In timpurile stravechi, odata cu suprapopularea podisului Iranian,
triburile mai puternice le-au fortat pe cele mai slabe sa se refugieze
in zone salbatice, cu conditii de existenta mai aspre. Astfel, triburile
populatiei Samoyede au sfarsit prin a se stabili in Siberia. Aceasta
populatie nomada, cu comportament bland, organizata in familii, a migrat
in aceste regiuni salbatice impreuna cu cainii sai.
Oamenii ii foloseau la paza turmelor de reni, la trasul saniilor ce
transportau diverse produse si chiar pentru a le tine de cald in timpul
atat de friguroaselor ierni siberiene. Temperamentul acestor caini este o
reflectare a inceputurilor rasei. Crescuti in mediu familial, hraniti in
jurul focurilor, dormind in paturi, acesti caini au devenit animale blande
si atasate membrilor familiei, mereu dornice sa ajute, sa se faca utile.
In 1911, un Samoyede a devenit conducatorul echipei de caini ce l-au dus pe Amundsen la Polul Sud, devenind astfel primul animal ce a atins acest punct de pe glob. Istoricul rasei pare sa nu aiba nimic comun cu soarta Samoyede-ului din zilele noastre. Cu blana sa alba, "zambetul" caracteristic si afectiunea pe care o arata, nimanui nu-i vine sa-l trimita sa pazeasca turme de reni sau sa traga sanii. Samoyede-ul pare mult mai potrivit pentru o viata domestica, tolanit mai tot timpul pe o sofa. Realitatea este ca lui ii plac ambele ipostaze!
Standardul rasei il descrie ca fiind un caine de talie medie, cu o structura moderata, aproape patrat, ceva mai lung decat inalt. Blana este bogata, cu un subpar scurt si dens si cu un par lung, cu firul drept. Culorile robei sunt alb, crem, biscuit sau alb-biscuit. Orice alte culori sunt motiv clar de descalificare. Majoritatea exemplarelor sunt albe, iar multe prezinta si marcaje de culoarea biscuitelui pe urechi si in jurul ochilor. Ochii trebuie sa fie de culoare inchisa, iar buzele si pleoapele negre. Trufa trebuie sa fie de asemenea neagra, dar sunt acceptate si culorile maro, cea a ficatului sau culoarea carnii. Ochii albastri sunt motiv de descalificare.
Miscarea specifica rasei trebuie sa fie trapul efectuat cu gratie si demnitate. Pentru un caine de tractiune trebuie sa aiba un piept puternic si bine coborat, cu coaste bine arcuite, sale puternice, o buna definitie musculara pe posterior si gat puternic. Masculii trebuie sa fie puternici, insa fara a fi agresivi, iar femelele - "feminine", fara sa para insa "slabe".
In ciuda frumusetii si a afectuozitatii sale, Samoyede-ul este o rasa destul de dificil de tinut. El necesita o intretinere constanta a blanii, pentru a preveni impaslirea si pentru a-i pastra roba curata in permanenta. El naparleste annual, lasandu-si parul alb peste tot. Cu un grad ridicat de inteligenta, acest caine poate fi destul de greu de dresat, fiind dotat cu multa personalitate. Samoyede trebuie sa creasca doar cei care au simtul umorului si, mai ales, cei care au timp pentru ingrijirea parului sau atat de bogat. In ciuda tuturor acestor "neajunsuri", rasa este extrem de populara in intreaga lume si este foarte pretuita pentru felul in care reprezentantii sai se comporta cu copiii. Samoyede-ul este jucaus si simpatic si, in acelasi timp, competitiv la agility.
Rasa a suferit prea putine modificari in decursul timpului, din punct de vedere al temperamentului, al aspectului si al abilitatilor. Samoyede-ul a ramas un caine "de casa", prietenos cu aproape toata lumea. Nu exista nici cea mai mica sansa sa te simti singur atunci cand ai un Samoyede drept companion.
In tara noastra rasa are o istorie relativ scurta. Cu toate acestea, este destul de populara. Gratie catorva crescatori inimosi si priceputi s-au facut, in ultimii ani, cateva importuri valoroase, fapt ce a permis ridicarea nivelului calitatii exemplarelor prasite la noi in tara si asta s-a putut si se poate vedea in expozitiile din tara si din strainatate unde rezultatele obtinute au fost si sunt meritorii.