Coada pisicii, mai mult decat un element anatomic

Bici subtirel, pana extravaganta sau trena lunga, ornata cu un varf care sa contrasteze vesel sau cu dungi tabby, coada pisicii transmite emotii, ajuta la mentinerea...

Bici subtirel, pana extravaganta sau trena lunga, ornata cu un varf care sa contrasteze vesel sau cu dungi tabby, coada pisicii transmite emotii, ajuta la mentinerea echilibrului si chiar poate avea rol de jucarie.

Coada pisicii este parte integranta a coloanei vertebrale, masurand aproape o treime din lungimea corpului si fiind formata din cel putin 24 de oase specializate numite vertebre caudale.

Legatura dintre vertebre este mult mai slaba la pisici fata de alte animale si de oameni, ceea ce inzestreaza pisicile cu o flexibilitate fenomenala.

Muschii sacrocaudali ce acopera vertebrele caudale ii ofera cozii capacitatea remarcabila de a mentine echilibrul si de a dezvalui dispozitia si intentiile pisicii.

Ablilitatea pisicilor de a-si mentine echilibrul se dezvolta in faza initiala a vietii. Intoarcerea brusca, rasucirea, incordarea si compresia vertebrelor caudale ajuta la echilibrarea pisicii, in urma topaiturilor si a salturilor ei bruste.



La viteza mare, coada serveste pe post de "carma", o contragreutate care sa compenseze orice clatinare sau schimbare de directie. Coada ajuta pisica sa-si schimbe rapid centrul de greutate in timp ce se catara pe garduri inguste, fara a exista riscul sa se clatine sau sa cada.

Ranile de la nivelul cozii, in special fracturile, sunt destul de dureroase si pot duce la complicatii grave; exista posibilitatea ca unele pisici cu rani ale cozii sa nu-si recapate niciodata capacitatea de a-si mentine echilibrul. Toate ranile cozii necesita ingrijire specializata imediata.

Desi multe animale comunica prin intermediul cozii, aceasta abilitate atinge apogeul la pisici. Cu eleganta si expresivitate, coada pisicii poate sa induplece, sa linguseasca, sa tachineze, sa pacalesca, sa conduca, sa ceara, sa amuze, sa avertizeze, sa manipuleze sau sa incante.


Desi fiecare pisica are un "dialect" specific al cozii, toate impartasesc acelasi "vocabular". O coada ridicata este o urare de "bun-venit", indicand agilitate si atentie. O pisica relaxata se plimba calm, cu coada ridicata la aproape 40 de grade, fluturand-o usor.

Cand pisica se opreste sa adulmece un miros intepator, isi agita coada intr-un mod specific, o dovada in plus a curiozitatii ei caracteristice. Pe masura ce viteza pisicii creste, coada se aplatizeaza si se intinde, gata sa-si indeplineasca rolul magic de mentinere a echilibrului.

Coada este utila si atunci cand apar probleme. O pisica speriata sau amenintata poate sa-si zbarleasca pe loc coada, aceasta putand sa atinga o marime impresionanta, ceea ce il tine la distanta pe posibilul atacator, macar pentru putinul timp de care pisica are nevoie pentru a putea fugi.

Daca ii este imposibil sa scape, o pisica amenintata isi tine coada ridicata pentru a anunta ca nu doreste sa capituleze sau si-o arcuieste in forma unui "U" inversat, pentru a-si asigura adversarul ca este gata sa atace, daca este necesar.


O coada ce se misca lent indica un grad mare de nervozitate. Doua pisici care isi apropie coada una de cealalta, lovindu-se, au intentii foarte serioase de lupta sau de intimidare. Cand se pregateste sa vaneze, pisica adopta o pozitie ghemuita si isi misca numai varful cozii.

Aceasta ajuta pisica sa-si stapaneasca agitatia din ce in ce mai mare, sa-si calmeze nerabdarea, sa-si incordeze muschii si sa-si arcuiasca sira spinarii pentru un atac brusc.

Comunicarea prin miscarile cozii este un limbaj facil pentru pisici. O pisica ce se apropie pasnic de alta, pe care o cunoaste, va avea coada ridicata in semn de salut. In gospodariile cu mai multe pisici, pisica cu cel mai inalt grad ierarhic s-ar putea simti indreptatita sa-si ridice coada mai sus decat pisicile "subordonate".

La polul opus, pisica isi foloseste coada ca sa se alinte sau sa-si arate afectiunea fata de stapani, lucru pe care il face ori de cate ori are dispozitia necesara.

Pentru orice pisica, desigur, o coada - a mamei sau coada proprie - este un obiect de joaca ademenitor si incantator.

In cazul pisicilor, coada indeplineste multiple roluri, fiind, in acelasi timp, un element esential pentru mentinerea echilibrului, un "aparat" bine reglat pentru exprimarea diverselor stari si dispozitii, precum si un obiect de joaca la indemana.