Cinci lucruri pe care nu ar trebui să le faci niciodată câinelui tău

Să ai un câine este una din cele mai frumoase și pline de satisfacție experiențe din viață, dar numai atâta timp cât o faci corect. Câinele nostru ne oferă o viață de iubire necondiționată, loialitate și prietenie, în schimbul elementelor de bază cum ar fi produsele alimentare, apa, adăpost, siguranță, companie și afecțiune.
Chiar și cei mai iubitori oameni de câini, din prea multă grijă, fac câteva greșeli care pot fi foarte grave în creșterea lor. 
 

Acestea sunt 5 lucruri pe care nu ar trebui niciodată să le aplici cu patrupedul tău:

 
Chiar dacă unele îți pot părea puerile și inofensive, de fiecare dată când le faci poți pune în pericol sănătatea fizică și emoțională a câinelui tău. 
  

1. Niciodată nu să nu îți lovești câinele.

Chiar dacă a făcut ceva greșit, îl cerți, dar niciodată nu îl lovești. O să îl înveți astfel ce este teama, relația dintre voi nu va mai fi una de iubire și o să îi dezvolți latura agresivă.
Să nu crezi că patrupedul nu are sentimente. El simte, iubește, se supără și știe să fie fericit. Un cățel fericit este așa datorită comportamentului tău asupra lui. 

2. Să nu cazi în cealaltă extremă și să îi arăți afecțiune în cele mai nepotrivite momente. 

Așa nu va învața niciodată când a greșit. Nu trebuie să îl sufoci cu afecțiune atunci când a făcut ceva teribil de greșit. Știm foarte bine că atunci când sunt vinovați sunt cei mai adorabili,  știu foarte bine cum să te facă să cedezi, dar trebuie să te ții tare și să nu cedezi, asta dacă vrei să nu îți facă prostioare în casă tot timpul. 

3. Nu exagera cu recompensele de mâncare 

Recompensele sunt cea mai bună modalitate de a motiva un comportament bun, dar dacă exagerezi, riști să îi pui sănătatea în pericol. Menține un anumit dozaj zilnic și caută opțiuni cât mai naturale când vine vorba de recompense. 
  

4. Nu îl hrăni cu resturi de mâncare 

Mâncarea de căței este făcută cu un scop, nu este degeaba sau doar cu numele. Conține aportul de vitamine, minerale și calciu de care un câine are nevoie zilnic.
Știm că este foarte greu să îi reziști, dar gândește-te la sănătatea lui. Sunt alimente precum ciocolata care sunt foarte periculoase pentru patrupedul tău. Nu uita să te informezi înainte de a-l hrăni cu resturile tale de mâncare. 

5. Nu vă lăsați câinele singur în mașină 

În afară de faptul că este foarte traumatizant pentru el să îl lași singur în mașină (se va simți abandonat), este și foarte periculos. Temperatura din mașină poate fi prea ridicată sau prea scăzută și astfel îi puneți viața în pericol.
Dacă nu îl puteți lua cu voi acolo unde aveți treabă, cel mai bine este să îl lăsați acasă, unde, chiar dacă stă singur, are sentimentul de apartenență. 
  
Aveți grijă de patrupedul vostru! Având un câine te face un om mai bun. Mai mult decât atât, studiile au dovedit că un câine ne îmbunătățește starea fizică și mentală, precum și a celor din jurul nostru.  
elena-m
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod