Displazia de sold reprezinta o dezvoltare anormala a articulatiei coxo-femurale, frecventa in special la cainii din rasele mari, caracterizata prin laxitate exagerata (mobilitate crescuta) a articulatiei, asociata cu procese degenerative. Factorii care duc la aparitia afectiunii sunt variati: cresterea foarte rapida, miscarea excesiva, nutritia dezechilibrata, precum si, intr-o foarte mare masura, statusul ereditar.
La baza aparitiei afectiunii sta neconcordanta intre dezvoltarea scheletului cu masa musculara. Ca rezultat, apare laxitatea articulara sau instabilitatea celor doua capete osoase articulate, aceasta instabilitate ducand apoi la distrugerea structurilor ligamentare, cartilaginoase si osoase care formeaza articulatia.
Acestea merg de la fibrozarea capsulei articulare, eroziunea cavitatii acetabulare, depunerile de tesut osos de neoformatie (formarea de osteofite - modificare patologica manifestata prin proliferarea anormala a tesutului osos in apropierea unei articulatii vertebrale), pana la subluxatia sau luxatia capului femural.
Semnele clinice variaza de la un individ la altul si nu sunt intotdeauna in concordanta cu modificarile evidentiate radiologic. Schiopaturile, care de multe ori sunt accentuate dupa efort, salturile "ca iepurele" sunt cele mai comune manifestari.
Displazia de sold apare in faza de crestere a cainelui. Ea reprezinta un defect de formare a articulatiei coxo-femurale, practic inscrierea gresita a capului femural in cavitatea acetabulara a bazinului. O articulatie coxo-femurala normala este compusa din:
capul femural, rotund, globulos, care reprezinta extremitatea superioara a femurului;
cavitatea acetabulara, componenta articulara data de osul bazinului, in care se inscrie capul femural;
capsula articulara fibroasa;
lichidul sinovial (membrana seroasa din cavitatea articulatiilor si din tecile tendoanelor), cu rol de lubrifiant articular.
Atunci cand sunt intacte, cele doua capete osoase sunt acoperite cu tesut cartilaginos care are rolul de a usura miscarile, astfel incat acestea sa decurga cu minimum de frictiune. Atunci cand capetele osoase sunt imbinate corespunzator, capul femural fiind bine acoperit de cavitatea acetabulara, iar celelalte structuri sunt integre, miscarile sunt armonioase, cele doua oase aluneca usor unul pe celalalt, fara a se produce eroziuni.
Cand un caine are displazie de sold, capul femural nu mai este fixat bine in cavitatea acetabulara. Practic, acesta aluneca din cavitate in timpul miscarilor, apare eroziunea structurilor cartilaginoase si osoase, artrita, iar, intr-un ultim stadiu, luxatia femurului.
Articulatie coxo-femurala normala (stanga) - cap femural bine acoperit de cavitatea acetabulara;
Displazie de sold (dreapta) - capul femural aluneca in cavitatea acetabulara, articulatia nu este perfect congruenta.
Din pacate, nu exista o corelatie stricta intre modificarile fizice vizibile pe radiografie si simptomatologie. Se pare ca masa corporala (un caine mai slab putand tolera mai usor instabilitatea articulara), dezvoltarea musculara, care poate atenua din impactul negativ al incongruentei articulare asupra capetelor osoase, se numara printre factorii care influenteaza gradul de manifestare clinica a bolii.
Nu exista o simptomatologie clara, evidenta, a acestei afectiuni. Disconfortul articular se poate manifesta prin: rezistenta scazuta la efort, schiopaturi, dificultate in ridicarea de jos si asezarea in decubit (pozitie a corpului cand este intins la orizontala), dificultati la urcatul scarilor. Cainele poate sari ca un iepure la efort, in loc sa se deplaseze normal. Uneori, se observa din spate, in timpul mersului, miscari anormale, de lateralitate, ale membrelor.
Displazia de sold este cunoscuta ca fiind o afectiune transmisa ereditar. Ea are insa un caracter poligenic, de multe ori defectul poate sta ascuns mai multe generatii, pentru a-si face apoi din nou aparitia.
Nu doar ereditatea este incriminata in transmiterea acestei afectiuni. Nutritia este, de asemenea, un factor cheie. Se pare ca practica fortarii cainilor pentru a avea o crestere rapida, supraalimentandu-i, supradozandu-le proteinele si calciul din ratie, are efecte dezastruoase asupra dezvoltarii lor armonioase.
Aceasta supraalimentatie duce la neconcordanta dezvoltarii scheletului cu masa musculara. Este indicat ca animalele de reproductie, in special cainii din rasele mari, sa fie supusi unui examen radiologic inainte de a fi montati, indiferent daca prezinta semne care duc la suspectarea displaziei de sold sau nu.
Diagnosticul animalelor suspectate se pune atat clinic, prin examinare si palpare, cat si radiologic. Confirmarea diagnosticului se face obligatoriu in urma radiografiei. In cazul animalelor afectate de displazie, poate fi luat in considerare tratramentul chirurgical. Exista mai multe metode de remediere chirugicala, acestea insa sunt controversate si costisitoare. Alegerea unei metode de remediere trebuie luata cu mult discernamant.
In afara interventiei chirurgicale, se poate recurge la analgezice, antiinflamatoare si la protectoare articulare (suplimente nutritive care contin glucozamina, condroitin). Se recomanda, de asemenea, mentinerea unei greutati corporale adecvate (evitarea ingrasarii) si un regim de miscare care sa nu suprasolicite articulatia, dar sa favorizeze mentinerea unui tonus muscular corespunzator (inotul este ideal din acest punct de vedere).
Remedierea chirurgicala se poate face prin mai multe metode, cele mai comune fiind inserarea unei proteze totale de sold, osteotomia tripla a pelvisului (TPO) si rezectia de cap sau de gat femural. Osteotomia tripla a pelvisului poate fi aplicata animalelor tinere, la care modificarile produse sunt minore. Protezarea soldului este indicata animalelor la care deja au fost produse distrugeri masive de tesut; este o operatie deosebit de invaziva, este aplicata de regula asupra unui singur membru odata.
Complicatiile septice trebuie combatute corespunzator, deoarece, odata aparute, sunt foarte dificil de tratat. Rezectia capului sau a colului femural poate fi aplicata cainilor de mici dimensiuni sau celor foarte activi.