Vegeta aduce pe mesele studenților pachetele cu mâncarea de la mama

Vegeta, brandul ce a dat savoare mâncărurilor tradiționale gătite de către femeile din toată țara, le aduce studenților gustul preparatelor mamei, alături de amintirea momentelor de acasă. Studenția aduce, pe lângă anii frumoși plini de experiențe noi, și dorul de casă și de clipele petrecute în familie. Iar cel mai mult se resimte dorul de bunătățile gătite de mame după rețetele știute numai de ele, iar astfel a apărut tradiționalul pachet cu mâncare de la mama cu destinația „cămin studențesc”. Campania „Vegeta îți pune pe masă ce-a gătit mama acasă” vrea să le ofere studenților, fără niciun efort, mâncarea cu gust de acasă direct în cămin, pe masă.

Astfel, pe 6 decembrie, 4 microbuze Vegeta vor străbate țara plecând din patru mari orașe, Iași, Constanța, Sibiu, Craiova, pentru a aduna mâncarea gătită de mame şi a o duce proaspătă direct la studenţii bucureşteni lipsiţi de savoarea porţiilor de acasă. Începând cu 23 noiembrie, studenții trebuie doar să își sune mamele și să le transmită ce pofte culinare au, apoi să urmărească programul și traseul microbuzelor Vegeta.

Odată cu începerea campaniei „Vegeta îți pune pe masă ce-a gătit mama acasă”, a fost creat și blogul Vegeta, cu conținut dedicat tinerilor și care pe parcursul campaniei le va furniza acestora toate informațiile necesare în așteptarea microbuzelor Vegeta cu mâncarea de la mame.

Pentru că Vegeta își dorește ca tinerii să se mândrească cu pachetul primit de acasă, atât cu gustul mâncării gătite de mama, cât și cu aspectul pachetului, lansează și o competiție.

Studenții sunt așteptați pe pagina de Facebook Vegeta România unde pot share-ui poze cu momentele în care se bucură în cămin de mâncărurile primite de la mama, putând câștiga săptămânal un kit modern pentru pachetul de acasă. Astfel, după sărbători, vor aduce bunătățile de la mama în genți termoizolante și în caserole și borcane speciale pe care le pot câștiga în perioada 23 noiembrie – 14 decembrie intrând în competiție.

Mai multe informații despre campania „Vegeta îți pune pe masă ce-a gătit mama acasă” pot fi urmărite pe blog.vegeta.ro și pe Facebook Vegeta România.