La plimbare cu cainele - 11 reguli de comportament

Atunci cand iesim la plimbare cu cainele nostru, indiferent de destinatie - pe strazile orasului, in parc sau la iarba verde - este necesar ca acesta sa respect...

Atunci cand iesim la plimbare cu cainele nostru, indiferent de destinatie - pe strazile orasului, in parc sau la iarba verde - este necesar ca acesta sa respecte regulile de disciplina insusite, pentru a nu avea probleme cu celelalte animale si oameni pe care ii intalnim.

Asadar, sa vedem cum trebuie sa se comporte, in diverse situatii, prietenul nostru patruped.
1. De regula, in locurile aglomerate vom tine animalul in lesa, pentru a-l avea intotdeauna sub control. Deci acesta va trebui sa stie sa mearga in lesa, langa picior, fara sa ne traga.

Daca este cazul, i se va pune si botnita.
2. Cainele nu are voie sa sara la oameni sau la animalele pe care le intalneste pe parcursul plimbarii, atat timp cat nu este agresat.
3. Cainele nu are voie sa fuga dupa biciclete, dupa motociclete, dupa masini sau dupa persoane care alearga. Se stie ca unii caini au acest prost obicei din cauza instinctului de vanatoare.
4. Atunci cand eliberam cainele din lesa, pentru a se relaxa, este obligatoriu sa vina cat mai repede la apel pe distanta cea mai scurta.
5.
La iarba verde, cainele nu are voie sa treaca peste paturile altor persoane sau sa le manance mancarea.
6. Oriunde ar fi cainele nostru, el nu are voie sa se atinga de hrana oferita de o persoana straina sau de cea gasita pe jos.
7. In general, cainii de talie mica sunt mult mai rasfatati de catre stapani si nu de putine ori se intampla ca ei sa fie foarte agresivi, recalcitranti fata de persoane straine sau alti caini, chiar de talie mare si pasnici, pe care ii intalnesc la plimbare. De vina sunt proprietarii care au tolerat de la inceput acest lucru.
Pur si simplu ei nu intervin de loc, chiar amuzandu-se de "barbatia" patrupedului lor. Astfel, cainii ajung sa maraie si sa-si muste chiar stapanul si pe membrii familiei!
8. Cainele ar trebui sa aiba dresajul de companie insusit, altfel ne va crea probleme oriunde vom iesi cu el.
9. Pe timpul plimbarii, cainele nu va avea voie sa roada lesa sau sa traga cu dintii de ea, caci se poate intampla - atunci cand este lasat legat singur - sa roada lesa si sa se piarda de noi.
10. Cainelui nu ii este permis sa sara cu labele pe noi sau pe alte persoane straine chiar daca o face din joaca.
11.
Atentie la persoanele in stare de ebrietate! De multe ori, mirosul, mersul si strigatele lor enerveaza cainele. Acestea isi pierd simtul realitatii si instinctul de conservare, prin urmare vor nesocoti toate sfaturile noastre. Unele sunt chiar agresive fata de caini. Evitati-le pe cat posibil !