Potrivit lui John Mandeville (iubitor si bun cunoscator al rasei), caini semanand destul de mult cu Bobtailul de astazi au inceput sa fie prezentati in show-urile din Marea Britanie la jumatatea anilor 1800. Inca de atunci, istoria rasei era incerta.
O pictura apartinand Ducelui de Buccleuch, datand din 1771, il infatiseaza pe acesta cu bratele incolacite in jurul gatului unui caine foarte asemanator Bobtailului din zilele noastre. Din nefericire, pictura nu este insotita de nici un antet, deci se cunosc foarte putine lucruri despre acel caine si "indeletnicirile" sale in acel punct al istoriei.
Cativa observatori ai rasei pretindeau faptul ca aceasta s-ar fi dezvoltat in districtele Devon si Somerset si in ducatul Cornwall, in vestul Angliei. Rasele care au stat la baza "genetica" a Bobtailului nu sunt certe, chiar daca s-au nascut diverse teorii cu privire la acest lucru.
Unii cercetatori afirmau ca Bearded Collie ar fi stat la baza arborelui genealogic al Bobtailului, in timp ce altii sustin ca acesta s-ar fi nascut in urma incrucisarii dintre Deerhound si Barbone sau dintre Briard si Bergamasco.
Inca de la inceputul secolului al XVIII-lea, exista relatari care amintesc de un "caine al negustorilor de vite" folosit, in primul rand, la manatul oilor si vitelor la targ.
Incepand cu anul 1890, rasa Old English Sheepdog a inceput "sa prinda contur" in Anglia, cainele fiind cunoscut in special sub denumirea "caine ciobanesc cu coada scurta" (Bobtail).
Bobtailul in America
In 1885, Bobtailul a fost inregistrat de catre American Kennel Club. La show-urile din Anglia la care fusese prezentata rasa, aceasta era cunoscuta drept o varietate a popularilor Collie. Incetul cu incetul, Bobtailul a inceput sa-si castige simpatia in randul americanilor, iar admiratia acestora pentru "ursuletul" cu coada scurta i-a facut pe englezi sa isi reconsidere atitudinea oarecum blazata si fata de "zdrentarosul fara coada de la campie".
Entuziasmul cu care era privit Bobtailul de catre americani a dus, implicit, la cresterea valorii sale "comerciale"; in consecinta, englezii au inceput sa priveasca rasa cu mai mult interes. Incetul cu incetul, Old English Sheepdog si-a castigat respectul in tara de origine, detasandu-se, putin cate putin, de vechile atributii de caine folosit la manatul vitelor.
William Wade, un instarit industrias din Pennsylvania, a promovat "noul caine ciobanesc din batrana Anglia" tocmai in Statele Unite ale Americii. Wade a achizitionat din Anglia cateva exemplare de Bobtail, pe care le-a luat cu el in America si l-a angajat pe Freman Lloyd pentru a redacta primul standard al rasei, insotit de o schita-pamflet insumand principalele calitati ale rasei.
De indata ce standardul a fost redactat, Wade l-a copiat in mai multe exemplare si l-a distribuit in New York, care, in acele timpuri, era considerat o adevarata Mecca pentru pedigreeul cainilor.
Al doilea american "cu influenta", posesor de Bobtail, a fost J. Pierpont Morgan. Astfel, pana la inceputul anilor 1900, cinci dintre cele mai impozante familii din America (Morgan, Vanderbilt, Gould, Harrison, Guggenheim) detineau macar un exemplar de Bobtail, ocupandu-se indeaproape atat de buna lor crestere, cat si de prezenta lor in show-urile canine. Punctul culminant al evolutiei Bobtailului in America anilor 1900 a fost prezentarea acestuia, la Westminster Kennel Club Show - 1904. In acelasi an, au fost inregistrati in American Kennel Club si primii campioni ai rasei si a fost infiintat "Old English Sheepdog Club".
Cum se ingrijeste un Bobtail?
"Bobtailul necesita mai multa atentie decat orice alt animal de pe pamant (...). Daca un Bobtail nu primeste atentia cuvenita, risca sa se transforme intr-o minge 'ravasita'... de bumbac. Oamenii intreaba cam cate minute pe zi sunt necesare pentru a peria corespunzator cainele.
Potrivit lui Segal, un ciobanesc neglijat este "o aratare mizera si urat mirositoare", un caine care are mustatile "impodobite" cu resturi din copiosul pranz oferit de stapan, ii place la nebunie sa calce in propriu-i castron cu apa.
In fiecare primavara, o data cu tunderea oilor, fermierii tundeau si blana cainilor Bobtail, pe care o foloseau pentru a face paturi sau haine groase. Acum, in expozitiile canine, roba Bobtailului trebuie sa arate impecabil, reprezentand unul dintre aspectele primordiale dupa care este catalogata valoarea si frumusetea exemplarului. De aceea, blana sa necesita o ingrijire atenta: un periaj de cel putin trei ori pe saptamana sau un tuns o data la doua luni. Primavara (din aprilie pana in mai), cainele naparleste puternic.
Bobtailul rezista foarte bine la temperaturi scazute, astfel ca el poate locui in curte. Se adapteaza relativ usor la viata in apartament, insa are nevoie de multa miscare. Blana sa necesita o ingrijire mai atenta.
Printre principalele probleme de sanatate cu care se confrunta rasa se numara: displazia, sidromul Wobbler, probleme de auz (surzenie), probleme ale ochilor (cataracta).
Elemente de standard
Tara de origine: Marea Britanie.
Aspect general: caine puternic, aspect compact, corp foarte simetric, destul de scurt si indesat, robust, musculos, acoperit peste tot cu par lung, aspru, stufos.
Cap: mare, mai mult patrat, cu arcade bine conturate, acoperit bine cu par lung; stop puternic.
Trufa: mare, neagra.
Ochi: expresivi, privire inteligenta; de culoare maro foarte inchis sau albastru.
Urechi: mici, atarna de-a lungul capului, acoperite cu par putin.
Gat: destul de lung, usor arcuit, acoperit cu par abundent; trunchi scurt, foarte indesat; coaste bine bombate; torace lat, adanc; flancuri viguroase, usor arcuite;
Membre: drepte, osatura lunga, acoperite peste tot cu par des, gros si lung; labe mici, rotunde, cu degete bine arcuite, talpi groase, rotunde.
Culoare: toate nuantele de cenusiu, albastru sau albastru-cenusiu, cu sau fara pete albe.
Inaltime: masculii: 56-60 de cm; femelele: 55-60 de cm.
Greutate: masculii: 25-30 de kg.; femelele: 22-30 de kg.
Speranta de viata: intre 10 si 15 ani.
Posteaza comentariu