Van Turceasca, pisica inotatoare

"Daca Noe ar fi organizat un concurs pentru a afla care dintre pisici merita cu adevarat sa urce pe Arca, atunci frumoasa Van Kedi ar fi ocupat locul I, in fruntea listei." (Osman Zehrek)

Van este un oras situat la cativa km distanta de Muntele Ararat. Termen frecvent utilizat in denumirile oraselor si satelor din Turcia, Van este, de asememea, numele celui mai mare lac din aceasta tara. Localnicilor le place sa creada ca atunci cand Arca lui Noe a poposit pe varful muntelui si apele s-au retras, pisicile au coborat de pe Arca si au intrat in orasul lor. Van Kedi ("Kedi" in limba turca inseamna "pisica") este iubita si venerata de turci de sute de ani, credinta populara interpretand marcajele colorate de pe capul acestei feline ca fiind urmele atingerilor lui Allah, care a binecuvantat toate animalele coborate de pe Arca.

Calatorii secolului al XVI-lea au adus cu ei in Anglia si in Franta cateva exemplare feline exceptionale, care au castigat imediat numerosi admiratori. Aceste pisici - atat Angora, cat si Van - au fost imperecheate ulterior cu alte rase feline existente in Europa, astfel incat, cu timpul, si-au pierdut caracteristicile originare.

In 1955, Laura Lushington (in prezent presedintele Asociatiei Pisicilor Van Turcesti Clasice din Marea Britanie), aflata in vizita in Turcia, a primit cadou o pisica Van. La scurt timp, directorul hotelului din Istanbul la care se cazase i-a daruit un motan Van. Laura Lushington a adus pisicile in Marea Britanie si le-a imperecheat intre ele, cei trei pisoi rezultati, spre uimirea ei, avand modelul blanii identic cu cel al parintilor - alb, cu marcaje colorate prezente doar pe cap si pe coada. Acest lucru iesit din comun a dat de inteles Laurei ca pisicile apartin unei rase antice pure.
Ea s-a reintors in Turcia in anul 1959 pentru a obtine alte doua asemenea pisici, necesare pentru proliferarea rasei.

Gazdele turce au fost incantate de interesul manifestat de englezoaica pentru faimoasele Van Kedi si au intrebat-o de ce dorea sa mai achizitioneze si altele. "Pisicile acestea nu prind soareci!" - au informat-o localnicii, temandu-se totodata sa nu o dezamageasca. Explicatia acestui fapt era ca, in trecut, pentru a supravietui, pisicile Van nu ezitau sa se arunce in apele lacului si sa prinda peste.

In timpul calatoriei spre casa, Laura a reusit sa afle secretul acestor feline. "Am desoperit ca pisicilor mele le place apa cand ma intorceam acasa din Turcia" - relata ea intr-un memoriu scris in 1963. Laura a inceput un program de reproducere cu cele patru exemplare Van aduse din Turcia, sperand ca intr-un final sa obtina cele trei generatii cerute de Cat Fancy pentru a recunoaste rasa.

In ciuda frumusetii si a caracterului deosebit de placut al acestor pisici, ele sunt foarte putin raspandite. Chiar si in vecinatatea Lacului Van nu au mai fost vazute de mult timp asemenea pisici si se pare ca rasa a disparul deja de pe acele meleaguri. "In ultimii ani, din cauza dificultatilor politice regionale si a razboiului din Golf, militarii si fortele politiei au patrulat adesea zonele de granita ale Turciei cu Iracul, Iranul si Siria raportand ca au intalnit pisici - pe care le-au identificat ca fiind Van Turcesti - in regiuni muntoase cu inaltimi de peste 2000 de metri. Informatia a fost recent confirmata de catre Institutul de Cercetare a Pisicilor Van Turcesti, din cadrul Universitatii Yuzucu Yil, care a precizat ca aceste feline nu pot fi domestice, ci salbatice si ca isi duc traiul la fel ca si stramosii lor, acum cateva sute de ani." (Laura Lushington)

Aspect general
Comportament
Alimentatie si ingrijire