Ce faci când ai nevoie urgentă de bani? Duci lucrurile de valoare la amanet. Dintre lucrurile de valoare care pot fi amanetate fac parte bijuteriile, electrocasnicele, terenurile însă, pentru ieşeni, la acestea s-au adăugat şi animalele de companie. Pare greu de crezut, dar patronul unei case de amanet din Iaşi primeşte drept gaj pentru banii împrumutaţi căţelul sau pisica persoanei care cere ajutor financiar.
Câinii şi pisicile sunt păstraţi în regim hotelier, susţine patronul casei de amanet, şi sunt hrăniţi şi îngrijiţi corespunzător pe perioada cât stăpânul alege să renunţe la ele.
Însă nu orice animal poate fi amanetat. Acesta trebuie să îndeplinească anumite condiţii, precum să aibă carnet de sănătate actualizat şi să nu aibă mai mult de 2 ani "vechime" :D Valoarea animalului se stabileşte pe loc iar stăpânul primeşte 60% din aceasta.
Ce se întâmplă când stăpânul "uită" să-şi recupereze patrupedul? Acesta este scos la vânzare sau este donat.
Tu ţi-ai amaneta animalul de companie?
Posteaza comentariu