Nu exista un alt caine pe care sa-l asociez mai bine cu pusta, cu
mustatile rasucite in sus, cu paprika si cu ceardasul. Puli insoteste
de la descalecare si pana in prezent toata istoria atat de vie si de
zbuciumata a poporului maghiar. Creste si descreste odata cu acesta,
este un fel de barometru al starii poporului sau.
Mohacs si cucerirea otomana, dezmembrarea Ungariei, al II-lea Razboi
Mondial si ocupatia sovietica sunt tot atatea momente in care nesuportand
parca umilinta, acest caine aproape dispare. Nu pot sa mi-i imaginez pe
maghiari fara Puli si nici pe acesta apartinand unui alt popor.
Puli a supravietuit istoriei zbuciumate si a avut chiar o perioada
infloritoare in secolul al XIX-lea, cand s-a pus accent pe selectia sa,
pe culoare, talie si aptitudini. Un Puli bun costa venitul unui cioban pe
un an intreg, motiv suficient de intemeiat pentru ca acesta sa strabata
uneori intreaga tara pana la cel mai bun mascul.
Inainte de Primul Razboi Mondial, dr. Emil Raitsits de la Universitatea de Medicina Veterinara, temandu-se ca modernizarea agriculturii va afecta aceasta rasa, isi dedica o mare parte din timp identificarii exemplarelor din toate colturile Ungariei si selectiei Puli-ului.
Infiinteaza impreuna cu Adolf Lendl, directorul Gradinii Zoologice din Budapesta, canisa "Allatkerti" (traducere: Gradina Zoologica) si Departamentul pentru Caini Ciobanesti din cadrul Zoo-ului budapestan, departament ce exista pana in ziua de astazi. Pentru a creste popularitatea rasei, standardul din 1935 accepta patru talii diferite, de la peste 50 de cm pana la sub 30 de cm: Puli de Politie, Puli Mediu, Puli Mic si Puli Pitic, cu toate ca un sistem de punctaj ii privilegia pe cei medii si pe cei mici, considerandu-i ca fiind cei mai apropiati de ancestralul ciobanesc unguresc. Ulterior, se renunta la cele 4 varietati de talie in favoarea uneia singure, considerata reprezentativa pentru rasa.
Al II-lea Razboi Mondial este cea mai grea perioada pentru Puli. Curiozitatea, atentia, glasul - calitati care l-au facut un excelent caine de paza - sunt tot atatea motive pentru care soldatii germani si rusi aproape au exterminat rasa pe teritoriul Ungariei. Puli ajunge pentru a doua oara in pragul disparitiei. Este totusi salvat prin efortul unor crescatori si prin atentia doamnei Ilona Orlay, asistenta doctorului Raitsits care, in timpul bombardamentului, a reusit sa salveze cartea de origine a acestei rase, document atat de util ulterior. In 1948, la o timida expozitie, prima de dupa razboi, este evaluat efectivul ramas si treptat se reincepe selectia. Cu toate acestea, atat din cauza dificultatilor materiale cat si a exportului, permis dupa revolutia din '56, a unui mare numar de exemplare de calitate, nu se ajunge la efectivul de inainte de razboi decat prin 1960, cand Clubul publica si noul standard al rasei. De atunci si pana astazi, Puli a avut o traiectorie ascendenta, atat ca popularitate cat si din punct de vedere al selectiei, fiind un indragit caine de companie sau "sporting dog" cum ii spun americanii, deopotriva in Europa si in Statele Unite. Din pacate, insa, in afara Ungariei el nu mai este folosit pentru munca ce-i fusese destinata.
Standard
Puli este un caine de talie medie, cu o constitutie puternica, cvadratic, destul de usor, dar fara a avea o osatura fina. Corpul, oarecum uscativ, este bine muscularizat. Evaluarea diferitelor parti anatomice este destul de dificila, cainele fiind acoperit de par abundent, ce formeaza bucle si snururi.
Plin de viata, foarte usor de dresat, iubeste copiii si este un foarte bun caine de paza.
Masculii ating 13 - 15 kg si 39 - 45 de cm (ideal 41 - 43 de cm), iar femelele 10 - 13 kg si 36 - 42 de cm (ideal 38 - 40 de cm).