Cum dorm delfinii?

Pentru oameni și alte mamifere terestre, somnul implică inconștiența parțială sau totală, inactivarea tuturor mușchilor voluntari, adică aceia care sunt controlați conștient, și suspendarea simțurilor, cum ar fi vederea și mirosul.
Dar același lucru nu este valabil și pentru delfini și alte cetacee, grupul de mamifere marine din care fac parte balenele. Iată cum dorm delfinii!

Ești curios cum dorm delfinii? Iată la ce concluzie au ajuns oamenii de știință!


Delfinii au un somn neobișnuit, numit somn uniemisferic. Cunoscut și sub denumirea de somn adânc, somnul cu un ritm lent este un tip de odihnă care ajută creierul să consolideze amintirile noi și să își revină din activitățile sale zilnice.
Când este timpul să doarmă, un delfin va închide o singură emisferă a creierului și va închide și ochiul opus. De exemplu, ochiul stâng va fi închis atunci când jumătatea dreaptă a creierului doarme și viceversa. În această perioadă, cealaltă jumătate a creierului monitorizează ce se întâmplă în mediul înconjurător și controlează funcția de respirație.

Câteodată, delfinii stau nemișcați la suprafața apei în timpul somnului, iar alteori pot înota încet.
Oamenii de știință au analizat și delfinii captivi, care dorm pe fundul bazinelor și care ies din când în când la suprafață pentru aer.

În decursul unei perioade de 24 de ore, fiecare jumătate a creierului primește aproximativ 4 ore de somn, potrivit unui articol din 2008, publicat în jurnalul Neuroscience & Biobehavioral Reviews, care a dezvăluit și că nu există o mișcare rapidă a ochilor în cazul delfinilor, nici stadiul somnului în care apar visele în mod obișnuit la oameni. 

Există trei motive principale pentru care delfinii au evoluat la acest stil de dormit.
În primul rând, delfinii s-ar putea îneca dacă nu își mențin jumătate din creier în stare activă, deoarece respirația lor este controlată conștient. În al doilea rând, somnul uniemisferic le permite acestora să fie atenți la pericole în timp ce se odihnesc. În al treilea rând, acest tip de somn le permite delfinilor să mențină anumite procese fiziologice, cum ar fi mișcările musculare, care ajută mamiferele cu sânge cald să păstreze căldura corporală necesară pentru a supraviețui în apele reci.
iulia-mirica