Parlamentul României a votat legea dării în plată cu toată presiunea băncilor pentru a o stopa
2. Ce trebuie să conţină notificarea?
Acest document e o cerere prin care debitorul îi cere băncii să-i transfere proprietatea imobilului pentru care a făcut împrumutul. Pe lângă elementele de identificare a contractului dintre bancă şi persoană, trebuie trecute în notificare ”două zile diferite şi un interval legal pentru ca reprezentanţii legali ai băncii să aibă posibilitatea de a se întâlni cu debitorul pentru a realiza documentul de transfer al proprietăţii şi închiderea contractului de împrumut”,
scrie un avocat specializat.
3. Ce taxe trebuie să plătiţi?
Băncile vor contesta în instanţă toate notificările primite chiar dacă sunt conform legii. Aşa că persoanele care apelează la această formulă pentru a scăpa de plata creditului imobiliar trebuie să se aştepte la un proces.
Întocmirea notificării ar trebui să coste în jur de 200 de lei, iar onorariul avocatului pentru un proces în prima instanţă - 2000 de lei, iar pentru apel încă 1000 de lei,
conform cotidianului ”Libertatea”. Durata procesului este estimată în acest moment la un an de zile. În cazul în care debitorul câştigă procesul cu banca, acesta îşi va recupera cheltuielile de judecată.
Comentarii (1)
Se aplica si retroactiv?
Posteaza comentariu