Din fericire, tehnologia rezolvă această problemă, iar iubitorii de păsări au posibilitatea de a surprinde în detaliu frumoasele creaturi, fără să le sperie sau să le rănească.
Lisa, care este cunoscută pe rețelele de socializare sub numele de Ostdrossel, a fost întotdeauna fascinată de natură și păsări, astfel că atunci când s-a mutat din Germania în Michigan, Statele Unite, a simțit nevoia să cunoscă mai bine păsările din curtea sa, complet diferite de cele din țara natală.
A început să caute soluții pentru a face asta, iar o cameră specială i-a permis să obțină fotografii spectaculoase.Aceasta folosește un dispozitiv numit Bird Photo Booth 2.0 care este compus dintr-o cutie cu cameră, o lentilă macro și o hrănitoare atașabilă. Aparatul este dotat cu senzor de mișcare, astfel că realizează fotografii imediat ce păsările vin să mănânce. Înaripatele nici nu realizează că sunt spionate și vin în număr mare.
Numărul fotografiilor surprinse într-o zi poate ajunge și până la 7000.Descoperă câteva dintre cele mai frumoase imagini cu păsări surprinse de "camera ascunsă".