Micutul tau isi doreste foarte mult un animal de companie? In cazul in care te gandesti sa ii aduci acasa un prieten necuvantator, atunci avem solutia perfecta pentru tine: porcusorul de Guineea (Cavia porcellus). Face parte din familia rozatoarelor, este foarte simpatic, afectuos si nu ridica probleme majore de ingrijire, astfel incat chiar si prichindelul tau se poate ocupa de el, sub atenta ta supraveghere.
Ingrijirea si educarea unui animal de companie presupune o responsabilitate foarte mare si, daca prichindelul tau are varsta mai mica de 10-12 ani, asigura-te ca tu vei avea timpul necesar pentru a prelua aceasta sarcina.
Sa nu uitam ca, desi copiii sunt intotdeauna foarte incantati de noile "jucarii" vii, se plictisesc repede si "uita" sa se ocupe de micul prieten. Iar un animal reprezinta o responsabilitate pe toata durata vietii acestuia, ceea ce, in cazul porcusorului de Guineea poate insemna de la 4 pana la 7 sau chiar 10 ani.
Porcusorul de Guineea, originar din America de Sud, ajunge, la maturitate, la lungimea de 25-36 cm si poate cantari 1-1,5 kg. Este foarte prietenos si activ, mai ales in timpul zilei, ceea ce il transforma intr-un animal de companie ideal pentru copiii energici si entuziasti. Specialistii site-ului petwebsite.com te asigura ca este un animal foarte linistit, tolereaza copiii si rareori devine agresiv.
Desi ingrijirea unui porcusor de Guineea nu presupune eforturi foarte mari, totusi trebuie sa ii asiguri toate cele necesare, astfel incat tovarasul de joaca al copilului tau sa fie intr-o stare perfecta de sanatate. Iar la acest capitol putem enumera: o cusca de dimensiuni mari, in care porcusorul sa se poata plimba in voie, jucarii care sa il distreze, o dieta speciala, igiena zilnica si, bineinteles, multa dragoste.
Cusca
La cumpararea custii, asigura-te ca aceasta este suficient de mare, atat pe inaltime, cat si pe latime, pentru ca animalul vostru de companie sa se simta liber si sa isi poata efectua exercitiile fizice atat de necesare unei stari de sanatate optime.
Evita achizitionarea unei custi cu podeaua formata din gratii, pentru ca acestea pot rani piciorusele delicate ale porcusorului de Guineea. Desi un acvariu pentru pesti este suficient de mare pentru ca animalul sa se simta in largul sau, specialistii site-ului hsus.org nu iti recomanda folosirea acestuia pe post de cusca pentru porcusorii de Guineea, deoarece nu garanteaza o buna ventilare a aerului. De asemenea, custile cu fundul din lemn sunt contraindicate, deoarece lemnul absoarbe urina.
Opteaza, in schimb, pentru o cusca cu fundul format dintr-o tava si peretii, din gratii, bine aerisita - acoperisul poate lipsi, atat timp cat porcusorul nu are posibilitatea de a "evada" din noua sa casuta.
Porcusorii de Guineea sunt animale sperioase si sensibile, astfel incat este indicat sa eviti amplasarea custii in cea mai zgomotoasa zona a casei.
Lumina directa a soarelui, caldura si curentul nu ii priesc micului animal de companie - expunerea la acesti factori poate duce la imbolnavirea porcusorului de Guineea, foarte sensibil la schimbarile bruste de temperatura.
Atunci cand ii aranjezi locul de dormit, in cusca, tine cont de faptul ca aceste mici rozatoare, la fel ca si hamsterii, folosesc asternutul atat pentru dormit, cat si pentru toaleta zilnica. Astfel, este recomandabil ca acesta sa fie in permanenta curat. Pentru asternut, poti folosi talas, insa nu de cedru sau de pin, deoarece este toxic, sau asternuturile speciale, pe care le poti achizitiona de la petshop-uri, recomanda specialistii site-ului hsus.org.
Asigura-te ca asternutul si toate jucariile pe care i le introduci in cusca sunt realizate din materiale non-toxice, pentru ca una dintre caracteristicile acestei specii este sa roada obiectele aflate la indemana.
Acesta este, de altfel, si un avertisment pentru membrii familiei tale - fiti atenti la dintii ascutiti ai porcusorului de Guineea, atunci cand scoateti animalul de companie afara din cusca, pentru ca a va juca impreuna. Asigurati-va ca il mangaiati atent si cu multa grija, deoarece miscarile bruste il sperie si pot genera accidente nefericite.