Contează foarte mult ce fel de așteptări ai când lași copii în grija bunicilor. De multe ori părinții roagă bunicii să stea cu cei mici și cu siguranță este o reacție normală. Din moment ce știi că te-au crescut foarte bine nu ai nicio îndoială că știu cum să aibă grijă de copii. Cu toate acestea, părinții tăi sunt mai în vârstă decât atunci când te-au crescut pe tine și ar putea să apară dificultăți în cazul în care copiii trebuie schimbați sau luați în brațe.
„După ce bunicii trec de vârsta de 70 de ani procesul de îmbătrânire va avea un impact clar asupra activităților zilnice și al tipului de mișcări pe care le pot realiza. Activitățile la care vor putea participa alături de nepoți ar putea fi diminuate drept consecință”, explică dr. Lawrence Solberg, medic geriatru de la Colegiul de Medicină al Universității din Florida.
Efectul înaintării în vârstă
Odată cu trecerea anilor au loc numeroase schimbări la nivel fizic, emoțional și psihologic. Pragul pentru declanșarea stresului este mai jos și grijile pot apărea din multe motive.
Viteza de procesare a creierului scade, memoria pe termen scurt nu mai este la fel de precisă, oasele devin mai fragile, iar masa osoasă s-ar putea diminua. Vederea și auzul nu vor fi la fel de exacte, iar durerile articulare ar putea apărea pe neașteptate dacă este vreme rea. Mulți adulți care au trecut de 65 de ani au afecțiuni cardiovasculare, depresie, hipertensiune arterială, demență sau Alzheimer. Aceste afecțiuni cronice pot periclita abilitatea bunicilor de a avea grijă de copii.De exemplu, problemele de vedere pot crește riscul de accidente dacă bunicii duc copilul la școală. Hipertensiunea sau bolile cardiace pot provoca oboseală, iar bunicilor le va fi mult mai greu să se joace cu cei mici. Artrita poate împiedica un bunic să ridice copilul sau să se aplece pentru a strânge jucăriile.
De asemenea, este foarte probabil ca bunicii să ia medicamente care au efecte secundare precum amețeala sau starea de confuzie. Chiar și pentru cei mai sănătoși dintre bunici grija nepoților poate deveni o provocare.
„Poate fi epuizant pentru o persoană de 75 de ani să ridice un copil de 10 kilograme. Pot apărea accidentări sau deteriorarea articulațiilor”, potrivit dr. Solberg.
Semnale de avertizare
Este posibil ca bunicii să nu aibă simptome evidente care să-ți indice că le-ar putea fi greu să aibă grijă de copii, dar întotdeauna poți identifica semnele care îți arată problemele potențiale:
1. Declinul funcțiilor cognitive
„De obicei acest lucru se observă când un bunic uită să ia copilul de la școală, să pregătească masa sau să respecte regulile generale din casă. Dacă uită să-l supravegheze pe cel mic sau deodată nu știe unde este sau ce face și afli de la un vecin unde este copilul trebuie să iei măsuri rapid”, recomandă dr. Nancy Parsons, neuropsiholog din Sarasota, Florida.
2. Starea de slăbiciune
Observi că bunicii merg mai greu sau nu pot să ridice anumite lucruri? Le ia mai mult timp să-ți deschidă ușa? „Viteza și flexibilitatea mișcărilor indică fragilitatea masei musculare și osoase. Dacă ritmul bunicilor a început să fie mai lent este un semn că nu vor reacționa rapid, de exemplu pentru a opri un copil care se apropie de aragaz sau de cuptor ori când este gata să cadă pe scări”, potrivit dr.
Solberg.
3. Bolile cronice
Dacă bunicii au fost diagnosticați cu o afecțiune cronică află dacă iau tratamentul indicat și asigură-te că se simt bine. De exemplu, lipsa aerului sau respirația întretăiată ar putea fi un semn de agravare a bolilor cardiace. Unele tipuri de afecțiuni sunt mai greu de controlat. Persoanele care suferă de neuropatie diabetică ar putea avea probleme dacă trebuie să pună copilului centura de siguranță sau când conduc.
4. Starea mașinii
Uită-te cu atenție la mașina părinților tăi. „Înainte arăta tot timpul bine, iar acum vezi tot mai des zgârieturi? Ar putea fi un semn problematic”, spune dr. Solberg.
5. Stresul
Ai observat că părinții tăi se simt copleșiți când sunt înconjurați de copii foarte activi sau gălăgioși?
6. Modificarea stării de dispoziție
Agitația sau iritabilitatea pot semnala diminuarea funcțiilor cognitive, anxietatea sau depresia.