Cum scapi de furnicile din casă

Furnicile în casă se numără printre coșmarurile aflate pe lista multor persoane. Iar în timpul sezonului cald sau ploios, mulți oameni descoperă furnici în casele lor și în grădini.
Există diferite tipuri de furnici, dar cele mai cunoscute care invadează casele includ furnicile faraon, tâmplar, de trotuar, dulgher sau mirositoare. Furnicile din casă pot ajunge la alimente, pot deteriora locuința sau provoca mușcături. Creaturile acestea mici pot deteriora chiar și plantele. Invazia furnicilor poate fi foarte frustrantă. Iar pesticidele pentru furnici conțin substanțe chimice dăunătoare atât pentru oameni, cât și pentru mediu. Există câteva metode naturale pentru a scăpa de furnicile din casă.
Cu toate că poate dura mai mult și e nevoie de răbdare, casa ta va fi din nou lipsită de dăunători. Iată unele dintre metodele care te pot scăpa de furnici!

Soluție cu scorțișoară pentru furnicile din casă


Mirosul scorțișoarei descurajează furnicile să intre în casa ta. Potrivit unui studiu din Jurnalul Internațional de Știință și Cercetare, din 2014, uleiul esențial de scorțișoară este eficient în ceea ce privește eliminarea furnicilor din locuințe. Se adaugă 1/4 - 1/2 linguriță de ulei de scorțișoară într-un pahar cu apă.
Se înmoaie un tampon de bumbac în această soluție și se șterg zonele prin care intră furnicile și în care pot sta. Se repetă procesul o dată pe zi, până când dispar furnicile.

Oțet de vin alb pentru îndepărtarea furnicilor


Furnicile nu suportă mirosul puternic al oțetului. În plus, mirosul oțetului maschează traseele bazate pe miros ale furnicilor, făcându-le pe acestea să-și piardă direcția. Se amestecă în cantități egale oțet cu apă. Se toarnă soluția într-o sticlă cu pulverizator. Se agită bine și se stropesc toate locurile prin care ar putea intra furnicile.
După o oră, se strâng furnicile cu ajutorul unui prosop de hârtie umezită și se aruncă. Procesul se repetă o dată pe zi, până când scapi de furnici.

Lămâie pentru a scăpa de furnicile din casă


Poți încerca și acest ingredient în lupta cu furnicile. Mirosul lămâii descurajează furnicile, iar trasele bazate pe miros dispar din cauza proprietății acide a lămâii. Se stoarce o lămâie și se freacă ușor pragurile ușilor, pervazurile și alte zone prin care ar putea intra furnicile cu zeamă. Se repetă procesul o dată la câteva zile.

Coji de castravete pentru alungarea furnicilor


Furnicile au o aversiune naturală față de castraveți, din cauza gustului acestuia. Castraveții amari sunt perfecți pentru această soluție, dar poți folosi și castraveți normali.
Se curăță un castravete și se pun bucățile de coajă în toate locurile în care ai văzut furnici. Se înlocuiesc în fiecare zi, până când dispar furnicile.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod