Vacanta de iarna...

Catelul meu, Sammy, nu se lasa pana nu se tavaleste bine de tot exact in cel mai mare troian posibil, sapand cu nasucul sau mare si cald galerii prin zapada, incercand parca sa se afunde...

"A-nceput de ieri sa cada / Cate-un fulg, acum a stat, / Norii s-au mai razbunat / Spre apus, dar stau gramada / Peste sat"... Primii fulgi de zapada au inceput sa cada usor, plutind prin aerul inghetat, inca mirosind a brad si a scortisoara. Sarbatorile de iarna aduc in sufletul tuturor caldura si bunatate, sentimente pe care, din pacate, le cam uitam in nebunia obisnuitelor zile de munca.

Fulgii jucausi de zapada ne fac sa uitam varsta pe care o avem si grijile de zi cu zi. Plutim alaturi de ei, ne lovim pe strada de copiii care alearga incercand sa-i prinda in palma "pe cei mai mari" si ne lasam calauziti de urmele de saniute desenate pe omatul pufos.



Poate nimeni nu se bucura mai mult decat copii de aceasta minune alba sau, mai bine zis, nimeni in afara de cei mai buni prieteni ai copiilor: cainii. Felul in care primesc cei mici prima zapada este evident pentru oricine, iar din proprie experienta va pot spune ca si patrupezii au acelasi mod de exprimare a bucuriei zapezii.

Catelul meu, Sammy, nu se lasa pana nu se tavaleste bine de tot exact in cel mai mare troian posibil, sapand cu nasucul sau mare si cald galerii prin zapada, incercand parca sa se afunde in cautarea unor poteci misterioase si inghetate.

Rezultatele sunt pe masura jocului - cercei mari de zapada inghetata atarnand de urechile sale blegi si clopotei la toate cele patru labute.

Ma priveste cu bucurie, asteptand sa-i arunc inca un bulgare, se mai opreste mirandu-se de bobitele albe agatate de blana lui lunga si care parca incep sa atarne destul de greu.

Este vizibil intrigat de acel personaj nou aparut in curte, destul de grasun, cu nas rosu ca de betiv, imbracat in alb si peticit pe ici, pe colo ca un vagabond, care nu vrea in ruptul capului sa se miste din mijlocul gradinii.

Insa orice proprietar de caini stie ca dincolo de aceste bucurii se afla si multe pericole si griji...

Zapada este frumoasa, dar cand incepi sa-ti dai seama ca te-a razbit frigul, nu stii cum sa faci sa ajungi mai repede in casa, la caldura.
Si lor, pritenilor patrupezi, le este frig asa cum ne este si noua.

Natura poate fi capricioasa uneori si nu ai de unde sti daca a doua zi dimineata vei iesi din casa doar daca sapi catacombe pe sub zapada... Asigurati-va ca, in cazul unei furtuni de zapada, aveti in casa destule provizii, nu numai pentru dumneavoastra, cat si pentru catel.

Cumparati din timp hrana pentru el, tineti cat mai la indemana paturi si prosoape groase pentru alcatuirea unui culcus calduros, faceti o vizita veterinarului pentru a depista din timp eventualele probleme de sanatate.

Daca stiti ca animalul dumeavoastra sufera de o anumita boala, asigurati-va ca aveti in casa medicamentele de care are nevoie.


In cazul in care locuiti la casa, este bine sa curatati cu o lopata zapada de pe teritoriul sau preferat, astfel incat sa nu fie nevoie ca el sa "inoate" pentru a merge sa-si satisfaca nevoile.

Totodata, aveti grija ca el sa nu poata parasi spatiul curtii si sa se piarda pe strazi. Pentru cainii care traiesc aproape exclusiv in interiorul casei, ratacitul pe strazi le poate fi fatal, ei nefiind obisnuiti sa faca fata pericolelor si, in cazul acesta, frigului.
de Cornelia Popescu,
medic specialist obstretica-ginecologie
Clinica Romgermed, Sos Oltenitei, Nr 48-50 , sector 4, Bucuresti
Tel 021 332 51 67, Mobil 0727.789 798
E-mail: oltenitei@clinicaromgermed.ro
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod