Ciobanescul belgian Tervueren

Tervueren, Groenendael, Malinois si Laekenois sunt cainii care, timp de secole, au pazit si insotit turmele in zona Europei Centrale dar care, desi s-au remarcat printr-o serie de trasaturi demne de invidiat, nu au captat atentia publicului larg asa cum ar fi trebuit.

De altfel, si informatiile istorice cu privire la existenta Ciobanestilor belgienilor sunt foarte putine, iar acest lucru se explica si prin faptul ca este vorba despre caini folositi la pastorit, si nu despre caini aflati in proprietatea curtilor regale.

Si totusi, in decembrie 1889, un articol aparut in revista belgiana "Vanatoare si pescuit" aducea in discutie recunoasterea ciobanestilor belgieni: "Pana acum nu au fost clasificate decat doua rase de caini ciobanesti - Collie si Bobtail. Avem si in Belgia caini ciobanesti, dar nici un club sau comisie nu s-a aratat interesata sa-i descrie".

Clubul Cainilor Ciobanesti Belgieni a fost fondat doi ani mai tarziu, iar in aprilie 1892 a fost stabilit primul standard al rasei Ciobanesc belgian. Societatea Regala Saint-Hubert a recunoscut rasa insa in anul 1901, dupa ce au avut loc selectii stricte pentru stabilirea celor patru varietati.

Razboiul varietatilor

In ultimii ani ai secolului al XIX-lea, pentru a denumi diversele varietati ale Ciobanescului belgian au inceput sa fie folosite numele principalelor canise sau ale oraselor in care acestea erau localizate.

Astfel, in 1898, in orasul Malines s-a format un Club pentru promovarea varietatii galben-roscate cu par scurt.

Presedintele acestui Club era Louis Huyghebaert, unul dintre primii crescatori, proprietarul canisei Ter Heide, arbitru si autor al multor articole chinologice. El este considerat "parintele" varietatii Malinois (dar si al Bouvierului de Flandra).

Clubul a luptat mult pentru a populariza varietatea de care se ocupa, iar denumirea Malinois a inceput sa fie frecvent folosita pentru exemplarele roscate cu par scurt. Cam in aceeasi perioada, belgienii negri cu par lung incep sa fie numiti Groenendael, dupa numele orasului in care locuia crescatorul Nicolas Rose.

Putin mai tarziu, datorita lui Jean-Baptiste Janssens, varietatea cu par sarmos galben-roscat primeste denumirea Laekenois, iar cainii cu par lung roscat (sau gri) sunt numiti Tervueren, in onoarea lui M. Corbeel. Chiar daca, initial, standardul recunostea trei varietati de par, fara a tine cont de culoare, aceasta clasificare a inceput sa suscite numeroase discutii.

Asadar, la sfarsitul secolului al XIX-lea, din ce in ce mai multi crescatori cereau stabilirea unei singure culori pentru fiecare tip de par. Cum Groenendaelii selectionati de N. Rose au avut mare succes, s-a propus ca pentru Ciobanescul belgian cu par lung sa fie preferata culoarea neagra.

Despre numerosii belgieni cu par lung de alte culori, prezentati la expozitia din 1898, profesorul Reul a comentat fara menajamente: "Au fost pe cat de multi, pe atat de plini de defecte." Din pacate, concluziile acestei expozitii constituiau baza raportului intocmit pentru acceptarea Ciobanestilor belgieni in Cartea de Origini.

Si totusi, in scrisoarea adresata clubului de catre secretarul general al Societatii Regale Saint-Hubert, se recomanda ca celor trei varietati de par sa li se atribuie culori specifice. Drept urmare, cu ocazia intrunirii clubului din 1898, s-a votat "principiul culorii", pentru varietatea cu par lung recunoscandu-se doar culoarea neagra.

"Negrul indica putere si inteligenta, pe cand culorile deschise reprezentau semne ale degenerarii", spunea la vremea aceea Van Hertsen. In 1938 insa, F.E. Verbanck scria: "Alegerea unei singure culori pentru parul lung si pentru cel scurt a fost cea mai nefericita decizie dintre toate".

Intr-adevar, aceasta decizie a condus la scindarea structurilor chinologice belgiene. In 1898, se formeaza un organism chinologic paralel, numit Berger Belge Club. In cadrul acestuia s-au adunat toti "proscrisii", adica cei care cresteau Ciobanesti belgieni de culori deschise: cu par lung roscat, cu par scurt si galben, cu par aspru galben sau gri deschis.

Apoi, in 1905, are loc o mare ruptura: primul club infiintat in 1891, cel care se numea Club du Chien de Berger Belge, a decis sa iasa din Societatea Regala Saint-Hubert. Asa ca Societatea Regala a facut demersuri pe langa Berger Belge Club, pentru a-l coopta. Acest lucru s-a produs in 1906, dar numai dupa ce Societatea Regala a acceptat sa recunoasca si Ciobanestii belgieni de culori deschise.

In 24 septembrie 1911, in catalogul expozitiei organizate de Club du Chien de Berger Belge (CCBB), desfasurata la Palais du Cinquantenaire, in Bruxelles, se mentiona participarea a patru varietati recunoscute: Groenendael, Tervueren, Malinois si Laekenois.

Oricum, sunt voci care sustin ca, in afara aspectului blanii, exista si alte diferente intre varietatile Ciobanescului belgian, in special privind eficienta lor la lucru. Si pornind chiar de la aceste diferente, cei patru ciobanesti belgieni au avut destine diferite.

Astfel, inca din primele decenii ale secolului trecut, Malinois a devenit un caine de lucru prin excelenta, estimandu-se ca peste 90% din septelul actual e format din exemplare folosite la munca, Tervueren si Groenendael sunt apreciati drept eleganti caini de show si de companie, iar Laekenois este din ce in ce mai rar intalnit.

Din nou in atentie

Celebrul exemplar negru pe nume Piccard d'Uccle a fost stramosul Tervuerenilor, deoarece, prin imperecherea unuia dintre fiii sai cu femela brun roscata Miss, au rezultat catei brun roscati.

Aceasta linie a fost pastrata prin imperecheri succesive, fiind urmarita in special coloratia si mai putin constructia, pierzandu-se astfel caracterul tipic al rasei.

La intrunirea din 1920, cand s-a hotarat cresterea exemplarelor de culori aparte, a fost practic recunoscuta varietatea Tervueren. Unul dintre reproducatorii epocii a fost cainele Minox care, imperecheat cu femela purtatoare a aceluiasi tip de blana, a transmis urmasilor sai, pe langa caracterele tipice ale rasei, blana bogata brun roscata.

Una dintre canisele care au rezistat de-a lungul timpului a fost canisa De la Brigade, reprezentata prin masculii de reproductie Xyste de la Brigade si Tjop de la Brigade. De asemenea, pot fi amintite si canisele De Landas si Du Talion.