E o poveste tristă care s-a petrecut în timpul adolescenței ei, și care a obligat-o să muncească foarte devreme, ca să se întrețină și să-și continue studiile.
De cealaltă parte, familia mea a fost dintotdeauna de condiție foarte săracă. Ai mei nu au avut nici studii, nici moșteniri, oameni cu meserii banale care abia și-au dus traiul de azi pe mâine. Eu sunt primul din familie care a urmat o facultate și pot să zic că acum încep să mă încadrez în ceea ce se cheamă clasa de mijloc a societății. Datorită modului în care am fost crescut cunosc valoarea banului și cât de greu se câștigă. Chestie pe care, în lumina experiențelor proprii ai zice că și soția mea ar trebui să o știe. Și totuși, nu.
Noi ne-am cunoscut la facultate și după absolvire ne-am căsătorit. Ne iubim și cred că suntem suficient de compatibli pentru ca această căsnicie să dureze ... până când moartea ne va despărți. Totuși, în ultimii ani constat că avem niște divergențe de opinie la care nu m-aș fi așteptat și care pare că sapă între noi o prăpastie tot mai mare: modul în care cheltuim banii.
Mai concret eu vreau să economisim mai mult, să putem cumpăra la un moment dat o casă și să ne îngrijim mai mult de viitorul familiei noastre. Ea este de părere că banii nu contează, decât în măsura în care îți oferă bucuria de a trăi clipa. Vrea să cheltuim pe călătorii, vacanțe, extravaganțe, fără să-i pese dacă mâine s-ar putea întâmpla ceva grav și noi n-am avea niciun ban pus de-o parte. Ea spune că banii vin, indiferent de situație, să nu mă mai panichez, și îmi reproșează până și faptul că gândesc așa din cauza sărăciei în care am trăit.
© Copyright:
Poveste adevărată: "Nu mă înțeleg cu soția în privința banilor familiei"
Soția mea provine dintr-o familie foarte bogată, care însă a pierdut totul din cauza pasiunii tatălui ei pentru jocurile de noroc.
Comentarii (15)
Eu va propun altceva: administrarea separata a banilor castigati. Fiecare contribuie in mod egal(si in functie de castig) la intretinere, cheltuieli comune, distractii comune etc. In rest, cine doreste isi pune bani deoparte sau se distreaza sau isi cumpara toale. Asta e. Aduce oarece raceala in relatie acest mod, dar cred ca astfel ea isi va da seama ca greseste. Eu si sotul meu procedam asa(e a doua casatorie, la varste mai cuvioase, dar e OK)
DA-I UN SUT IN ANUS....ce mama e aia care e egoista in ceea ce priveste copilul...?
Raţiunea îmi spune un singur lucru. Şi anume faptul că depinde foarte mult de relaţiile tale cu ceilalţi din jur. Un om cu prieteni adevăraţi nu trebuie să aibă grija banilor. Dar de regulă unul care cheltuieşte pentru plăcerile proprii este un egoist şi nu va avea prieteni. În momentul când a dat de greu, "prietenii" dispar din jurul lui. Recunosc că niciodată în viaţă nu am strâns nici un ban. Dacă s-a întâmplat să intru în colaps financiar sau de orice fel, prietenii imediat m-au ajutat, de nici nu am simţit nimic. Mi-a luat banca apartamentul, imediat trei prieteni mi-au oferit o locuinţă gratis. Bineînţeles că nu a fost nevoie, că am minte şi reuşesc să ies din corzi prin forţe proprii întotdeauna. Opinia mea fermă este că de felul cum eşti perceput în societate şi cât socializezi trebuie să faci în aşa fel ca să nu păţeşti ceva rău. Dacă nu ai prieteni adevăraţi, pune mâna şi strânge bani albi pentru zile negre, că nici dracu nu te ajută la necaz. Cunosc sute de cazuri. oameni fuduli, mândri, încrezuţi, care menţin relaţiile cu ceilalţi cunoscuţi la nivel "diplomatic" şi după aia când dau de necaz se minunează ca proştii de ce sunt singuri. Iar sfatul meu ferm pentru cei care căsătoriţi fiind, "muncesc" să menţină relaţia, este să se despartă, că totul este doar teatru de faţadă pentru impresionarea celor din jur. Iar la ora actuală, în noua Românie, a vorbi vorbe despre relaţii şi căsătorie este o modă impusă de capitalismul de cacao importat, mai mult impus de mafia mondială finanţist bancară. Nu te căsătoreşti că iubeşti. Nu stai căsătorit că iubeşti. Astea sunt abureli de popă de ţară pentru babele care vin la biserică. Doi oameni se căsătoresc pentru că sunt prieteni buni, că se plac, că au aceleaşi afinităţi sau complementare, că realizează că societatea este organizată pe familii, etc. Nicidecum, vai ne iubim(de fapt ne babardim datorită feromonilor) şi ne-am hotărât să ne căsătorim. Rata divorţurilor la cei tineri îmi confirmă opinia. Şi da, politica mafiei mondiale finanţist bancare este, economisiţi bani, puneţi-i la banca noastră să vă dăm dobândă 3-4% pe an, noi să împrumutăm pe prietenul vostru cu 30% pe an, acesta să nu mai poată plăti ratele la un moment dat, să rămână pe stradă, şi voi să fiţi fericiţi când veţi afla că prietenul vostru doarme în parc sau în gară. Am citit nişte cuvinte manifest, contra acestei mafii, spuneau aşa: Viaţa trebuie trăită, nu gândită!
