Independent si aristocrat, o frumusete arhitecturala si o gratie aproape felina, asa poate fi caracterizat Azawakh-ul, cainele Imazighenilor, adica al celor "nobili si liberi", cum isi spun in propria lor limba tuaregii.
Tuareg este un cuvant arab, ce inseamna "cel alungat de Dumnezeu". Populatia si cultura, extrem de interesante, nu trebuie confundate cu cea araba, pe motivul apartenentei la religia islamica, si nici cu cele ale Africii negre cu care se invecineaza.
Nu doar limba "Tamashek" este distincta, ci si alfabetul, elemente ce le diferentiaza de orice alt popor sau alta cultura.
Casta superioara a societatii extrem de riguros ierarhizate a fost cea care a selectionat acest caine pentru vanatoare, paza, dar mai ales pentru companie, caci era o onoare pentru orice nobil sa creasca un "Oskas" sau "idi-idi" cum ii spuneau ei.
Si in prezent, acesti caini traiesc alaturi de triburile nomade in valea Azawakhului, un rau "uscat" ce traverseaza Sahelul, in sudul Saharei, pe teritoriul Maliului, al Nigerului si al Burkinei Fasso.
In anii '70, primul Azawakh, pe nume "Gao", a fost adus in Europa, mai precis in Iugoslavia de catre un diplomat sarb, ce a trait temporar in Burkina Fasso. Acest prim caine era un cadou din partea nomazilor tuaregi, lui urmandu-i Lara, pe care dr. Pecar (acelasi diplomat) a primit-o ca recompensa pentru faptul ca a impuscat un elefant ce deranja asezarea bastinasilor. in general, tuaregii nu acceptau sa-si vanda cainii, dar, prin intermediul unor ofiteri francezi, in Europa au sosit si alte exemplare.
In anul 1981, FCI-ul recunoaste Azawakh-ul ca varietate a Sloughi-ului, iar in 1986, este declarat rasa distincta. Acest Oskas seamana si este inrudit cu Sloughi-ul arab si cu Saluki-ul persan, fiind insa mult mai rafinat, mai salbatic, mai apropiat de ceea ce credem ca a fost levrierul primitiv, stramosul tuturor acestor caini.
Este o prezenta remarcabila, caci nu exista persoana care sa nu aiba o reactie in fata sa. Aceasta "structura"canina starneste uimire, admiratie sau ilaritate, in functie de nivelul intelectual si de simtul artistic al privitorului.
Extrem de inteligent, cu o memorie fantastica, atent in permanenta, el este neincrezator fata de straini si are nevoie de cateva ore pentru a le accepta prezenta pe teritoriul sau, ramanand in continuare suspicios.
Nu se retrage atunci cand este agasat de un alt caine, dar nici nu va "colabora"cu acesta. Se adapteaza locurilor aglomerate, insa nu suporta atingerea vreunui strain. Nu ataca niciodata, in schimb poate avea reactii agresive, in situatia in care cineva doreste sa se apropie de el impotriva vointei sale.
Nu este cainele care sa se bucure de mangaierea "nerespectuoasa", asa cum o considera el, a strainilor. Azawakh-ul este o remarcabila combinatie de fidelitate si independenta, un adevarat aristocrat, unul pe care trebuie sa-l vedeti, dar sa nu-l atingeti!