Ce semnificatie are pentru tine 8 Martie?

Tin minte si acum felicitarile pe care le pregateam cu atata migala, in copilarie, pentru mama. Imi amintesc cat de mult ma enervam aducand la scoala, intr-o punga, hartie glasata si creponata, lipici, sclipici, carioci, creioane colorate si alte elemente ajutatoare, la orele de Lucru manual sau Dirigentie, toate acestea fiind menite a ma ajuta sa realizez micile cadouri pe care, apoi, aveam sa i le ofer mamei.

Supararea mea tinea foarte putin si era cauzata, mai degraba, de obligativitatea de a face aceste surprize la scoala si nu de faptul ca urma sa trebaluiesc o ora intreaga (poate si mai multe) pentru darul mamei. La scurt timp de la inceperea lucrului, eram complet absorbita de materiale si, la final, extrem de incantata de "opera" realizata.

Imi amintesc ca acele atentii nu reprezentau mare lucru, dar erau muncite de mine, iar mama zambea cand ma vedea cum ii intindeam cadoul, emotionata. Ma temeam mereu ca nu este suficient de frumos pentru ea, ca am depasit conturul desenului, ca stelutele nu sunt lipite bine, iar hartia glasata este si putin rupta... Mama primea intotdeauna cadoul cu zambetul pe buze, imbratisandu-ma si multumindu-mi pentru felicitarea sau obiectul realizat, neincetand sa ma laude pentru cat sunt de frumoase...

Mai tarziu, am renuntat la felicitarile pictate si la scrisorile cu mesaje emotionante, si am preferat sa ii cumpar un cadou, din banii de buzunar stransi cu cateva luni inainte. Simteam ca, in sfarsit, am puterea de a-i oferi un dar asa cum isi doreste, fara sa imi dau seama ca abia acum incepeam sa pierd adevaratele bucurii ale copilariei.

Mama a adunat cu grija toate aceste daruri pe care i le-am oferit atat eu, cat si sora mea, de-a lungul timpului. Din cand in cand, ne uitam impreuna peste aceste amintiri, depanand povesti din copilaria noastra.

Insa lucrurile s-au schimbat si realizez ca din ce in ce mai rar ii marturisesc mamei cat de mult inseamna pentru mine, in viata mea, si cat de mult apreciez tot ceea ce face. Poate pentru ca totul in jurul nostru se petrece in viteza si suntem prinsi in acest vartej, poate, pur si simplu, omitem sa spunem lucrurile cu adevarat importante, pentru ca le consideram mult prea evidente.

Nicole imi povesteste ca simte acelasi lucru: "Acum ceva timp, 8 Martie era o sarbatoare pe care o asteptam cu sufletul la gura. Pregatirile incepeau de prin luna februarie. Tin minte ca la gradinita si la scoala faceam tot felul de felicitari pe care lipeam globuri maruntite si compuneam zeci de poezii. Era chiar foarte placut...

Apoi, mergeam cu tata prin oras, sa ii cumparam mamei cadouri si flori. Era greu pana reuseam sa ne decidem, dar mereu i-au placut mamei surprizele noastre. Acum, din pacate, aceasta zi trece ca oricare alta... Am uitat sa ma mai bucur de ea, poate si din cauza faptului ca mama nu imi este aproape si nu fac decat sa o felicit prin telefon. Macar atat, sa ii aud vocea... imi este de ajuns.".

Si asta pentru ca, indiferent de ceea ce se intampla, ramanem mereu copiii parintilor nostri. Georgiana mi-a marturisit ca nici acum nu considera 8 Martie Ziua Femeii, ci Ziua Mamei: "Tratez aceasta zi ca pe ziua de nastere a mamei mele. Ii cumpar un cadou, altceva decat flori sau martisor. Mama mea merita toate cadourile din lume si nu as vrea sa ratez niciodata ocazia de a-i oferi unul. Cand eram mica, ii faceam felicitari cu petale de flori presate, inimioare decupate si tot felul de zorzonele. Si nu faceam asta pentru ca as fi fost obligata la scoala, o faceam din placere.".