Otita externa reprezinta inflamatia acuta sau cronica a epiteliului meatului auditiv extern, uneori fiind afectat si timpanul. Pentru a pune un diagnostic cat mai corect, trebuie identificata cauza ce a dus la aparitia acestei afectiuni:
Semnele clinice constau in eritem, intense descuamari ale epiteliului si mai ales durere si prurit de intensitati diferite, in functie de evolutia bolii.
Animalul tine de obicei urechea afectata aplecata, este apatic, nu va permite sa-i atingeti urechea din cauza durerii si, in unele cazuri, se poate observa scurgerea unor secretii din canalul auditiv ce aglutineaza parul din jur. In cazul in care nu se stabileste cauza ce a determinat aparitia unei otite, boala poate reaparea constant in timpul vietii animalului.
Uneori, modificarile patologice de lunga durata de la acest nivel se pot reflecta prin aparitia de boli ale pielii sau chiar boli sistemice.
In cazul animalelor cu otita unilaterala, trebuie examinata, de asemenea, si urechea fara modificari, deoarece otita poate fi, de fapt, bilaterala, dar o ureche este mult mai afectata, sau pentru a evita contaminarea urechii sanatoase cu secretii apartinand urechii afectate.
De asemenea, trebuie examinat canalul auditiv cu ajutorul otoscopului, pentru a putea observa modificarile de la acest nivel: se va examina diametrul canalului, cantitatea de cerumen, cantitatea si tipul exudatului, daca este obstruat cu detritusuri celulare, daca exista paraziti la acest nivel(- Otodectes cynotis - parazit ce produce raia auriculara), prezenta de corpuri straine, sau daca exista tumori la acest nivel.
Important de apreciat este si mirosul secretiilor de la acest nivel (in cazul complicatiei unei otite cu Malassezia canis, secretia va avea un miros caracteristic). In cazul otitelor externe cu exces de cerumen, trebuie luata in calcul si posibilitatea existentei parazitului Demodex spp., ce produce demodecia.
Diagnosticul consta in examinarea animalului, recoltarea de secretii de la nivelul canalului auricular, examinarea microscopica a exudatului, teste de sensibilitate, examene culturale, examene histopatologice, biopsii sau chiar radiografii, in cazul in care vizualizarea canalului auricular este imposibila.
Tratamentul consta in depistarea cauzei primare si tratarea ei. In cazul in care otita externa apare secundar unei proaste ventilatii si drenari a meatului auditiv extern, zona din jurul urechii trebuie curatata, iar parul din interior smuls, pentru a facilita aerisirea.
Urechea trebuie sa fie bine curatata si uscata inaintea inceperii tratamentului, intrucat terapia locala nu va avea efect daca exudatul sau cerumenul impiedica medicamentele sa ajunga la nivelul epiteliului. Pentru curatare, se va folosi o solutie antibacteriana sau una cerumenolitica, in functie de situatie.
Cel mai indicat este ca proprietarii sa curete periodic urechile animalului, urmand cu atentie indicatiile date de catre medicul veterinar, scazand astfel incidenta aparitiei otitelor.
In functie de fiecare caz, medicul va va indica tratamentul ce trebuie urmat: antibiotice aplicate local sau general, antiinflamatoare, medicamente antifungice, antiparazitare.
Tratamentul trebuie urmat o perioada indelungata, aceasta variind de la caz la caz, iar animalul trebuie reexaminat pentru a se urmari evolutia bolii.
Aceste otite externe trebuie observate din timp si tratate, deoarece se pot complica, ducand la aparitia otitelor medii si interne care au repercusiuni mult mai grave asupra animalelor si sunt mai greu de tratat.