Ii vedem zilnic printre blocuri, prin parcuri, la ghenele de gunoi si pe strazi. Sunt multi, parca din ce in ce mai multi. Ne este frica sa trecem pe langa ei... Cum am reusit sa ajungem in aceasta situatie? Ignoranta noastra, nepasare si proasta crestere, ar fi cateva dintre motive. Dar ce putem face, cum rezolvam acesta problema?
In Bucuresti, totul a inceput cu demolarile din anii '80, care au provocat un prim val de animale ramase fara stapan si indiferenta autoritatilor fata de inmultirea necontrolata a acestora.
In ultimii ani s-a marit si numarul cazurilor de abandon al cainilor de apartament. Au aparut pet shop-urile, iar tentatia sau insistentele copiilor au facut ca multe animale sa fie achizitionate pe baza unui impuls de moment, iar urmatorul pas sa fie abandonul.
Insa, exista si alti factori care contribuie la amplificarea fenomenului: resturile menajere care abunda, oamenii care hranesc generatii intregi de pui proveniti de la cateaua blocului, in loc s-o sterilizeze si sa-i ofere aceeasi ingrijire pana la disparitia ei naturala, lipsa educatiei privind necesitatea sterilizarii, lipsa fenomenului de adoptie, slaba informare, nepasarea etc.
Cel mai grav factor este, insa, absenta unor programe eficiente de gestionare a populatiei canine sau mai rau, aplicarea unor masuri total nedocumentate si ca atare, gresite.
Omorarea cainilor este metoda extrem de "cruda" care incalca orice etica. O alta metoda este otravirea cainilor, ilegala si periculoasa, cu posibile victime colaterale (animale cu stapan, oameni fara adapost, copii nesupravegheati etc.). Impuscarea este deasemenea o metoda care nu se poate aplica atunci cand vorbim de atatea exemplare care traiesc in zone populate de oameni.
Infiintarea unor adaposturi care ar putea gazdui toti canii fara stapan pare o idee buna si mult mai umana decat omorarea cainilor, insa adaposturile si-au dovedit eficienta numai in situatia unui numar redus de caini.
La nivelul Bucurestiului si al intregii tari, sumele necesare pentru construirea acestor adaposturi-gigant ar fi fabuloase, iar pe masura ce s-ar popula cu animale, restul exemplarelor s-ar inmulti nestingherite, profitand de spatiul si resursele ramase.
Exceptand costurile constructiilor, ar mai exista costurile prinderii, sterilizarii animalelor din adaposturi plus, cel mai substantial, cel al asigurarii hranei si asistentei medicale pe tot parcursul vietii. Daca adaugam si costurile administrarii (ingrijitori, produse pentru igienizare, medic veterinar, medicamente etc), nici un consiliu local nu si-ar putea permite asemenea buget.
Controlul reproducerii
Cu toate ca pare cea mai lenta metoda, cu efecte care nu se vad instantaneu, aceasta este singura solutie care s-a dovedit eficienta in cazul unei populatii mari de animale fara stapan, ca cea cu care ne confruntam de zeci de ani in Romania.
Felul in care se aplica aceasta metoda este unul simplu si cu multe avantaje. Controlul reproducerii presupune prinderea animalelor, deparazitarea, vaccinarea si sterilizarea lor, identificarea si marcarea intr-un mod vizibil de la distanta si eliberarea acestora in locul de unde au fost capturate.