Poate ai fi tentată să crezi că tunsorile nereuşite sunt o probelmă cu care se confruntă numai oamenii. Dar şi animalele de companie au de suferit de pe urma frizerilor nepricepuţi. Iar atunci când tunsoarea unui câine sau a unei pisici iese cu totul altfel decât au cerut stăpânii, rezultatele pot fi extrem de amuzante.
Dacă unele tunsori nereuşite sunt realizate accidental, altele respectă exact indicaţiile stăpânilor şi demonstrează că unii oameni au imaginaţia bogată şi un simţ al umorului special.
Descoperă câteva dintre animalele care s-ar simţi stânjenite dacă ar realiza în ce hal sunt tunse.
Ar trebui să-şi concedieze frizerul! 20 de animale cu cele mai amuzante tunsori
Ţi s-a întâmplat să mergi la salon şi să ceri să-ţi taie numai vârfurile, pentru ca la final să descoperi că ţi-a dispărut jumătate din lungime? Cu toţii am trecut prin asta...
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă