Fila Brasileiro - fidelitate la superlativ

Calm, tacut, docil, atasat stapanului, pe care il protejeaza cu orice pret, acest caine manifesta neincredere si aversiune fata de straini. Extrem de rabdator cu copiii...

Calm, tacut, docil, atasat stapanului, pe care il protejeaza cu orice pret, acest caine manifesta neincredere si aversiune fata de straini. Extrem de rabdator cu copiii, el nu suporta sa fie atins de necunoscuti. Odata starnit, Fila poate dezvolta o forta uriasa, deplasandu-se, in acelasi timp, cu o viteza uimitoare.



Dupa senzationala descoperire a lui Cristofor Columb, conchistadorii spanioli si cei portughezi, manati de dorinta de a se imbogati, s-au indreptat spre America de sud.

Legendele despre statuile din aur inalte de 2-3 metri si impodobite cu pietre pretioase i-au atras ca un magnet. Drept pentru care, cuceritorii nu s-au sfiit sa distruga, in cateva zeci de ani, natiuni intregi de indieni.

Ei au venit insotiti de numerosi caini spanioli Alano care, inzestrati cu zgarzi cu ghimpi si cu veste, au fost folositi ca "arme" impotriva bastinasilor. Ulterior, acesti caini au ajuns sa serveasca unor scopuri mai pasnice: vanatoarea si paza turmelor sau a fermelor.

Conflictele dintre straini si localnici, in special atacurile indienilor asupra primilor constructori de orase, precum si apararea gospodariilor au contribuit la aparitia unei rase canine speciale.

Era nevoie de caini puternici si neinfricati, care sa fie utilizati atat pe post de gardian, cat si la vanatoare, care se axa pe jaguari, mistreti si cerbi.

Astfel se pare ca a luat nastere Fila Brasileiro, ca rezultat al imperecherilor dintre exemplare apartinand unor rase de import precum vechiul Mastiff englez, Bloodhoundul, Bulldogul si cainii localnicilor.

Printre posibilii stramosi se numara, de asemenea, si Fila Terceirense. Numele de "Fila" nu trebuie sa induca in eroare pe nimeni, cele doua rase neavand nimic in comun, afara de functionalitate (in limba portugheza, "filar" inseamna a apuca, a tine, Fila Brasileiro fiind utilizat inclusiv la prinderea sclavilor evadati de pe plantatii).

Prima insemnare despre rasa - ce dateaza din anul 1671 si apartine lui Arnoldus Montanus - descrie orasul Olinda din Pernambuco, dupa alungarea olandezilor. Lucrarea contine numeroase ilustratii in care apar caini asemanatori cu tipul modern de Fila.

Cel mai important an pentru rasa este insa 1946, cand dr. Erwin Rathsam, dr. Joao Ebner si dr. Paolo Santos Cruz elaboreaza primul standard al rasei. In aceeasi perioada, Carlos Alberto Bueno din Sao Paolo prezinta, pentru prima data la expozitie, doua exemplare de Fila - Bumbo si Rola.

Anul urmator, dr. Ebner infiinteaza prima canisa, denumita "Rancho Alto", unde sunt aduse pe lume cele dintai exemplare care intra in evidenta, din masculul Bumbo si femela Tita (prima campioana).
Dr. Santos Cruz incepe, de asemenea, sa se ocupe de rasa, canisa sa fiind cunoscuta sub numele de "Parnapua". De altfel, doi ani mai tarziu, el redacteaza "Biblia Fila", carte de capatai pentru iubitorii rasei.

Fila Brasileiro este recunoscuta de Federatia Chinologica Internationala in anul 1968 - realizare la care a contribuit si dr. Antonini Barone Forzano, un alt fervent sustinator, iar de American Kennel Club, in anul 1984.

Dupa recunoasterea de catre FCI si in urma popularizarii intense, rasa a devenit o moda in tara sa de origine. In scopul sporirii vanzarilor, unii crescatori au recurs la incrucisari cu Mastiff, pentru a obtine un gabarit mai mare si cu Dog german, pentru culoarea neagra.

Aceste "mixari" au condus la falsificari de pedigree-uri, drept pentru care fidelii rasei au infiintat CBKC (Confederancao Brasil Kennel Club) pentru salvarea rasei. Impreuna cu organizatia "Fila Brasileiro Association" din Burlison, Texas, si cu FCI, clubul isi propune ca Fila Brasileiro sa devina cunoscuta in intreaga lume.



"Cainele nu se apreciaza prin frumusetea corpului, ci prin caracter si curaj" - considera doamna Clelia Kruel, reputat specialist al rasei.

Fila, extrem de inteligent si capabil sa invete aproape orice, insumeaza o seama de calitati mostenite de la antecesori: agresivitatea, rezistenta, spiritul combativ - de la Bulldog; marimea capului, masivitatea corpului, indrazneala - de la Mastiff, iar de la Bloodhound - extraordinarul simt olfactiv, expresivitatea fetei, buzele atarnande si dimensiunile excesive ale pielii capului.


Orice s-ar spune, totusi vitejia si fidelitatea fata de stapan a acestui caine reprezinta cele doua caracteristici fundamentale ale rasei. In Brazilia exista chiar un proverb: "Fiel como un Fila", adica fidel precum un caine Fila.

In ceea ce priveste utilitatea, asa cum am mai afirmat, stramosii acestui caine erau "specializati" in paza si aparare. In prezent, rasa este utilizata si in armata, in politie (pentru patrulele de pe strazile oraselor sau la cautarea gherilelor in jungla), la vanatoare sau drept caine de companie.

Inca din primele zile de viata, un pui de Fila Brasileiro face diferenta intre "familie" si "intrusi". Apropierea acestora din urma este privita cu suspiciune sau chiar maraita.

Cu timpul, aceasta neincredere se accentueaza, la varsta de un an devenind evident caracterul mostenit de la inaintasi: orice necunoscut este in pericol pe teritoriul cainelui sau in afara acestuia, daca il ameninta pe stapan. In "familie" (a nu se lua in considerare prietenii sau rudele care vin in vizita), Fila isi arata cealalta fata: este ascultator si afectuos, iubind in mod exagerat copiii.

In ring, cainele este descalificat daca este fricos sau agresiv. Atat in Brazilia, cat si in S.U.A., exemplarele participante la expozitii sunt supuse unor teste de temperament.
Din punct de vedere al arbitrajului, apar cateva probleme, de exemplu la verificarea danturii, actiune ce necesita atingerea cainelui, din cauza suspiciunii fata de straini.

Se spune ca "nu exista Fila rau, ci needucat". Dat fiind caracteristicile prezentate, aceasta rasa nu este recomandata oricui, ci numai unei persoane pe deplin responsabile si cu simt de discernamant. Lectiile de disciplina trebuie incepute devreme (inainte de varsta de sase luni), in schimb dresajul pentru paza este nerecomandat, cainele avand un instinct deosebit de puternic de aparare.