E o poveste tristă care s-a petrecut în timpul adolescenței ei, și care a obligat-o să muncească foarte devreme, ca să se întrețină și să-și continue studiile.
De cealaltă parte, familia mea a fost dintotdeauna de condiție foarte săracă. Ai mei nu au avut nici studii, nici moșteniri, oameni cu meserii banale care abia și-au dus traiul de azi pe mâine. Eu sunt primul din familie care a urmat o facultate și pot să zic că acum încep să mă încadrez în ceea ce se cheamă clasa de mijloc a societății. Datorită modului în care am fost crescut cunosc valoarea banului și cât de greu se câștigă. Chestie pe care, în lumina experiențelor proprii ai zice că și soția mea ar trebui să o știe. Și totuși, nu.
Noi ne-am cunoscut la facultate și după absolvire ne-am căsătorit. Ne iubim și cred că suntem suficient de compatibli pentru ca această căsnicie să dureze ... până când moartea ne va despărți.
Mai concret eu vreau să economisim mai mult, să putem cumpăra la un moment dat o casă și să ne îngrijim mai mult de viitorul familiei noastre. Ea este de părere că banii nu contează, decât în măsura în care îți oferă bucuria de a trăi clipa. Vrea să cheltuim pe călătorii, vacanțe, extravaganțe, fără să-i pese dacă mâine s-ar putea întâmpla ceva grav și noi n-am avea niciun ban pus de-o parte. Ea spune că banii vin, indiferent de situație, să nu mă mai panichez, și îmi reproșează până și faptul că gândesc așa din cauza sărăciei în care am trăit.