Alegerea unui catelus numai din rationamente emotionale este, aproape
intodeauna, gresita, cu exceptia cazului in care aveti o experienta
chinologica notabila si faceti parte din acea categorie de persoane care
pot "mirosi" de la distanta care este companionul patruped ideal dintr-o
mie de caini.
Nu contati insa prea mult pe aceasta capacitate rara, ci, mai curand,
urmati sfaturile noastre, care, desi nu va ofera garantia ca veti alege
cel mai bun Dobermann, au menirea sa va ajute sa evitati exemplarele
nedorite.
Achizitionarea exclusiva a puilor de calitate are o importanta
deosebita.
Dupa ce ati ales catelusul si l-ati adus acasa, cu toate calitatile exceptionale dobandite de la mama-natura, restul depinde numai de dumneavoastra. Va trebui sa va ocupati zi de zi de "modelarea" cainelui, socializandu-l si, mai presus de toate, lasandu-l sa se joace suficient. Dresajul incepe chiar din momentul in care ati achizitionat catelul si nu se termina niciodata, intotdeauna este loc pentru mai bine sau pentru ceva nou. Trebuie sa-l hraniti corect, fara a-i umple castronul cu mancare de pe masa dumneavoastra, pentru ca acest obicei, de cele mai multe ori, aduce mari necazuri.
Nu se poate obtine performanta si un exemplar de calitate fara o alimentatie adecvata, cu un nivel ridicat de proteine. Hrana uscata de calitate se preteaza foarte bine pentru nevoile unui Dobermann, in special in timpul cresterii. Dedicati-i cat mai mult din timpul dumneavoastra liber si ajutati-l sa se simta in largul sau, fara a ajunge insa sa se creada seful casei. Dobermannul are nevoie de o mana iscusita pentru a-l instrui si nu de una agresiva. Este cainele care va da totul pentru stapan si il va multumi pe acesta cu 200%, insa "materialul din care este alcatuit" stapanul trebuie sa fie de calitate.