Sfaturile cititorilor sunt, desigur, subiective, doar TU si EA puteti hotari ce e de facut. Cu toate astea , se poate spune , fara prea mult efort de gandire, ca sotia ta gandeste imatur. Daca as fi barbat , la o varsta cand se mai pot lua hotarari care sa nu afecteze si pe altii ( copiii, de ex. ) , as divorta . Ea nu se va schimba niciodata. Povestea cu "schimbatul " nu e reala. Vei astepta mult si bine, sperand intr-o imbunatatire a atitudinii ei, vor trece anii , veti avea copii si te vei trezi ca ai trait alaturi de o persoana care nu te-a inteles si , poate, nici nu te-a iubit. Nu spun ca nu trebuie si sa va bucurati de viata, ci sa munciti non-stop , fara sa va faceti unul altuia vreo bucurie, fara sa mergeti in vreun concediu sau sa va cumparati lucruri care sa va incante. Si astea sunt necesare. Dar de aici si pana la a nu te gandi la ceea ce iti poti permite, la copiii de care trebuie sa avem grija pana tarziu uneori, e cale lunga. Deci...gaseste pe cineva compatibil...
Sunt de acord cu tine, ai dreptate. Ramane sa poti sa o convingi ca dreptatea este de partea ta. Este bine si sa te plimbi daca poti in primul rand sa economisesti ceva si apoi sa planifici si bani de plimbare.deci bugetul familiei ar trebui sa contina si economii si bani de plimbare, daca raman. Si important este sa ramaneti impreuna. Succes.
Draga "prietene"din comentariile citite se desprinde ca prima solutie si cea mai buna sa ajungeti la o compatibilitate care dupa parerea mea tu esti mai aproape de normalitate. Tu ai crescut ea a coborat,daca ea nu va urca cel putin la nivelul tau de a vedea lucrurile apare a doua solutie si anume DESPARTIREA cat inca nu neste tarziu!
paharul este jumate plin .....sau jumate gol == cum vrei sa-l vezi! asa este si ceea ce ne spui tu ! problema este a voastra , noi doar ne dam cu parerea! o casatorie se intretine cu dragoste in primul rind pt ca banii sunt necesari dar nu sunt cei mai importanti! fiecare face compromisuri pt aceasta intretinere!!!!!! nu este corect ca un barbat sa renunte la o bere cu prietenii-ocazional-, nici ca o femeie sa renunte la un fard sau o rochie , caci peste citiva ani cind ,,, casa si masina visurilor,,, vor fi achizitionate cu sacrificiile de rigoare veti deveni niste frustrati si ofuscati ca nu ati trait anii tineretii si .....barbatii vor cauta ceva tinar , iar femeile...
Amândoi aveți dreptate. Viata trebuie și trăită nu doar muncită: un concediu, o haină mai scumpă (dacă îți permiți) sunt ,,mici-mari,, satisfacții. Fără ele, doar cu renunțări și strâns cureaua nu este cea mai fericită existență. Pe de altă parte, a cheltui chiar totul, fără să ai o rezervă pentru ,,zile negre,, înseamnă nechibzuință. Deci mai renunță soțul măcar la un pic de chibzuință, mai renunță și soția la o parte dintre tentații și se poate ajunge la o soluție de mijloc, acceptabilă pentru ambele părți.
E clar ca ea este inca o copila. Va dura ceva timp pana se va maturiza, daca o va face vre-o data. Foarte important: ia-o usor deoparte si explica-i faptul ca tu nu te simti deloc confortabil sa cheltuiesti tot azi, fara sa-ti asiguri viitorul. Daca ea te iubeste, va intelege; daca nu vrea sa inteleaga, nu te iubeste de-adevarat ci doar te-a luat de fraier, sa-i asiguri ei placerile si cheltuielile. In al doilea caz, fugi de ea cat mai poti; nu este iubire ci e o relatie toxica iar cel intoxicat vei fi tu.
Pai s-o luam logic: prin modul tau de gandire tu te-ai ridicat deasupra conditiei sociale initiale, iar femeia ta a coborat mult sub conditia sa tot din modul sau de gandire. Deci este evident a cui gandire este sanatoasa la cap
Sa nu te puna necuratul sa faci copii cu asta ca ti-ai dat foc la valiza!Cum poate un parinte sa se astepte ca un copil de 15 ani sa se descurce singur?Faci un copil stiind ca va trebui sa il ajuti cat are el nevoie iubindu-l neconditionat.Ori duduia are impresia ca defapt creste un pui de pisica si la 1 an e deja capabil sa isi vaneze propria hrana si sa se descurce. Iti recomand cu caldura sa va luati de manuta si sa mergeti la un terapeut/psiholog pt ca mandra ta are niste conceptii foarte periculoase....atat pt ea cat si pt familie si potentiali copii.Este foarte posibil ca aceste idei provin din cunoasterea experientei prin care a trecut tatal ei si astfel sa o influenteze.O astfel de gandire este extrem de iresponsabila si cu un risc crescut. Intr-o societate disperata de consumerism,sa economisesti este o adevarata virtute si manta de vreme rea.
Va iubiti.Considerati ca asta este important.Insa cind ve-ti da de hopuri,cind vor aparea probleme importante,ve-ti fi pusi in situatia de a lua decizii pe masura.Ce se v-a intimpla daca nu ve-ti face fata din punct de vedere financiar?Vor incepe reprosurile,certurile,apostrofarile.Va ve-ti jigni unul pe celalalt.Posibil ca dragostea sa invinga sa raminati impreuna.Daca ea nu se schimba,nu prea cred.El v-a trage,ei nu ii v-a pasa,isi v-a trai viata asa cum considera.Nu v-a ezita sa insele.Alte probleme!Eu consider ca in aceasta situatie,avem boala lunga,moarte sigura.Daca ea nu isi v-a schimba repede atitudinea,mai bine fiecare pe drumul sau.Genetic,se pare ca il mosteneste pe tata:iresponsabil si egoist.Da,viata este scurta,trebuie traita,insa daca doua persoane vad atit de diferit aceasta problema,sansa ca ele sa ramina impreuna mult timp,este deosebit de mica.O familie nu are cum supravietui daca unul trage intr-o directie,celalalt in alta!Posibil sa ma insel,insa,la ora actuala,daca de miine nu mai auserviciu,nu au casa,nu aurezerve,din ce vor trai,din ce vor merge la restaurante,cu ce vor merge in excursii?Ea v-a dori,ei nu isi vor permite!Ea v-a vedea pe altul mai,,rasarit'',il v-a ademeni iar daca ala v-a,,pune botul'' se v-a duce cu el,fara nici o remuscare,actualul raminind sa se descurce pe cont propriu.Pina ai bani pt nevoile imediate,este in ordine,dupa aia...intervine caracterul.Iar ea nu stiu cit are si cum il are,cum ii este.Este vorba despre viata lui,el trebuie sa decida!
inainte de casatorie te uiti ce fel de om iti iei! daca tu esti de casa si gospodar iar ea vrea doar strainatate si cluburi, toale si distractii, uit-o; daca esti plin de bani si cu chef de distractii iar ea vrea casa si familie, uit-o de asemenea; cei doi trebuie sa aiba idei compatibile despre viata de cuplu, nu doar la pat sa mearga treaba.
