Pe ce aș fi vrut să cheltuiesc mai puțin la nuntă? Exemple practice

Dacă este prima dată când te căsătorești poate fi destul de dificil să alegi pe ce să cheltuiești mai mult și la ce detalii să economisești. Descoperă ce priorități ar trebui să ai la nuntă și unde poți reduce costurile, potrivit cuplurilor care îți împărtășesc din experiența lor.
În timp ce unele persoane își doresc să fi ales ținute mai puțin scumpe pentru a avea un tort mai spectaculos, altele vor considera că nu a meritat să se streseze din cauza meniului. Nu există o variantă universal acceptată pentru planificarea bugetului de nuntă, ci mai degrabă va depinde de lucrurile care contează pentru tine și partenerul tău. Dacă sunteți adepții felurilor de mâncare rafinate precis veți considera necesar să aveți un meniu complex, iar dacă vă place foarte mult să dansați veți dedica fondurile pentru angajarea unui DJ celebru.

 
Iată ce au de spus cuplurile despre cheltuielile de la nuntă și la ce aspecte și-ar fi dorit să economisească:

 
1. „Deși sunt în general mulțumită de alegerile pe care le-am făcut la nuntă din punct de vedere financiar, mi se pare că nu era necesar să plătesc în plus pentru servirea meniului  în farfurii la masă, ci un bufet suedez ar fi fost suficient.
Ar fi costat mult mai puțin, dar ne-a atras foarte mult imaginea chelnerilor și posibilitatea invitaților de a opta pentru preparate diferite. Am constatat că, de fapt, invitaților nu le pasă prea mult ce mănâncă, așa că un bufet suedez este varianta ideală”
, spune Jessica, în vârstă de 28 de ani.
 
2. „Cel mai mare regret al meu legat de costurile de nuntă este suma pe care am cheltuit-o pentru flori. Este adevărat că au arătat senzațional, dar nota de plată nu a fost deloc plăcută. Îmi amintesc că mă uitam în jur dorindu-mi să fi plătit mai mult pentru mâncare sau fotografii”, spune Amy, în vârstă de 42 de ani.
 
3. „Mai am două săptămâni până mă căsătoresc și încep să regret cât de mult am cheltuit pentru persoanele care deja mă anunță că nu pot veni, deși evenimentul este atât de aproape.
Trebuie să specifici numărul de invitați când rezervi o anumită locație pentru petrecere, iar dacă lumea renunță pe ultima sută de metri nu-ți poți recupera banii”
, spune Alyssa, în vârstă de 37 de ani.
 
4. „Îmi pare rău că am cheltuit foarte mult cu luna de miere într-un hotel de 5 stele. Stațiunea pe care am ales-o a fost minunată și, în timp ce organizam toate detaliile legate de nuntă, mi s-a părut că o astfel de escapadă este ideală pentru noi, dar după două zile în care am stat pe plajă și am mâncat multe feluri de mâncare am început să ne plictisim. Cred că ar fi fost mai bine să cheltuim mai mult cu florile și restul decorului de nuntă”, spune Sarah, în vârstă de 31 de ani.
 
5.
„Mi se pare că am depășit limita la cheltuielile pentru rochie și invitații. Deși au fost cu totul unice, sunt sigură că aș fi putut obține ceva la fel de frumos pentru jumătate din prețul pe care l-am plătit. Invitațiile nu vor fi păstrate, așa că ar fi fost mai bine să cheltuim mai mult pentru inele, fotograf și luna de miere”
, spune Lucy, în vârstă de 43 de ani.
 
6. „Cred că am exagerat la nuntă la cheltuielile cu scaunele invitaților și cu rochiile domnișoarelor de onoare. Am ales rochii albastre care se potriveau și la alte ocazii, dar după aceea am realizat că nu le vor păstra pentru că nu îi poți impune gusturile tale altcuiva. Scaunele speciale au fost o idee care ne-a venit cu 10 zile înainte de nuntă, a trebuit să le închiriem și am plătit prea mult pentru ele”, spune Jacqueline, în vârstă de 36 de ani.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.