10 animale de companie care au devenit vedete pe Instagram. Au milioane de fani!

Așa cum probabil ai observat deja, animalele de companie au cucerit Internetul și în mod special rețelele de socializare.
Câinii, pisicile, dar și alte animăluțe simpatice au conturi realizate de stăpânii lor, unde strâng comunități întregi de fani. Pentru că sunt extrem de drăgălașe sau amuzante, unele dintre aceste animale de companie au devenit deja staruri. Iată câteva dintre cele mai faimoase animale de pe Instagram:

Jiff Pom

Un cățel incredibil de pufos, din rasa Pomeranian, a cucerit inimile celor de pe Instagram. Jiff are 7,2 milioane de fani pe această rețea de socializare și deține trei Recorduri mondiale, printre care și pentru cel mai rapid cățel care aleargă în două picioare. A apărut în reclame și chiar și într-un videoclip al cântăreței Katy Perry.




Pisica Nala

Nala iubește cutiile și să se cuibărească în brațele stăpânei sale, care o îmbracă uneori în costume amuzante. Pisicuța în vârstă de șapte ani a fost adoptată de la un adăpost și a devenit o vedetă pe Instagram datorită fotografiilor postate de cea care i-a salvat viața. Nala are 3,5 milioane de followers.





Doug, cățelul Pug

Figura încrețită și expresiile faciale aproape umane l-au transformat pe Doug, un câine din rasa Pug, într-o adevărată celebritate. Iar mesajele amuzante postate de stăpânii săi alături de fotografiile cu simpaticul cățel stârnesc hohote de râs.





Câinele Maru

Maru, care înseamnă în japoneză "rotund", este un câine din rasa Shiba Inu care a cucerit întreaga lume. Cățelul din Japonia are o blană extrem de pufoasă și umflată, de unde probabil că și-a primit și numele.
Acesta a strâns 2,6 milioane de fani pe Instagram.


Grumpy Cat, pisica morocănoasă

Numită "cea mai morocănoasă pisică din lume", Grumpy Cat este o pisicuță care s-a născut cu o afecțiune numită nanism, care îi provoacă expresia feței ce pare veșnic nemulțumită. Dar în ciuda aparențelor, stăpânii lui Grumpy spun că aceasta este foarte veselă, iubește afecțiunea și îi place să fie mângâiată. Grumpy are 2,4 milioane de followers pe Instagram.




Câinele Marnie

Cu limba permanent scoasă și capul aplecat într-o parte, nu este de mirare că Marnie a devenit un superstar pe rețelele de socializare. Cățelul din rasa Shih Tzu are 16 ani și a strâns 2,1 milioane de fani pe Instagram.




Cățelul Tuna

Cu fața ridată și dinții pe-afară, Tuna este fără îndoială cel mai frumos cățel... urât.
Simpaticul Chihuahua s-a născut cu o problemă la nivelul maxilarului, dar asta nu face decât să-i sporească farmecul. Tuna are 1,9 milioane de fani pe Instagram.





Vulpea Juniper

Juniper este o vulpe domesticită care adoră să ronțăie șosete, să ascundă mâncare și să se cuibărească lângă cel mai bun prieten al său, câinele Moose. Juniper are două milioane de followers pe contul său Instagram.






Motanul Lil Bub

Un alt animăluț veșnic cu limba pe afară este și motanul Lil Bub. Simpaticul pisoi este star de televiziune și de cinema, iar celebritatea l-a ajutat să strângă 500.000 de dolari pentru animalele aflate în dificultate. Lil Bub are 1,7 milioane de followers pe Instagram.





Câinele Loki

Loki este un câine din rasa husky absolut superb, care iubește să hoinărească prin sălbăticie alături de stăpânul său. Peisajele spectaculoase și frumusețea lui Loki au cucerit numeroare persoane pe Instagram, unde acesta este urmărit de 1,6 milioane de fani.




Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Flori din călimară pe 11 Aug 2020, 20:14
    Frumos articol.

    Mi-a înveselit ziua articolul.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod