa le oferim copiiilor nostri lucruri pe care nici noi nu le cunoastem..poate ar fi mai bine sa aplecam capul la cele spuse mai sus,sau ne credem ca le stim pe toate..
Cred ca psihologia e o mare vrajeala cit timp nu ati avut copii si vorbiti asa doar sa va aflati in traba ca sa dati sfaturi si explicatii... Sper ca intr-o zi cind o sa aveti copii o sa intelegeti si posibil o sa va schimbati total parerea doamna psiholog... Imi pare rau ca din pacate convingerile nu seamana inte cei cu copii si cei fara.. (Inainte sa am copii credeam ca intr-adevar aveti drepate... insa cind am s avut copii.. din pacate nu mai gindesc la fel). Ar tb ca totushi tratatele alea sa incercati sa le adaptati cumva... e aiurea sca citati doar asa ca sa stie lumea ce tari sunt Psihologiii si ca toti parintii sunt nishte prostanaci si ca nu stiu ce frumos se pot creshte copii de catre Psihologi... Vorba cuiva... :"Daca e asa de frumos de ce nu infiati un copil sa il creshteti exact cum scrieti .. ar fi o experientata pe care va promit ca nu o sa o uitati .." Incercati si vedeti daca nu va veti schimba parerile... Eu as zice sa scrieti dupa un tratat in care sa povestiti prin ce ati trecut!!! Credeti-ma ar fi cu muuuult mai interesant decit nishte aberatii citite din carti!!
Cartile din care v-ati documentat sunt neadaptate de timpul nostru... Posibil ca in 1900 cind parintii lucrau 90% in agricultura... era aplicabila aceasta teorie.. Ar tb sa fie date Psihologilor carti mai actuale.. Parerea mea ca nu s-au documentat din societatea noastra.. Sa fi locuit in alta tzara toti psihologii care au scris acest articol?? Tare as vrea sa stiu cum se integreaza societarea noastra cu ce scrie in articol??? Macar 10% sa fie cit de cit bine si ar fi ok.. .da am impresia ca realitatea nu se intersecteaza de loc cu ce e continut in articol... Pacat !! Pacat... !! Atitea valuri facute degeaba numai sa aratam ce frumosc scrie la carte si ar fi ideal... Or mai fi si oameni care traiesc in Romania.. sau toti s-au mutat si au ramas numai Psihologi care vad viatza foarte frumos:))
Psihologia.... asta e o mare porcarie... 1)Citi oameni au un castel in care copilul sa alerge cit il tzin puterile....? 2)Citi oameni isi permit in conditiile actuale sa fie disponibili pentru copil oricind.. .avind in vedere ca la noi servicilul presupune ore suplimentare ... cam in fiecare zi... dupa 9-10-11-12 ore de servici si cu obligatia de a fi available pe mobil si de acasa.... Citi parinti mai au timp de copil asa cum trebuie? 3) Cind iti mai ramnine timp sa aplici tehnicile de care vorbiti foarte frumos dumneavoastra pe acolo? (Vezi discursul lui Steve Jobs care incearca sa le explice copiilor lui de ce el nu piutea face fatza sa ajunga sa fie linga ei.... Cred ca la noi situatia se petrece pe muuuult mai putini bani... insa asta e societatea in care traim!!!) 4)Incercarea de a face cit mai mult si cit mai bine.... Cred ca deja cei cu psihologia au stat destul degeaba... ar tb sa se apuce de adaptat ideile la lumea noastra... nu traim in "Lumea basmelor"???? Puteti oare sa reveniti cu picioarele pe pamint. .sau e prea mult ceva palpabil???? 5) Atentia pentru propria persoana... Pai avind in vedere cele spuse... cred ca ar fi cam greu sa ne imaginam ca am putea sta foarte relaxati pe Criza asta Economica.. cind sunt atitea exemple de oameni care nu au ce minca sau nu gasesc de ani buni de lucru!!! Cine a scris acest articol... probabil era cam relaxat.. nu stim care e cauza... posibile efecte secundare... ciudate halucinogene!!!
am un baietel de 4 ani,a stat 2 ani la cresa iar acum este la camin,de o saptamana plange cad il las acolo,nu stiu cum sa aflu motivul pt care plange,tinand cont de faptul ca nu a plans nici la cresa,nici cand a inceput caminul.
Buna Dora! Mi-a placut replica ta.Sunt in asentimentul tau.Si eu am 2 copii si iti dau perfecta dreptate.Cateodata imi vine sa ma dau eu cu capul de pereti numai sa nu ii bat,dar pana la urma tot ii altoiesc.Fata mea de 4 ani,are o personalitate atat de puternica,incat este in stare sa ma ingenuncheze,insa nici eu nu accept ca un copil sa faca din mine ce vrea asa ca si-o mai fura. acum,ce Doamne iarta-ma se va inta,
texte. d-na psiholog, dvs. aveti copii, ii cresteti asa? eu una incerc, cu rabdare, sa le explic, sa comunic cu ei. de multe ori e munca in zadar. daca nu au ei chef sa faca ceva, nu au si gata. de exemplu: sa-si stranga lucruirle dupa ei. am stat de multe ori dupa fiica-mea si i-am explicat de ce trebuie sa-si faca ordine. o chem langa lucrurile lasate aiurea prin casa sa si le ia - raspunsul e imediat, ca are altceva de facut - si uite asa mai trec cateva zile in care ii tot spun si-i tot explic ce si cum, dar tot degeaba. am incercat si cu limitarea la chestiile care-i plac. tot degeaba. pana nu i-am ars una la fund, nici nu s-a sinchisit. iar cu pusul la colt nu mai merge de mult - povestea era fumata, fiica-mea avand 10 ani. la fel incerc sa-l conving pe cel mare de 12 ani sa-si ia maieu pe el cand e frig sau sa-si ia geaca mai groasa, nu cea fara captuseala. mi-a tras o raceala crunta. in excursie s-a dus cu cea groasa pe el si cu aia subtire in pachet, strecurata. ghici cu care a venit inapoi, la 2 grade ?!?! pana nu i-am ars si lui una, nu am avut nici un rezultat. iar ca astea sunt multe. sa fii monument de rabdare si tot degeaba, daca copiii au personalitati f. puternice. si, in aceste conditii, dupa ce eu imi mananc nervii mai multe zile la rand incercand sa-i conving sa faca lucruri simple, normale, cum ar trebui sa reactioneaz? sa astept pana in adolescenta ca sa-mi dea cu tifla?? nu cred. iar eu fac, totusi, parte dintre parintii care comunica non-stop cu copiii, chiar si cu cel mic, de 5 ani. cand sunt f. obosita nu-i reped ci le spun sa ma lase in ziua respectiva, ca nu-i pot urmari, pt. ca nu vreau sa le dau raspunsuri in doi peri. asa ca texte pentru crescut 3 copii am ami aauzit. teoria e buna, dar practica ne cam mananca. unii spun ca trebuie sa fii prieten cu copilul tau. eu zic ca prieteni are. terbuie sa-i fii parinte. nu sa-l altoiesti toata ziua si din orice, dar la un moment dat este necesar. strict necesar, altfel se trag de sireturi cu tine, cum lasi putin garda jos.
Posteaza comentariu