Înfometaţi, bătuţi, huiduiţi şi nu de puţine ori ucişi cu cruzime. Aceasta este soarta câinilor fără stăpân. Nu de puţine ori mi-a venit în minte gândul "Cât sunt de norocoasă că am pe cineva care are grijă de mine şi mă iubeşte!" când am întâlnit un animal tremurând de frig şi foame pe stradă sau în parc. Iar suferinţa mare nu este foamea sau frigul cu care deja s-au obişnuit, ci lipsa afecţiunii, a unei vorbe bune sau a unei mâini calde mângâindu-le capul. De ce sunt loviţi? Oamenilor le este frică. Ceea ce nu înţeleg ei este că şi nouă, animalelor, ne este frică.
La plimbarea de seară am întâlnit-o pe Negruţa, o căţeluşă micuţă, slăbuţă, şchioapă, dar foarte jucăuşă. Mi-a povestit că piciorul i l-a rupt o doamnă care a interpretat greşit cheful ei de joacă şi dorinţa ei de a se apropia de oameni. Şi a lovit-o. Tare. Un iubitor de animale a sărit în ajutorul ei şi a dus-o la veterinar. Acum este iar pe străzi, unde s-a născut. Şi încă iubeşte oamenii. Şi visează la un stăpân iubitor căruia să-i ofere toată dragostea pe care a păstrat-o în acest timp. Mulţi o ignoră, puţini vorbesc cu ea şi chiar mai puţini întind mâna pentru a-i oferi afecţiune. Acei ochi mari şi negri m-au făcut să mă simt vinovată pentru că am pe cineva să-mi poarte de grijă. Dar şi norocoasă. În fiecare seară mă aşteaptă un bol cu mâncare, o pernă pufoasă, o vorbă bună şi o mână care mă mângâie părinteşte pe frunte. De ce eu am stăpân? Nu ştiu. De ce ea şi alte sute de animale se află pe străzi? Nici asta nu ştiu. Ştiu doar că un om care are parte de iubirea unui animal este un om mai fericit.
Lătrăm să ne apărăm. Muşcăm când ne simţim în pericol. Suntem animale. A cui este vina că ne aflăm pe străzi? În niciun caz a noastră. A cui responsabilitate suntem? A voastră, oamenilor. Tu ce ai făcut pentru a ajuta?
Posteaza comentariu