Asa e cand esti tanar si nu vezi decat distractii si fericire, toate insemnand bani cheltuiti!! Cand veti avea un copil va intelege si ea cat conteaza sa ai un ban deoparte, cresterea unui copil(chiar pana la 15 ani, cand il va lasa sa-si ia zborul!) costa bani, daca vrei sa-l cresti frumos. Daca Doamne fereste apar probleme de sanatate, un ban pus deoparte poate fi diferenta intre viata si moarte. Eu am 59 de ani, sunt la pensie, de meserie inginera, am lucrat in industria auto, la fel sotul meu e inginer, avem 2 copii mari, la casele lor, un baiat de 34 de ani si o fata de 31 de ani. La varsta de 6 ani si 9 luni baiatul nostru a fost diagnosticat cu cancer la rinichiul stang, a fost salvat(era stadiul I-II) de medicii de la Fundeni, tratat cu chimioterapie pe o schema de vindecare de 4 ani. Nu pot spune ce inseamna sa nu ai bani cand apar astfel de situatii si chiar apar, uitati-va la anunturile umanitare. Dar pot spune cu siguranta altceva: din acea situatie grea din viata copilului nostru si a familiei noastre am invata cat conteaza sa avem grija de noi, sa ne bucuram de viata, ca nu conteaza acumularile cantitative ci conteaza sa ne avem pe noi, sanatosi. Si am mai invatat ca trebuie sa ai un ban pus deoparte. TREBUIE. Nu stii cand ai nevoie.
Buna dimineata! Am trecut printr-o situatie relativ similara in primul an de casnicie. Sotul meu provine dintr-o familie de muncitori, ulterior unul din parinti urmand studii superioare si devenind avocat. Veniturile familiei sale au fost aproape intotdeauna modeste. Sotul meu este o fire independenta si a inceput o afacere imediat dupa definitivarea studiilor economice iar relatia sa cu banii a fost mai curand una directionata spre economisire si reinvestire a profitului... asa vad lucrurile acum...pentru ca in primele luni de casnicie l-am catalogat de multe ori ca "zgarcit"...Eu, pe de alta parte, provin din "middle class" (mama-cadru didactic universitar, tatal-cercetator). Desi banii nu ne-au dat afara din casa, in general am avut o viata indestulata pana la casatorie. Dupa ce am inceput sa muncesc in sectorul universitar, am descoperit cu surprindere (si eu dar si cei din jur) ca sunt o cheltuitoare.... In ciuda sentimentelor profunde care ma leaga de sotul meu, conflictele pe teme financiare au fost dure in primele 6 luni de casnicie. El incerca sa ma responsabilizeze, eu voiam sa ne "bucuram" de viata in doi nou inceputa (am propus calatorii-am plecat doar de 2 ori in concediu, alimentatie sanatoasa-ok dar costisitoare, reinnoirea unei parti din garderobele noastre etc. etc.). Nu voi spune cum s-a incheiat "razboiul", dar ce pot marturisi aici este faptul ca sentimentele profunde, autentice, si disponibilitatea de a-l asculta si a-l inteleaga pe celalalt ne-au ajutat enorm. Altfel, divortul , cel putin in cazul nostru, era inevitabil. Datorita background-ului si educatiei financiare diferite pe care eu si respectiv sotul meu am primit-o in familiile de origine, raportarea noastra la bani era, si partial a ramas, diferita. A fost necesar sa intelegem si sa acceptam acest fapt pentru a putea trece mai departe. Dupe certuri cumplite, multi bani irositi si multe momente frumoase spulberate...ne-am oprit la un moment dat si am inceput sa ne auzim unul pe celalalt. Nu doar vorbele ci si nenumaratele mesaje nerostite despre nevoile, aspiratiile, ranile emotionale si financiare din familiile parintilor nostri...A fost o eliberare pentru amandoi. Dar "procesul" inca nu s-a incheiat si suntem casatoriti de 4 ani...Acum eu cheltuiesc mult mai putin si mai rational, desi nu am renuntat la a utiliza banii ca mijloc de procurare a "fericirii" si nu ca scop; sotul meu este inca foarte econom, dar mi se alatura adesea in mici escapade turistice si a inceput sa cheltuie ceva mai multi bani. Am stabilit impreuna niste obiective financiare comune, care corespund nevoilor familiei noastre ....Aaaa, si avem un baietel de 3 ani care e bucuria amandurora, si o mare parte din cheltuielile familiei s-au redirectionat spre educatia lui. Inca mai avem divergente dar suntem bine. Nu stiu despre sotul meu, dar eu am crescut, nu mai sunt o adolescenta mai mult sau mai putin rasfatata. Am devenit o sotie indragostita si mama devotata... Am muncit impreuna pentru ca relatia nostra sa functioneze dar merita...
Posteaza comentariu