Câinii fără stăpân care nu sunt adoptaţi în termen de 30 de zile şi nici cei agresivi abandonaţi nu vor fi eutanasiaţi. Marţi, senatorii au adoptat o iniţiativă legislativă care prevede că vor putea fi eutanasiaţi doar câinii bolnavi incurabil. Diagnosticul trebuie stabilit în urma unui examen medical efectuat de medicul veterinar, la care pot asista reprezentanţi ai organizaţiilor pentru protecţia animalelor.
Propunerea legislativă iniţiata de senatorul Marius Marinescu, PRM, a fost adoptată cu 131 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi şapte abţineri, potrivit Mediafax.
Legea declarată neconstituţională prevedea că puteau să fie eutanasiaţi şi câinii care nu erau adoptaţi în termen de 30 de zile şi cei agresivi lăsaţi în libertate, abandonaţi sau cărora nu le pot fi identificaţi aparţinătorii.
Astfel, câinii periculoşi lăsaţi în libertate, abandonaţi sau al căror aparţinător nu poate fi identificat ar fi fost eutanasiaţi în termen de trei zile, după examinarea lor de către medicul veterinar.Potrivit legii votate de Senat, după expirarea termenului de cazare de 30 de zile, dacă nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, câinii pot fi păstraţi în adăposturi sau returnaţi în teritoriu după ce au fost castraţi.
De asemenea, conform proiectului legislativ aprobat pe 12 martie, câinii vor fi obligatoriu sterilizaţi, indiferent dacă au sau nu stăpân.
Excepţie fac câinii care au valoare chinologică şi sunt înscrişi la asociaţiile chinologice. Proprietarii care refuză castrarea acestora vor plăti o taxă stabilită de consiliul local.